Politica

Politica? E o minciună de dânşii inventată, parafrazez eu. Un cântec frumos se topea în aer, un nor colorat ca un vaier, în mod vădit, nici o ficţiune nu se referă la ţuica de prune. Spuse el, dealurile din jur lunecau încet către Strasbourg, dar poate nicicând nu a mai fost mai viu atacul Marelui Fost, cineva trecu şi-l lovi puternic, în faţă pe sfântul naiv şi cucernic, l-am văzut plin de sânge, apoi un cânt frumos se topea în aerul blând. Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină, scria Ion Barbu.
Sunt în aşteptare,
Aştept un creier nou,
Trece un prost, zice,
Nu vine,
Aştept un ficat nou,
Trece un beţiv notoriu, zice,
Nu vine,
Aştept mâini şi picioare noi,
Un invalid, prietenul meu cel bun,
Se uită la mine cu milă,
Nu mai aştept nimic,
Scriu acest vers,
Nu mai aştept nimic,
Totul devine luminos,
Păşesc într-un loc, unde nu am fost
Niciodată,
Îmi spune un vierme,
Nu vezi că eşti mort, nenorocitule,
Dar eu văd numai lumină.

Sufletul meu ţi-l împrumut, poţi să-l ţii cât doreşti, memoria mea ţi-o împrumut, las ploaia să mă pătrundă, să-mi spele creierii, câteva stele se strecoară printre picături, totul este să trecem podul, ochii rămân în urmă, pupilele nopţii, tuce-mi oferi în schimb? Intre noi creşte iarba mormintelor, salutări şi adio, un surplus de absenţă, treziţi după marea beţie a vieţii...