Stil, comunicare

Stil, comunicare, existență

Iubesc oamenii care nu încearcă să-mi comunice ceea ce nu mă interesează. Au stil. Dar există stilulul celui care are ceva de comunicat. De aici începe discuția. Trebuie să fii un psiholog. Chiar un psihiatru. Poate și nebun. De obicei nebunii sunt tragici. Marii scriitori sunt tragici. Păstrând proporțiile, eu uit instantaneu oricare anecdotă. În afară de cele clasice. În schimb iubesc ironia, aluzia subțire. Nu iubesc morala de nici un fel. Adică morala exprimată. Este perversiune în toată regula. Apropo de veselie, cele mai optimiste gânduri le conține gândirea științifică. Un om de știință poate să pară ursuz, dar el este optimist pentru că nu trăiește din speranțe, ci din certitudini verificabile. Profesorii ursuzi, care te pișcau și la note îmi trezeau mai mult mila, decât disprețul. Profesorul mei de istorie, din liceu era văduv sau divorțat, avea figură de birjar stilat, am aflat că avea și o fiică la care ținea mult, fiica a avut un accident, s-a scris și în ziare. La școală omul mă ciupea mereu la notă, până când l-am întrebat direct ce are cu mine. De atunci s-a mai îmbunat. I se părea că noi râdem de el , în clasă. Avea obiceiul să fluiere „zărzărea” pe coridor. Îi spuneam „zărzărică”, dar în clasă crea teroare. Te putea întreba orice, în ce an a avut loc … Cum îl chema pe generalul …De groază. Leneșii î ncercau să tragă de timp prin analize, așteptând să li se sufle, dar nota doi se afla deja în catalog. Având memorie, le cam învățasem, ca un calculator ambulant. Așa am scăpat de boala datelor. A murit, bietul de el, cred că în singurătate. Era îndrăgostit de profa de germană. Avea și de ce, dar cucoana folosea parfumuri de te înălțau la ceruri.
Acum să-mi spuneți voi, prieteni și neprieteni, ce este inspirația? Eu cred că orice alcoolic, narcoman, insomniac poate să răspundă. Ceilalți să tacă, nu au ce spune. Realitatea pentru un om normal este mai ceva ca orice inspirație artistică. Eu nu înțeleg de ce oamenii citesc roman de dragoste, când dragostea este peste tot. Istorice, da, politicer, nu prea. Deci ? Singurul subiect pasionant , cred, este viața după moarte. Cred neclintit în viața după moarte, dar nu cu stafii, voci, previziuni, este o lume despărțită de noi, absolut despărțită. Mai degrabă aș crede în avataruri, dar nu simple, adică animale, copaci, etc. Cred în transmutația sufletelor. Prea des am întâlnit oameni care îmi aminteau de cei morți.
Unii interlocutori dovedesc o profunzime în gândire pe care numai o viață anterioară o poate oferi. Ne aflăm de obicei „nicăieri, nicicând”. Noi nu știm acest simplu fapt. Timpul merge în urma noastră și înaintea noastră, niciodată cu noi, noi suntem atemporali, deși avem ceasuri și calendare.