Sybaris

Același scenariu, aceleași trădări, până când? Eu iubesc o genistă, tu iubești un genist. Genistul se crede scriitor, iar eu mă cred biciclist. Intâi a fost Vili, apoi, veniră furtună și ploi, astfel puteam să m-aștept la orice, nu sunt prea deștept, prea mulți se-mbulzesc între noi, păreri și punctuații, puroi din rănile vechi, bezequinto, eu nu sunt cu tine la Quito, voiam la Quito să merg, la cine, acum mă întreb, acolo e bianca, poeta, jorjeta, suzetta, coletta, am vrut să-ți trimit și o carte, dar bârfa-i mai bună, la start e o namilă zisă Răceală, ea bate cu furie, goală se plimbă indiferența, mi-e silă de tot ce-i cadență, voi trece să scriu doar cu dinții, să-mi vină la loc toți arginții, să pot înțelege cum, cine are nevoie de mine, desigur nu tu ești aceea, ai alte-ndoieli, tu ești Rheea, mereu îndoieli într-o pură situație de impostură, cum spune și marele Will, actori suntem, doar prin stil ne deosebim, unii vor iubirea în șapte culori, un inginer, un dentist, un poet, un artist, astfel poate vremea va sta și Dumnezeu va lua doar sufletul pur pentru El, pe cei păcătoși la bordel, acolo pe mine mă vezi, de vorbă cu Velasquez, cu Dante și cu portarul de la Spitalul Centralul, aici mă opresc, să nu spui nicicând „Regret”, nu ai cui, never say never, never say sorry, be clever, iartă greșelile mele de limbă, sunt simple sardele, consumă-le sau dă-le naibii, eu plec chiar acum în Caraibe, iar cartea totuși primește-o, ea n-are vreo vină, vorbește cu ea uneori, este-o carte, mai uiți de amoruri deșarte.B de la bou,SUNT EU. Greu de recunoscut, dar boul este un animal blând, ca și măgarul. De ce îi jignim? Frumoasa necunoscută e-ntr-o ecuație sau într-o frază fără punctuație, chipul frumoasei te scoate din minți, deși stai și scrii și strângi din dinți, o fi regina din Saba, o fi Beatrice ori Annabel Lee, imposibilă stare, de nedescris, necunoscuta este din Sybaris, îți răspunde cu o privire confuză, ca Mona Lisa ți se refuză.Fericirea care nici n-ar trebui să existe e singura sursă a ideilor fixe, sărutul tău va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere. Doamne cum de am putut fi atât de prost să cred că un om se poate schimba, cum de rămân același corb prost ascultând de cântecul vulpii. Să nu înțeleg că Ody este aceeași duplicitară ca din prima zi când am cunoscut-o? Dar nu suntem cu toții duplicitari? Când ai de a face cu capcanele trădării începi să crezi că astfel este alcătuită lumea. Dar nu este așa. O, nu.