Homo homini lupus

Homo homini lupus

Ecclesiast – Vântul se duce înspre nord, apoi se-ntoarce-n sud, se răsucește într-un cerc, așa cum toate curg


Nu am să cred niciodată că omul poate fi lup, nici coiot, nici hienă, nici câine turbat, cât despre porc și măgar, am o părere prea bună despre aceste biete jertfe ale exploatării și sacrificării lor de către om, ca să mai adaug ceva.


Am avut în viață, iar viața mea s-a scurs pe mii de clipe și de kilometri, un mare dușman - talentul nenorocit de a mă poticni de orice mi se părea nedrept, inuman, rău. Din păcate nimeni nu aduce pe lume aceste năpaste în afara unor semeni. Treci mai departe, mi se spunea. Lasă-l în plata Domnului, mi se spunea. Nu sunt un sfânt. Îndemnul lui Iisus de a ierta, de a întinde celălalt obraz, de a lăsa Judecata de Apoi să stabilească pedeapsa, toate acestea de care am aflat citind Evanghleliile mi-au fost doar îndemnuri, dar nu le-am urmat. Sunt un păcătos chiar și în Legea mea iudaică, pentru că Talmudul spune – erou este cel care își face din dușman prieten și nu din prieten dușman. Este drept că ura am întâlnit-o la semeni indiferent de credință. M-a durut văzând-o la coreligionari, m-a jignit văzând-o la cel care disprețuiește alte religii, în numele propriei religii. Nu mă voi sinucide pentru a bucura un om ce mă dușmănește. Mă întreb de ce mă dușmănește. Chiar cineva care nu m-a văzut la față. Deci căruia nu i-aș fi putut face un rău, nici dacă aș fi vrut. Când eram tânăr coiotul îmi reproșa tinerețea, când am ajuns aproape septuagenar mi se reproșează această performanță, este adevărat este rușinos să fii în vârstă. Poți fii numit oricum, începând cu bou. De ce oare recurgem la zoologie.? Bietele animale nu au nici o vină, pentru că nu au rațiune. Poate că au ceva suflet, poate.

Trăiesc pentru scris, deși nu am trăit din scris. Scrisul mi-a adus satisfacția exprimării propriului eu, unei comunicări uneori, dar mi-a adus și multe necazuri. Scripta manent. Spui o vorbă, este adevărat, vorba zboară, nu o iei înapoi, dar o mai îndulcești. Scrisul este neiertător. La necaz am fost adeseori și nedrept. Alteori am fost prea deschis. Cred nimeni nu trebuie să-și deschidă sufletul în întregime. În noi zac, ca într-un magazin de jucării, și frumuseți și mici/mari monștri. Noi nu-i cunoaștem prea bine. Unele nu mai sunt nici jucării.
Se spune – să nu dea Domnul să scoată omul tot ce zace în el. De aici și riscul scriitorului. |Iar eu mă consider scriitor nu pentru că am luat sau nu premii, nu pentru că am vândut sau nu, mii și mii de exemplare, ci pentru că nu pot exista fără scris. Iar coiotul crede că a scrie este o artă a spadasinului. Coiot – spadasin mai rar se întânește, dar există. Nu mulți. Slavă ție , Doamne. Ai grijă de sufletele lor. Este și el, de fapt un om. Căci nu pe bieții coioți îmi revărs eu amarul. Nici nu-i cunosc, deși am fost în țara lor. Adică omul care urlă în pustiu, gândind că toate necazurile se datoresc altora, nu firii sale, nu caracterului sau lipsei sale de caracter. Toți punem înainte inteligența, talentul, dar despre omenie uităm. Cred că adevăratul talent moare în preajma veninului pe care vezica biliară nu-l mai poate reține. Desigur, câți oameni de treabă, cu suflete de aur nu am întâlnit? Mulțumesc că am avut această bucurie. Dar curios, tocmai oameni la care vezi calități, chiar sclipiri de inteligență, de talent se dovedesc uneori mai cruzi decât lupul în luna februarie ieșit la o disperată vânătoare, să nu mai vorbim de urs. Bieți patrupezi, nici nu știți cu cât vă poate întrece un om bolnav de ură. Am cunoscut, am simțit că mă ia cu greață și aș muri fericit, dacă aș ști că nu se vor mai ivi asemenea deviați genetic. Nu mai cred în genul uman perfect. Cred în diversitate. Poate la fel de mare ca și în fauna și flora care ne înconjoară. Nu râdeți, mimozele sunt plante, sunt ele demne de dragoste? Aceste carnivore viclene? Tot repectul pentru ursoaica- mamă care își apără puiul, nu numai ursoaica, oricare femelă, dar ce te faci cu un mascul care mai are și nume de om, care își scoate colții, ghearele, te împroașcă în fel și chip, doar te retragi, te ascunzi, te pitești. Eu am făcut greșala să nu mă pitesc. Dacă ar exista justiție corectă, polițiști ca vestitul Colombo, pe onoarea mea, cred că mă angajam. Nu sunt Justițiarul, pot greși, dar am flerul fin când simt fiara dintr-un om. Nu știu să fiu violent, nu am agresat fizic pe nimeni, doar în jocurile de copii până la 12-13 ani. Din pur spirit de bravadă.

Se spune că un cioban care s-a luptat cu un urs s-a transformat , nu se știe de ce și cum, în urs. Dar nu unul blajin, ci fioros tot anul. A fost dus la sanatoriul de boli mintale. Omul a atacat mai mulți bolnavi. Până la urmă a început să-și muște din propria carne până a murit. Este un caz real. Iartă-mă, Doamne,dar nu mint


Eu am văzut cum ochii lor piereau în ceață, eu am auzit ultimul lor strigăt, eu am văzut cum se înălța fumul, au am auzit cum se închideau ermetic ușile, am văzut și am auzit, deși abia mă născusem, poate că nu mai amintirea, poate că numai povestirea, poate că numai vizionarea, poate că numai lecturarea nu sunt de ajuns, poate de aceea morții trăiesc mami mult decât cei vii.


Boris Marian Mehr