Bâlciul deșertăciunilor (II)

Bâlciul deșertăciunilor (II) De unde rezultă că nimic nu se pierde, se transformă din rău în mai rău. Unul urlă și atacă, cu o vorbă se îneacă, din bârlog mirositor, are de –nchisoare dor, Dumnezeu, cum e-nțelept, mestecă în lut atent, unii-aur, alții- fier, alții –fiere, grea de zer. Un maestru mai pervers, nici galactic, nici invers, scoate vânturi chiar pe bot, că în fund are un dop, biet trufaș, cu cine el se compară? C-un purcel. Asta spuse Păunescu, cum să-l copieze Escu? Un făraș i-e sufletul, el adună bube-n cul. Că din zgură s-a format, în pulbere s-a fost uitat. Aruncat din bar în bar, a ajuns vermicular, din sicriu sărind , va scrie un poem cât pentru-o mie de nebuni, tu, floarea mea, să te-nduri de soarta sa. Am să tac, ducă-se, drac el nu este, dar ar vrea, dracul are-n el ceva, tot cu degetul în nas, îl mai mută-n alt popas. Seamănă cu-o avionetă prăbușită în toaletă, pare-se că la femei, s-a închis, cu mult temei, să nu-l vadă zâna blondă din cenaclul LA ROTONDĂ. Un prieten el găsi, nu cunoaște a,e, i, adică analfabet este bietul platonet, fost boxer, de prea mulți pumni i-au pătruns doar gărgăuni, un fecior are, al lui, sare-n beregata lui, a lui tat-su, cel boxer, nu-i dă casă, nici parter,minte bietul neavând, ce să-i dea, un pumn, un vânt, a fugit, printre sărmani, se visează american, ca orice portorican, plânge după-ai săi Balcani, unde purici nu făcu, doar un fiu, poate că nu, a pierdut și alți copii, pe la dame, dar și-n vii, fiul fu și-ntr-o Legiune care nu știe de glume, îl aleargă bieți jăndari, prin coclauri, în zadar. Nea Plătică, cel din SUA, cu celebrul zis și Pruna au ucis doi bătrânei pentru patru sute lei. În final i-au prins, ei zac la pârnaie, stau colac pentru bieții violatori cu hormonii repejori, Doamne, de ce nu-i făcuși câini, pisici, broaște de uși, ca să mai avem folos de la lumea de mai gios? BORIS MARIAN.