Democratul autocrat

Democratul autocrat






Cel mai rău autocrat este fanaticul democrat care delară că nu are nici mamă, nici tată de dragul democraţiei. Canetti spunea că lupta de idei se termină întotdeauna cu sânge nevinovat. Nu neapărat cu sânge, aş zice eu, dar cu un preinfarct, un infarct, o depresie, poate ceva mai grav, oricum, orice fanatism trebuie respins din prima reacţie. Un fost prieten îmi spune că mie îmi trebuiesc 20 de ani ca să înţeleg democraţia, cum o înţelege el. Brucan ştia el ceva, că a murit înainte de termen. Dumnezeu să-l odihnească. Nici eu nu cred că mai apuc 20 de ani, deci democraţia pentru mine este un bun pierdut. Dar fostul meu prieten înoată deja în bazinul democraţiei, înoată şi pe faţă şi pe spate. Ferească Dumnezeu să-l contrazici cu ceva. Te umpli de invective de la retardat la bolşevic nenorocit. El recomandă cetăţenilor patriei să plece fiecare unde poate. Ne putem aştepta ca peste 20 de ani să rămână aici numai cei care nu mai pot circula. Cum o fi în alte ţări? Am vizitat câteva, dar una este să fii turist şi alta să trăieşti în acea ţară. Numai la noi turistul vede dintr-un foc cum stăm, situaţia este clară. Murdăria este la vedere, sărăcia la fel, violenţa şi cuvintele porcoase circulă în toată libertatea lor, că doar de ce l-am mai împuşcat grabnic pe nefericitul ceaşcă? Nu vorbesc aici de îmbogăţiţi prin furt, că toată lumea vorbeşte, inclusiv cei care fură. „Prinde hoţul”, strigă şi hoţul. Dacă dictatura nu dă chix niciodată, decât la momentul năruirii fulgerătoare, democraţia noastră a dat chix ceas de ceas şi an de an. Cacealmaua loviluţiei a continuat cu aceea a multipartitismului, apoi a justiţiei mereu reformate şi deformate, apoi a sistemului sanitar şi educaţional într-o continuă subnutriţie bugetară. De aceea fostul meu prieten are dreptate – mi îmi trebuie nu 20 de ani, ci două secole ca să înţeleg democraţia. Dar fiind eu încredinţat că există avatarul ca formă de perpetuare a vieţii, poate voi fi un copac, vai de capul meu.



Boris Marian