Vot de blam cu avertisment

 

Era prin 1983, mă aflam, împreună cu câteva mii de cetățeni ai patriei noastre socialiste în fața Sălii Polivalente, cu spatele la Bulevardul Constantin Brâncoveanu ( nu știu de ce nu scrie și Vodă, cum scrie la Mihai Eminescu, poet, atât), Ascultam, adică trebuia să ascultăm la  difuzoare  cuvântarea tovarășulșui secretar general Nicolae Ceaușescu ( strig în mine, râzând, urrrrraaaaaa!) . Ne vorbea despre pacea mondială, despre arme nucleare și alte asemenea chestii. Nu știu de unde vorbea, noi căscam ochii și urechile la difuzoare. Am scos o revistă și, fiind mai la margine, am început să citesc tacticos, când a apărut un zdrahon  în costum fin, stofă englezească-

- Ce faci, tovarășu”, aici?

-Nimic

- Cum  nimic? Văd că citești.

- Da.

- Cum da? Așa respecți dumneata conducerea Partidului?

-Păi?

- Niciun păi, cum te cheamă?

- Mehr.

- Și mai cum?

- Boris.

- Aha, dar membru de partid ești?

- Da.

-N-ai să mai fii, dă-mi buletinul.

- Nu ți-l dau, am răspuns enervat.

- Bineee, ia să vină miliția. Bă, vino aici, strigă  ștabul, că așa părea,  ia buletinului tovarășului. Am dat buletinul unui  milițian amărât, ușor speriat.

- Unde lucrezi? Continuă șeful.

- La DANUBIANA.

- Aha, ai să treci pe schimburi,

- De ce?

- Ai să vezi dumneata de ce.

A plecat, s-a încheiat prima fază.  A urmat prelucrarea la locul de muncă, adică la Centrala industrială. Unii colegi mi-au spus – cum dracu” ai ajuns să te cerți cu secretarul economic pe sector? Directorul m-a întrebat dacă nu am înnebunit. Am cerut o audiență la comitetul municipal PCR, eram hotărât să mă apăr. După o anticameră de circa o oră și jumătate, m-a primit un individ șters care nici nu m-a întrebat ce vreau, doar a spus –

- Nu ai dreptate, tovarășu”, comitetul de la voi decide.

Bun, s-a organizat o adunare cu membrii de partid din Centrală, secretar fiind un fost tablonist  de la secția Amestecare, un tip viclean, tupeist, dar cu care nu am avut nimic de împărțit. Mi-a spus

- Eu te-aș da afară.

La adunare a cerut vot de blam cu avertisment, adică  ultima sancțiuyne înaintea excluderii. Cineva a relatat „incidentul”,mulți nu au înțeles „gravitatea” situației. S-a ridicat un tip mai dibaci și a explicat că a citi nu este o acțiune inconștientă,  exprimă o atitudine, bla, bla, bla. După 1989, omul a ajuns mare în politică, de altfel mai fusese, dar era la DANUBIANA  în 1983, trimis la munca de jos, fluierase pe undeva și dorea să se reabiliteze. S-a pus la vot sancțiunea, de trei ori s-a repetat, numărătoarea o făcea tot un coleg de al meu, care a zis la urmă, gata, sunt peste jumătate. Aiurea, dar a mers. Nu m-a supărat sancțiunea cât faptul că pentru ea au votat și așa ziși prieteni, că prietenulș la nevoie …Mai mult, eram propus pentru o deplasare în Coreea de Nord, deci stat socialist, dar același, veșnic secretar a spus –

- Cum să meargă în străinătate, acesta ne face de râs.

Nici nu știa pentru ce eram trimis. Vorba lui de analfabet era sfântă. Ok?

BORIS MARIAN MEHR