Calea nesfârșită
Tao te king, mă plimb, mă schimb,
Calea călăilor, cailor, căilor,
Iei un taior, nineacă, maior
Te fac, de nu ai nici nume
și nici un colac,
numele numelor, pumele pumelor,
o străființă, tu ești dorință,
ce rime reci, de nepătruns,
precum temeiul meteotungus.
Hermes ajunge numai la termen ,
Heliotrop, se rotește c-un scop,
Hemerocal, crin radical,
Ca o hermină
carnivorină.
Dar cât de albă e blana ei?
Nici hesperidele nu au cercei,
Prea sunt bolnave de frumusețe,
Un pic de cianură pe sub corsete,
Cum agonia apare toamna,
Lasă agonicii să roadă rama,
Ca Ramayana, cum e
La Mama,
Între câmpie și munte
doar fluturi,
Rece e fluierul dacă
îl scuturi,
Pe coridoare – pânze de doliu,
Moliile circulă fără orgoliu,
Calea pornește către
niciunde,
Ea se sfârșește cu
verbul pătrunde.
Numele toate în singurul nume,
Desăvârșirea sfârșind
sub cunune,
Binele-i sfânt, răul – la fel,
Cum deosebești pe Ariel de Iael?
Tu făurești, nu făptuiești,
Cearcă, pricepe cu
mintea în clești,
Dărui doar umbre, iei tot, și suflet,
Tu să fii Timpul, eu să te NU CRED.
Boris Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu