Când Ahasver avea o barbă mai lungă decât drumul la Vaslui, Se îndrăgosti de Esther , o fecioară ce i-a adus destule hu-hu-hui. Avea un trup precum o floare, ea și-a iubit alesul , rege pers, În dragoste nimic nu e cum trebă, ba este mai mereu invers. Acum ce să spun, ne place să grațiem, Frumos este să mori frumos, dar nu e țel, Mai trăiești oleacă, mai scrii o strofă pentru nix, Îl mai citești pe Fundoianu, pe toți poeții veacului trecut, Să fii oniric nu e rău, încerc să trec prin vise fără teamă, acceptanță, este un mod de viață, Poate singurul, să ne iubim dușmanii, Adică frica, șobolanii, manevrele mizere, Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann, Was tun? Ai intrat în război, acceptă, Ai pierdut războiul , acceptă, Ești un vițel frumos, acceptă, Poezia ste pentru miei, Oamenii nu mai citesc,ââââ, doar rumegă bani falsi, ca la Balș, tracii scriau versuri în draci, niște prelipceni scorțoși, stoic și el , ca și stoici, bârsilă se ține de burse, gârbe și curbe mari, capșe de la Capșa, văcăreștii cu grădina și tulpina, ghiu și ghiulul, fratele meu, iubita romlit face o juma de veac, bravos , națiune, strigă nicolae întâiul, vrful de lance al generației cincizeci mi-a intrat undeva, gonflabilul alex a intrat în subteranele eminesciene, caută duhul acestuia, nu este acolo, und poate duce o atingere? Uneori la trebunal, lasă fundul, ocupă-te de fonduri, cocorii storși de vlagă îngână cântecul învierii, eludând spasmele creierului mă aplec și dăruiesc iubitei tot ce îmi aparține, adică nimic, tu știi săzbori, măi mormoloc cu cioc? Fructele devin incandescente, voi ce știți? Rețeta succesului și abcesului este publicată De președintele tanzaniei literare, Dar cine este nemoianu? E mare, a fost, RIP,monarhismul și monahismul sunt pe hârtie de lux, Ați văzut cobră să picteze fără a ucide? Blestemul lui Don Juan ne urmărește, unii îl confundă cu Don Quijote, nu-i bai, sunt din același raion, comandorul scuipă într-o parte, ia amendă doi cenți, hadrian al lui nelu e poet, e clar, dar eu pe patapici îl admir, așa cum e el, istoric lucid, placid, plouă în inima mea de zahăr. BMM Când cineva produce rime și ritmuri, el nu este poet , ci versificator. Când poezia conține numai adevăruri irefutabile, fraze grele de înțeles, aforistice, nici ea nu este poezie, deci capra și varza trebuie împăcate. Astfel au scris Homer, Shakespeare și Păunescu Adrian. Poate și Ion Cocora. FRATELE MEU NU MĂ AUDE, STRĂINUL DA. Este un început de poem sau de roman. Am ajuns la Obregia după ce am trecut pe la Muncipal ( cum zic pacienții), după un test cu 29 nifedipine. UN fleac. Noaptea infirmierii, asistenții dormeau pe rupte. A venit un rănit plin de sânge, se pare înjunghiat, a sosit și procurorul, a încercat să afle cine a fost făptașul, rănitul a născocit o prostie că l-a lovit o mașină. Procurorul a plecat , spus că este obosit, va reveni. Eu , dimineața, mi-am luat stîlpul de perfuzie m-a strecurat prin masa salariaților veniți la spital,am ajuns la WC, m-am descurcat. Rănitul dormea dus, cine știe ce răni avea. Eu am fost trimis la Obregia, știți Dvs, care și de ce. Intrarea se face dificil, forme, paznici, ca la pușcărie, dar după o zi, două, am observat că la poarta din spate era deschisă permanent, fără paznic, așa că am putut vizita piața Berceni doi. Dimineața și seara primeam tablete care mă năuceau, nu aveam chef de masă, oricum, slabă mâncare. Personalul se îngrășa pe seama noastră probabil, erau voinici toți unul și unul. Prin salonul nostru bântuia un hoț care te și anunța că face control la sertare, dorea țigări, ciocolată,ceva șuncă, altceva nimic, nici cîrți de joc, nici de citit, era vesel și spunea că el va ieși primul. O spunea de circa șase luni, știau ceilalți.La etajul superior erau fete care strigau ca sopranele, unele amenințau că se aruncă, niciuna nu s-a avântat, deși ferestrele nu erau deloc prevăzute cu piedici. O asistentă a venit să-mi facă o perfuzie, acul i-a căzut pe jos, eu am întrebat dacă nu schimbă acul, nu avea, iar aul nu căzuse cu vîrful, credea ea. Perfuziile se fac în venă. M-am rugat să scap fără necazuri. Într-o zi a venit fostul șef al secției, au sărit fetele pe el, parcă era soțul tuturor. Am ascultat multe povestiri, majoritatea legate de venituri, concedii, unii stăteau să-și facă vechimea în spital. Doctorița de etaj era foarte amabilă, seara era pustiu, asistenții dispăreau, puteai să te mai încerci în luptă cu conservarea speciei. Tabletele mă aduceau în stare de idiotism, am început să le arunc pe șest.Dar noaptea nu mai dormeam. UN văr a venit la mine să mă roage să-i dau cheia de la apartament, avea o flebețe, soția mea era în provincie, dar nu i-am dat cheia. De atunci nu a mai vorbit cu mine, de 40 de ani. El are acum 70. În rest era liniște… ca îm Paradis. Mai ieșea câte unul, fost ofițer, cu grade mari, cu medalii roșii, albe, verzi, albastre, bătea pasul de front la miezul nopții, striga să iasă javrele ordinare, altul se lăuda că iese cu copiii la plimbare, cărând niște bețe cu el, dar despre acești eroi născuți din Tolstoi, Dostoievski, Cehov vo reveni curând. BMM De amicitiae Latinii considerau amiciția echivalenta prieteniei. Greu de spus ce este și ce a fost cu aceste noțiuni la diverse națiuni, la diverse vîrste ale omenirii și ale omului, ca individ. Psihologia nu poate lucra cu definiții precise, ca în alte domenii. Desigur , există o limită – trădarea, o știm, nu aici ne oprim. Mai este și timpul, mai este uitarea, mintea oamenilor evoluează de la un deceniu la altul. Am să mă refer concret la biografia mea, începând cu vârsta de șase ani. N-am fost un copil precoce. Părinții mei m-au iubit și i-am iubit, dar nu m-am gândit să-i numesc prieteni. Cu părinții nu discuți orice. Cu prietenii- da. Deci prima condiție este sinceritatea nelimitată. Orice prietenie poate fi torpilată de nesinceritate. Discreția este bună în societate, dorința de a proteja un prieten necesită discreție, dar până când? Aveam un prieten, Sică, pe Bd. Cuza, în București. Într-o zi a venit poliția și l-a arestat pe un cetîțean care se ascundea la ei, focuri, scandal, apoi l-am întrebat pe Sică. N-a spus nimic. Un timp nu ne-am vorbit, eu m-am mutat în Centru, a dispărut Sică, l-am văzut o dată, nimic. În taberele de pionieri aveam prieteni și neprieteni, dar la despărțire dispăreau. Prin clasa a opta aveam un amic-sic! Ne-am îndrăgostit de aceeași fată din Tei, se numea Țumpi. Am mers împreună de vreo patru ori, tipa ne-a tras clapa, prietenul a dispărut. Ales-bules, vorba mărginașilor. În liceu eram un admirator al unui coleg, nu-i spun numele, îl consideram prieten, după liceu totul s-a răcit,tatăl său luptase pe frontul de Răsărit ca ofițer, era un om aspru, cazon, dar părea un om drept, fiul îi seamănă, dar amicul-prieten a dispărut dup liceu, a făcut o carieră universitară. Am căutat să refac legătura, dar ramurile s-au uscat. La Moscova am avut doi prieteni, chiar trei – un ungur, un irakian și un congolez. Cu ungurul ne băteam adesea chiar violent, dar era un prieten mereu vesel și deloc prost. Irakianul , de o inteligență peste medie, era pro-comunist, eram și eu pe acolo, dar ne-am îndepărtat. Nu țin minte de ce. Omul era puternic ideologizat. Congolezul , educat la o școală franceză, avea maniere, depășea mulți albi prin inteligență. După facultate au urmat 31 de ani de serviciu, adică slujbă, ce este ea? O junglă de false relații, antipatii, concurență, rare satisfacții, pe șefi nu i-am suportat, prieteni nu am avut, poate ceva dușmani. Acum apropiații mei sunt jumătatea mea, fiul meu, nepoții, care se află departe. Nu vorbesc aici despre iubire, am fost îndrăgostit adesea, dar Țvetaeva spunea bine – te-ndrăgostești de cineva străin, iubești pe cineva care îți este mai mult decât o rudă. Mă opresc, oricum , prietenia este ceva relativ, nu fac o religie a prieteniei, Castor și Pollux sunt personaje mitice. BMM A fost descoperit CEL MAI VECHI ANIMAL de pe pământ. Este incredibil câţi ani are. Dar ce minte are? Dar ce foncție are? Dar cât a forat sireacul. A forat adânc. Istoria e plină de povești. Una mai mincinoasă, alta mai rău mincinoasă. De pildă o vint un prinț din Leopardia și s-a încoronat în Fricoșii din Deal. Aici creșteau cei mai mari crastaveți. A luat un crastavete și i-au căzut dinții. Atunci a izbucnit marea revoltă de la 1905. Ba de la 1907. După zece ani s-au prins și rușii , au pus mâna pe arme și au dărâmat imperiul țarist. Toți erau țuriști,de la țures, dar s-au făcut turiști, de aia a căzut nea ceașcă și s-a spart. Un castel avea Leopatrdia, de aia s-a mai făcut unul. Peleș. Frumos, plin de ciuperci, că de aia nu sta nea nicu acolo. Dar tot o ciupearcă l-a doborât, nevastă-sa. A murit de nevastă. Altfel fugea în Madagascar. Se întâlnea cu Mazăre. Mazăre-Vodă s-ar fi plimbat cu Bâlbă – Vodă. Dar avem o observație. Ce ar fi ajuns Mazăre, de nu murea Ceșcuță-Vodă? Nici nu se năștea, Poate venea vreun fasole și făcea rivoluția de la 89.Acum așteptăm o nouă loviluție, poate o dă Alesandra Stoicescu, poate Gușă ori Măruță? Eu cred mai mult în Banciu, este cel mai serios comentator, eu râd de mă doare burta când îl aud. Trăiască ai noștri, ca și ai voștri, că așa e omul, azi votează dovleacul, mâine pe dracul. Cu plecăciuni, BMM Projectul Black Cat Cică pe o insulă,în Pacific, trăia un templier, avea un castel ciudat, se închidea ermetic, doar când pleca stăpânul. Pe insulă s-au adăpostit în bordeie, bordeie, case, unele arătoase, pirați fugiți de prigoana regelui spaniol, englez, ș.a. Ei aveau câini, pisici, papagali, maimuțe vorbitoare, etc. Într-o zi , templierul a plecat ăe continent, din neatenție, cotoiul negru Jim a rămas închis în castel. La miezul nopții, se auzirp niște vaiete, apoi strigăte pisicești care îngroziră populația. Nici împăratul Netinav al Egiptului, sensibil la soarta sacrelor feline nu s-a simțit prea bin. Regele Filip cu Olimpiada se sfătuiră ce este de făcut. Noroc că ful, Alexandru l-a ucis. Dar se născu Ducipal, adică un cal-duce. De unde și Mussolinii avea bărbia ieșită ca o streașină. Ce făcea templierul? Cumpără un vas scump, de vitez pentru salvarea bietului Jim, rudă cu James Bond. Soso pe insulă, eliberă ostaticul, care o zbughi cu voteză cel puțin cosmică. De arunci se remarcă îm lume dispariția rapidă a rozîtoarelor mici și mijlocii. Se pare că Jim devenise vănător de șoareci, șobolani și familiile lor. Ierburi bune și rele, alte plante de mică înălțime se răspândiră, au cucerit pustiuri, Sahara, Kalahari, Asia Centrală, Neghev, California de sud, Alabama-mama, China Centrală, planeta se vedea de sus ca o minge verde. În schimb copacii au murit pe rând, aerul nu le mai ajungea,munții au devenit chei și se crăpau treptat. Planeta murea de prea multă iarbă, iar omul nu putea opri năpasta. S-a căutat vinovatul. Jim s-a predat singur de dragul publicității, nu a răspuns la întrebări, a murit ca un erou. Există o statuie pe insula Sf. Jim din Pacific , doritorii pot merge s-o vadă. BMM În clasa una fuse primul, În cea de-a doua fu secund, Apoi din ce în e mai jos, La facultate greu trecea, De nu știa în ce an se afla. O întâlnire, promisiune, Ajunse Gogea premier, Trăgea cuvintele din smoală, Unii ziceau că e textier, În Europa era mare, Dar nimeni nu știa ce vrea, Justiția-i plângea în poală Ca un pisoi născut abia. Vai, Românie, unde-s bravii Vel-logofeți, vel-cărturari, Că s-au ascuns în Australii, Acasă umblă lăutari, Nu cerceta aceste legi, Că ai să vinzi în târg scovergi, Eu chem oameni fără titluri, Fără averi și vechi tertipuri, Să scoată țara din mizerii, deșert va fi, rumâne, sperii sau speri ca Mesia să vină? El va găsi puf de găină. BMM A dispărut acel teatru, în care dragostea era mereu învingătoare, acum doar jalnicele umbre se agită. își plâng de milă și ucid plângând. Unde sunt marii căutători de adevăruri, cei care știu să moară pentru el? S-au dus, în jur sunt doar ruine, pe care voi nu le vedeți, nu le veți ști. Finita la comedia, prieteni, să bem , să ne-necăm în pur alcool. :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Pe drumul de costișe ce duce-n București, Venea un om cu jale zicându-și, unde ești? Și nimeni nu-i răspunse, vorbeau cu toți engleza, O voce mai subțire șopti, prefer franceza. M-am trezit la două din noapte, simțeam dureri în omoplați, fostele aripi, am visat că mă întâlneam cu foștii colegi de la Chimie Industrială, în special cu defuncții, eram tineri, ne căutam unii pe alții, râdeam unii de alții, un vis trist din care nimeni nu se mai întoarce. Mă uit prin geam, cantina din șaizeci, Te văd pe-un scaun așteptând, Eu vin cu tava, suntem iar colegi, Iar pe-nserat doar un sărut, plec fluierând, Apoi a fost absurda despărțire, Azi nu mai știu de mă privești din ceruri, Mă uit pe geam, cantina-n părăsire, Miroase-a mucegai și nemurire, Se spune c-ai plecat în Peru… BMM Alexandru Macedonski – poetul refuzat Numele lui Macedonski nu este agreat de toți istoricii pentru atacul său nedemn la adresa lui Eminescu, pe când acesta se afla la spitalul de boli nervoase. Dar poezia lui merită admirată. S-a născut la 14 martie 1854, fiind al treilea fiu al maiorului Al. D. Macedonski, viitor general și ministru de război. A studiat în Austria, Elveția, Italia, fără a-și definitiva studiile. A debutat cu un poem modest, în 1870, la Sibiu. În 1872 a publicat primul volum, „Prima verba”. În 1880 fondează revista LITERATORUL,ca și cenaclul cu același nume, de orientare antijunimistă. Era bogat, grandoman, invidios pe geniul eminescian, dar avea cititori pentru eleganța versului său. I-a atacat pe Alecsandri, Coșbuc, Caragiale, ceea ce dovedește că talentul și caracterul nu se suprapun. Dar cine a citit Noapte de decembrie, rondelurile sale, dramaturgia, proza, articolele nu-i poate nega harul literar. Maniera sa, adesea, sumbră, are o grandoare pe care el o extinde în multe producții. Poemul amintit mai sus are 40 de strofe și este memorabil, cu trimiteri la lumea islamică din evul mediu.- „ Murit-a emirul sub jarul pustiei”, este ultimul vers. Existau admiratori care îl puneau deasupra lui Eminescu. „Mai sunt încă roze, mai sunt”, alt vers emblematic din rondele. Macedonski se împodobea cu bijuterii exotice, iubea excentricitatea, precum hipii din vremurile noastre. Versurile sale aveau muzicalitate, deși unele nu conțineau cugetări adânci. A murit în 1920, oarecum marginalizat, dar nu a fost uitat. Creația sa reprezintă o etapă literară. Nicolae Manolescu a fost cam dur scriind că poezia i se refuza lui Macedonski, dar el o căuta neobosit. Dar ce este rău în asta? BM Sânge murmurând, Ana-n zid plângând, Miezul luminos, Râsu-plânsu-l cos, Mierla, sus , pe geam, Tril fără program, Au mierlit-o mulți Dincolo de munți, Noi vrem timp și timp, Trece fără ghimpi, Lunecă în jos, Gândul luminos. Soarele s-a dus Într-un rai apus, Îngeri murmurând, Diavoli sub pământ. Numai florile Și privighetorile, Lângă Dumnezeu Cântă cântul meu. BMM Pe colină urcă o babuină în halat mov, mare istov, vedeți zice, aici va fi un govern de pitici, cut and run, ăsta e șpilul, scalpezi bărbăția și faci copilul, ce-i cu tristețea asta strigătoare la cer? Mai multe cântece și beri. Ieri s-a îmbolnăvit căpcăunul, azi a mierlit-o unul, spate în spate stau statuile și se salută în oglindă, una întreabă ce zi e astăzi, dar azi soarele n-a răsărit, nici fulger pe cer, nici oi sfâșiate de lupi, mai trec cocorii cu salbe în cioc, salbe mireselor nenăscute, ferice. Eheu, mergem înapoi în salon, facem una mică pe din două. De CE Nu mai public o carte? Doamne, de ce nu mai comit crime? Păi, cine citește, azi, o carte, poate jum”ate, Profiteroluri pentru șefu,două ghiudemuri fac două trenuri, Don Juan înjunghiatm apoi vin ortopezii literari, Te ung cu vitamine moi, ofesiuni, , Eu scriu pentru liniștea mea, sa într-un schit, Deasupra e cerul moral, mă îndeamnă frumoșii îngeri Ascunși în neant. Eu nu caut gările mici, nici metropole Zguduite de salve și de urale, e drept că vin din Ural, Un hazar ce cunoaște hazardul, hazarii spărgeau cu pumnul Clopote vechi înverzite de timp, bărbați cum sunt și barbarii, Azi au valize, cravată, au litere grele în seamă, Flori cu miros de fecioară, alții mai ard încă timpul, ei nu plâng, nici nu râd slugarnic, o mie de neamuri se trag din hazari, cine știe? Ei nu ard cărțile sfinte, că oricare carte e sfântă, sub vechiul lor nume circulă sub pământ, construiesc, mai mult decât astăzi pigmeii, miracol potrivnic, insule sunt călătoare, cum am putea măsura spațiul imens doar cu zborul de păsări? Cred că în ziua când nu voi mai putea scrie, or să-mi cadă Toți dinții, părul și unghiile, voi deveni un animal ciudat, De stepă, nu m-ar iubi nimeni. Boris M. Marian Totul se repetă sau nu se repetă, Primim rapeluri în răpăieli, Cad ciuruite statuile-antice, Nu avem parte de răfuieli, Noi suntem astfel statui statutare, Prime poeme, primii copii, Nu se repetă copiii, se nalță. Eu, adunat, nu auzii. Încă un pas, ne renegăm. Premii se scurg, Național, Buchner, Un Gallimard, un Birmingham, Ochii, oglinzile, astăzi se cern. Or să ne fure în codrii de somn, Dormi, frumoaso din Babilon. Fără contraste, norii – părinți, Ne tot alunecă înspre Vostok, Suntem copiii ce nu-i alinți, Ne biruiește ritmul de rock. Dragostea veche rămâne pe veci, n-o vom goni, prietene Will, femeie oglindă, știi să petreci, fă-l pe moșneag să fie viril. Nu e o lacrimă de peste zi, E un șuvoi de sânge ascuns, Cine inventă cuvântul iubi? Iar nepătrunsul devine pătruns. Cine învinse, cine-a murit? Cel ce pe sine se uită-n subsol, Viața e sus, un pre-răsărit, Viața-femeia e soarele gol. Ea se rostește, ea spune da, Ea te respinge de nu-i ești pe plac, Tu te prefaci că ești Montserrat, Mersul se face înfrânt ca un rac. Totu-i ceva, altcineva, dar undeva plâng don-juani, Cântă, fătucă, un blues de alean, Dărui cuiva un puf cald-bălan. Altfel natura e moartă- tablou, Altfel ne ducem cu toți în cavou. BMM Marasmul nu-i orgasm. Bătrâna-ncet mergea, O bulcă ea lua Și nimănui nu-i da, Pentru Ivan păstra, El astăzi se afla Doar învoit, aha, Ivan se refăcea, La luptă el pleca, Sub tufe se-ascundea, ura, striga, ura. PS. Se cântă pe melodia unui alt cântecel idiș, preluat de unii anti-mexicani din Odessa. Vom citi din Marina Țvetaeva, Tensiunea n-o mai măsor, n-a zis Esenin că moartea nu este nouă pe-aici? N-a zis și Pasternak Că viața e sora lui? Am să mă culc, dimineața Voi fi niciunde, hai-hui. BMM Plânsul celor de la Babi Iar Aș fi legat leagănul de un stâlp, Te-aș fi legănat, îngerul meu, Iankel, Dar casa mea a luat foc , Unde pot te pot legăna? L-aș fi legat de un stejar, Leagănul fiicei mele , Elka, Dar au ars toate în casa mea, Nimic nu a rămas , nimic, Am rămas singură pe lume, singură, Unde sunteți, copiii mei? Ne adunăm , mamele fără copii, Cântăm un cântec de leagăn pentru Babi Iar Traducere după Osip Drizo Babi Iar – o groapă gigantică la marginea Kievului unde au fost mitraliați, în septembrie 1941, 60.000 de evrei. Marina Ţvetaeva – cea mai mare poetă din Rusia a secolului XX, cu un destin tragic. Nemaipomenit de talentată, ea a început să scrie poezii de la vârsta de 6 ani şi nu numai în limba rusă, ci şi în franceză şi în germană! Prima ediţie a volumului ei de poezii a apărut la vârsta de 18 ani şi îndată a atras atenţia multor poeţi cunoscuţi. Ea a dăruit lumii cea mai frumoasă poezie. Sinceră, directă şi profundă… Viaţa nu a cruţat-o pe Marina Ţvetaeva… Pe soţul ei l-au împuşcat, bănuindu-l de spionaj, copilul ei de 3 ani a murit de foame în orfelinat, iar pe a doua fiică au represat-o la 15 ani. Rămânând singură cu fiul ea a încercat să-şi găsească de lucru, dar însuşi Litfond a refuzat-o, considerând că Marina Ţvetaeva poate fi un spion german. Poezia Marinei Ţvetaeva surprinde freamătul, agitaţia unui început de secol în care spiritul avangardist, înnoitor, se manifestă pe un fundal sângeros, cel al Primului Război Mondial, spirit mai apoi sufocat necruţător, în Rusia, prin deportarea şi asasinarea intelectualilor incomozi, dacă se poate spune aşa, căci, după 1917, toţi intelectuali ruşii deveniseră un potenţial pericol, aşadar incomozi. În acest context, viaţa Marinei Ţvetaeva poate constitui în sine un roman dramatic, al neşansei. Ţvetaeva a debutat la 18 ani, în 1910, cu volumul Album de seară, apărut în numai 500 de exemplare, dar care impune o voce lirică deja formată. Poeta era încă de atunci conştientă de valoarea ei, iar traseul său poetic nu trădează momente de ezitare, ci este unul cursiv, constant, în ciuda contextului biografic nefavorabil. Îşi abandonează fiicele într-o casă de copii, unde una dintre ele, Irina, va muri „de istovire şi alean”, îşi înşală în soţul, pe Serghei Efron, leagă relaţii cu marii scriitori ruşi, ca Aleksandr Blok, Boris Pasternak, Osip Mandelştam, Anna Ahamatova, scrie fără oprire – cu alte cuvinte, Ţvetaeva încearcă să-şi depăşească vremea, să trăiască liberă de orice constrângere, motiv pentru care cunoaşte nu de puţine ori momente de sărăcie lucie. Se mută dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţară într-alta, duce o viaţă precară, austeră. În URSS, în 1939, sora sa, Anastasia, este arestată, iar mai apoi, autorităţile comuniste o arestează şi pe Ariadna, fiica cea mare a Marinei Ţvetaeva, care va sta timp de 17 ani în închisori şi lagăre. În 1940, Editura de Stat, care, în primă fază, acceptase să îi publice un volum de poeme, se va răzgândi în urma unei cronici negative a lui K. Zelinski. În 1941, după ce o întâlneşte la Moscova pe Anna Ahmatova, Ţvetaeva, împreună cu fiul ei Mur, va fi nevoită să părăsească Moscova, sau, după cum se exprimă Leo Butnaru, „pleacă în evacuare”. Cele câteva cuvinte, dintr-un bilet, datat 26 august, sunt grăitoare pentru starea de epuizare în care ajunsese Ţvetaeva: „Consiliului Fondului Literar. Rog să fiu angajată în calitate de spălătoreasă în ospătăria Fondului Literar ce urmează a se deschide”. În 1941, pe 31 august, poeta se sinucide – deşi, susţine criticul şi istoricul literar Leo Butnaru, conform unor noi documente din arhiva NKVD-ului, s-ar părea că Ţvetaeva nu s-a sinucis, ci a fost ucisă –, iar locul înmormântării a rămas până în prezent necunoscut. Tot în 1941, soţul Marinei Ţvetaeva, Serghei Efron, este executat. marina tzvetaeva Cortina sfâşiată, volum apărut la Tracus Arte, în traducerea lui Leo Butnaru, conţine poeme ale Marinei Ţvetaeva începând cu 1915 până în anul morţii acesteia, 1941. Contribuţia poetică a lui Ţvetaeva în contextul unei avangarde literare agresive este, astfel, mult mai uşor de observat, deşi, în aparenţă, poezia acesteia ocoleşte experimentele avangardiste, urmând un traseu liric ceva mai aşezat, cu tonalităţi clasice. Leo Butnaru, care a şi prefaţat volumul, observă însă, pe bună dreptate, că „Marina Ţvetaeva a reformat/ reformulat prozodia rusă din interiorul acesteia, a modificat-o intrinsec-tipologic, noutatea emanând din nucleu, din esenţe, nu din forme. De unde şi actualitatea, modernitatea, permanenta propulsie de contemporaneizare, «de la sine», a creaţiei ei – a uneia dintre cele mai mari poete a lumii”. Cu alte cuvinte, ea nu „caligrafiază”, ci „esenţializează”. Asonanţa, nu rima, deţine un loc important în poezia lui Ţvetaeva, metrica fiind una neregulată, sincopată. Poeta nu mizează pe imagini, ci pe sunete, lumea fiind receptată auditiv, nu vizual, ceea ce îngreunează sarcina unui posibil traducător, iar, în consecinţă, Leo Butnaru, traducătorul în limba română a poeziei lui Ţvetaeva, a fost pus şi el, din acest punct de vedere, în dificultate. De asemenea, inserţia cu caracter biografic este un alt element caracteristic creaţiei Marinei Ţvetaeva. Iată ce scria în prefaţa la volumul Din două cărţi (1912): „Versurile mele – un jurnal, poezia mea – poezia numelor proprii… Reţineţi fiece clipă, fiece gest, fiece respiraţie… Nu există nimic neimportant. Spuneţi despre odaia voastră: e înaltă sau are tavanul jos, şi câte ferestre are; şi ce fel de perdele au acestea, şi dacă există şi un covor, şi ce fel de flori sunt pe el… Toate acestea vor fi chiar trupul lăsat în lumea mare de sărmanul, sărmanul vostru suflet”. Se poate spune că poezia Marinei Ţvetaeva este una a răzvrătirii, dar a unei răzvrătiri care caută însingurarea şi care deţine siguranţa unei lumi mai liniştite, lumea de dincolo, ceea ce îi dă şi o notă metafizică: „Cărnii – carne, sufletului – suflet,/ Cărnii – pâine, sufletului – veşti,/ Cărnii – vierme, sufletului – respir./ Şapte cunune, şapte bolţi cereşti.// Deci, carne, plângi! – Mâine pulbere eşti!/ Suflete, nu plânge! – slăvit să fii!/ Astăzi – sclav, mâine – rege!/ Cu toate cele şapte stelare tării” (24.IV.1918) . Poezia este, în această lume, pentru poet, refugiul ultim: „Ascunzişul meu de sălbaticele hoarde,/ Scutul şi carapacea mea, ultimul meu fort/ Ocrotitor de ura celor buni şi ura celor răi –/ Tu – poem ce mi te-ai împlântat în coaste, tot”. Cortina sfâşiată se încheie cu un poem din 1941, poem prevestitor, căci poeta se va sinucide în vara aceluiaşi an: „E timpul să scoatem chihlimbarul,/ E timpul să schimbăm dicţionarul,/ E timpul să stingem felinarul/ De la uşă…”. Alături de alţi poeţi ruşi, ca Maiakovski, Mandelştam, Blok, Ahmatova, ca să numesc numai câţiva, Marina Ţvetaeva a reformat nu numai poezia rusă, ci şi poezia universală, ecouri ale poeticii sale fiind sesizabile chiar şi în lirica actuală. Marina Ţvetaeva, Cortina sfâşiată, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note Bookaholic.ro folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare pe site, pentru înțelegerea felului în care vizitatorii noștri consumă conținutul și pentru analiza traficului. Sunt de acord Nerăbdând umilinţele, Marina Ţvetaeva, pe data de 31 august 1941 s-a sinucis. Am selectat 25 de citate ale acestei femei care dezvăluie profunzimea şi înţelepciunea destinului ei tragic: A iubi o vară-ntreagă E mai mult decât o viață, Poți lipsi, se sparge ghiața, Tu îmi ești nespus de dragă. Când iubești n-ai timp de vorbe, Vorbele se află-n cărți, Sunt puțini cu suflet, trupul Se împarte-n șapte părți. Când iubești, Divinitatea Stă alături, protector, Nu există niciodată, Nu iubești, mai bine mori. 1. ” Eu te voi iubi toată vara”- asta sună mai încrezător decât „toată viaţa” şi , principalul, e mai de lungă durată! 2. Dacă acum aţi fi intrat şi aţi fi spus: ” Eu plec pe mult timp, pentru totdeauna” sau ” Mie mi se pare că nu vă mai iubesc” – eu nu aş fi simţit nimic nou: ori de câte ori plecaţi , în fiecare oră care lipsiţi – sunteţi plecat pentru totdeauna şi nu mă iubiţi. 3. Te îndrăgosteşti numai în ceva străin, ce ţi-e apropiat- iubeşti. 4. Să te întâlneşti e nevoie doar pentru dragoste, pentru restul – sunt cărţi. 5. Arta – e o chestiune generală, creaţia – e a celor retraşi. 6. În lume este un număr limitat de suflete şi un număr nelimitat de corpuri. 7. Să iubeşi înseamnă să vezi omul aşa precum l-a gândit Dumnezeu şi nu s-a înfăptuit de părinţi. 8. Dacă iubesc un om, vreau să-i fie bine de la mine – chiar şi ee la nasturele cusut. De la nasturele cusut – până la întregul meu suflet. 9. Succesul înseamnă să reuşeşti. 10. Ce poţi să ştii tu despre mine dacă nu ai dormit cu mine şi nu ai băut cu mine? 11. Nu e pe Pământ o a doua persoană ca dvs. 12. Eu nu vreau să am punct de vedere. Eu vreau să am vedere. 13. Ascultă şi ţine minte: cel care râde de necaz străin este prost sau răufăcător. De cele mai deseori, şi una şi alta. 14. Singurul lucru pe care oamenii nu îl iartă e faptul că ai reuşit până la urmă şi fără ei. 15. Sculptorul depinde de lut. Pictorul depinde de culori. Muzicianul depinde de strune. Pictorului sau muzicianului poate să i se oprească mâna. Dar la poet – doar inima. 16. ” Să ne răbdăm – să ne iubim”. Îmi place această frază, doar că citită invers. 17. Lucrurile preferate: muzica, natura, versurile, singurătatea. Îmi plăceau locurile simple şi pustii , care nu plăceau nimănui. Îmi place fizica cu legile ei de atracţie şi respingere. Seamănă cu dragostea şi ura. 18. Într-un eu – e femeia adevărată: pe fiecare judec după sine şi fiecăruia îi atribui discursurile mele, sentimentele mele. De aceea, toţi în primul minut sunt buni, generoşi, fără somn şi nebuni. 19. Cât de bine văd omul când nu sunt cu el! 20. Nimeni nu poate şi nimeni nu vrea să înţeleagă că eu sunt singură. Cunoscuţi şi prieteni am – toată Moscova, dar nici unul care pentru mine sau fără mine ar muri! 21. Bărbaţii nu sunt obişnuiţi cu durerea, ca animalele. Când îi doare ei fac aşa ochi că : fă orice numai să înceteze. 22. Să visezi împreună, să dormi împreună, dar să plângi singură. . Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure. Jurnalul nebunului continuă Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice. Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime le bon Dieu e tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că rl nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit - O, cât de suav trebuie să fie osul copilului ca seva copacului, ca şuierul vântului O, viitorul ca verdele frunzelor ca surâsul buzelor O, ţară, ou colorat pe care se aşează măiastra cu aripi de sticlă cum e fereastra spre înaintele adevărat. Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure. Jurnalul nebunului continuă Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice. Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime le bon Dieu et tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit - O, cât de suav trebuie să fie osul copilului ca seva copacului, ca şuierul vântului O, viitorul ca verdele frunzelor ca surâsul buzelor O, ţară, ou colorat pe care se aşează măiastra cu aripi de sticlă cum e fereastra spre înaintele adevărat. Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure. Jurnalul nebunului continuă Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice. Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime le bon Dieu et tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit - O, cât de suav trebuie să fie osul copilului ca seva copacului, ca şuierul vântului O, viitorul ca verdele frunzelor ca surâsul buzelor O, ţară, ou colorat pe care se aşează măiastra cu aripi de sticlă cum e fereastra spre înaintele adevărat. Îmi place Comentează Distribuie . Comentarii Boris Mehr Scrie un comentariu... . Boris Mehr a distribuit o postare. 20 ore • ... Fotografia postată de Boris Mehr. ok, merge aeronava, mai vorbim, se poate?Grădina japoneză Pe pleoape mi se topește zăpada de primăvară, Metaforic,este vorba de iarnă, Nepoții conduc mașini complicate, Visez uneori războiul ruso-japonez, O fi fost un bunic pe acolo? Mii, sute de mii de soldați s-au dus în pământ, Copii uciși, violuri în lanț, Iar eu scriu versuri, mă numesc simbolist, avangardist, Postmodernist, cui, ce-i pasă? Poezia este un medicament exprirat? Ne îmbătăm cu xanax și whisky, Hackerii își fac de cap, Sexul înlocuiește literatura, Dar nu mi-e silă, știu să apreciez o grădină japoneză. BORIS MARIAN Acceptanță, este un mod de viață, Poate singurul, să ne iubim dușmanii, Adică frica, șobolanii, manevrele mizere, Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann, Was tun? Ai intrat în război, acceptă, Ai pierdut războiul , acceptă, Ah, organele sunt sparte și maestrul e nebun, Mai repet și eu o leacă ce-a rămas de la străbun, Sunt bolnav, spune Esenin, omul negru a sosit, Râsul, veselia-s gata, toți suntem ajunși la zid, Roata trage, se învârte, un noroc prea pierzător, Urc o clipă, în adâncuri de coșmaruri tot cobor, O puzderie de îngeri în halate albe –scrob, Mai departe, mai departe, as căzut ultimul drob. Oooooooooooooooooooooooooooo Stărui eu cu palme nalte, Te cuprind jur-împrejur, Simt ființa ta, mă-nvălui Ca un foc fără contur, Îngerii se împreună, se cutremură ceresc Raiul , lacrimi curg șiroaie, Fericire, te doresc? Coapsa ta de căprioară Ba dispare, ba se-alătură de noi, Buzele poartă otravă, Păr molatic, nu clipi. BMM Generalul a avut o noapte de pomină. Înainte de a adormi , o săgeată trecu prin geam și i se înfipse în umăr. A scos-o, o fi fost otrăvită? Au urmat coșmarurile, și-a revăzut fiul, era încă un copil, dar era fiul său, învăța cam neglijent, își făcea griji, apoi fiul a dispărut. S-a trezit, a umblat prin cameră. A venit mama generalului, care murise de circa 20 de ani, era slăbită, zilnic pierdea în greutate, generalul simțea o durere vie în inimă, s-a trezit din nou. A făcut o baie, i-a crescut tensiunea. S-a gândit, ce bine ar fi să moară pe loc. Dar noaptea continua. Era o noapte a walpurgiilor. Nebunia îi cuprindea capul. Ce va face mâine? Avea un tratament de urmat, viața lui depindea de strictețea prescripțiilor medicale, asta îl stresa, niciodată nu i-a plăcut să asculte de prescripții, deși el era obișnuit să dea ordine. În fine , cerul s-a luminat. A luat toate calmantele din casă. A încercat să doarmă ziua. A visat că murise și nu departe de casă se înălța o statuie care îl reprezenta victorios. Chestia asta l-a enervat. Doamne, ce slabi suntem, s-a gândit, apoi a dormit. BMM Ce este în capul fiecăruia? Mult balast, rutină. Dar și înțelepciune, dar și nebunie. Porniri sălbatice, refulate. Stana și Satana. El trece străin și frumos, Mugur, începe să ningă prea neguros.El este câinele, furia lui seamănă cu o zdreanță. Arici roșcați fug sub piele. Ar pune mâna pe o pasăre, dar ce să facă el cu o pasăre? Milă. Șira spinării, o ceară, fost aur. Mai naive sunt picioarele, mai miloase. Marginea subțire a înțelegerii. Doamne, nu ne îngădui să trecem de marginea nebuniei. Soarta este cîinele meu, îmi ia mâna între dinți, e un sfânt, mă iubește. Un șarpe îi spuse ciocârliei – tu zbori, dar nu poți vedea cotloanele ascunse, acolo seva vieții freamătă în tăcere. Ciocârlia răspunse – o, șarpele meu, tu le știi pe toate, dar nu poți zbura. Nici să cânți nu poți, ce folos? Șarpele tăcu, plecă oarecum trist.Nu mai putea respira.Nu știa cauza. Omul cărturar este vistier desăvârșit. Generalul porni în căutarea adevărului. Ajunse într-o țară cu oameni cu șapte picioare și cu șapte mâîini, fugiți din tabăra lui Alexandru cel Mare. Apoi ajunse în altă țară, cu oameni cu cap de câine, care adevăt grăiau , dar nimeni nu-i credea. S-a oprit la marginea unei ape unde mișunau raci care mâncau oameni, dar de eneral nu se atinseră. Fugi de acolo, ajunse într-o cetate unde se vindeau robi. Acolo țapii cântau , porcii jucau , totul era de vânzare. Aici e țara mea, spuse generalul, își scoase galoanele, aruncă diplome, medalii și se făcu porc. BMM Se făcea că pluteam deasupra mea Și discutam felurite subiecte, Îmi aminteam ce mi-a spus profesorul de sport, Că sunt o calamitate, iar eu l-am înjurat, El a chemat o ambulanță și m-au dus la spital, Acolo, toți umblau în halate largi, albe, De atunci nu-mi plac halatele albe, Ce faci , măi băiete, mă întreba un prieten, Nu mai mergi în insula Creta? Nu mai am timp, am răspuns, nu mai am timp Și nici răbdare, aș înota desigur, aș înota mult, Aș scrie versuri înotând, Fridolina, Rău visează Fridolina, lumea este foarte trează, Eu aș dormi, aș dormi, prietene, Lumea imnu-l fredonează, Vin groparii de la bază, dar filiera Barbarosa E cu ochii pe micoza ce se urcă precum roza, Pe castelul din Formoza, unde stă madam Ciroza. Juna mea, Periculoza, dă-mi ce ai, Osteoporoza, ca să pot sări, săream Chiar pe lampa din tavan, readusă din Taivan, Robbi, dragă, liberează sclavii ce te venerează, Că Nicole de mult așteaptă o răsplată după faptă, Ochii ei, minune dreaptă…. BMM Secoristul Am zărit un tip care se strecura pe șosea, în urma mea. M-am oprit. Cine ești dumneata? . Sunt secorist, să trăți și am ordin să vă urmăresc. Dar de ce pronunți –secorist? Așa ne-a învățat tovarășul. Păi au trecut aproape treizeci de ani de când tovarășul nu mai este, fie-i gloanțele ușoare. Nu contează, eu știu că el trăiește, el a dat ordinul – secoriștii vor apăra patria. Nu prea se aude litera r, mai mult - secoiștii , m-am întrebat eu de ce nu spune seceriștii, ca și peceriștii, dar nu îndrăznesc. Cică tovarășa a zis că securiștii conține un cuvânt urât. Mă rog, femeia are mereu dreptate. M-a prins râsul, te simți bine, arlechine, i-am cântat. Sunt pe moarte, drag vecine., doi vecini pe rondul A. Auzi clopoței în cer? Îngeri sunt, tremură-n ger…Corect, m-a întrerupt secoristul, frig este…Tobe sună-n iad, băiete, însoțind pe don Rădete, Clarinica și Clarnet sr-nsoțeau sub un boschet… Stați, zice secoristul, nu e voie. Ne aflăm într-un cimitir, nu-i de râs și chiar mă mir, în curând s-or înmulți statuete și stafii. Eu știu numai despre stafia comunismului care bântuie în Europa. Secoristul vorbi cu o viteză apreciabilă. La noi fiecare are un cap, cap de ață, cap de bou, cap de pluton, de companie, capul guvernului, cap de pod, cap de lemn, capul ….mi-e rușine, Capadocia, mai sunt căpoșii, căpușele. captalan, Cap Canaveral, capricorn, nouă, comandatntul ne spune doar cap de bou și un număr, cap de bou unu, doi, etc. Dar tovarășul ce cap este? Nu mai este. Cum nu mai are cap? Aoleu. Trebuie să raportez. Dar CAP-eul nu este și el un cap? A fost. Toate ceapeurile au fost decapitate. Aici nu sunt e acord. Mă duc la mine în sat și fac un CAP. Așa, adevărat, să facem și noi produse, nu să aducem mango din Peru. Marfă din Capadocia. Bă, dar secoristul aista are cap. Primul care se arată a fi cu cap. Bravo, i-am spus, fugi la tine în sat și fă un CAP. Boris Marian Studiez Nimicul Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă, Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală, Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe, Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici, Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei, Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha. Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred. Străpuns în fiece clipă, sângerez. Da, sângerez, nu am voie? Toată lumea sângerează. Lasă ready-made, ajungem la prospături. Uneori găurile se îmbină, ce te faci? Iei o fată la plimbare, Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac. Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva? Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu, Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie. Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie. BMM Am ațipit în pădurea tropicală, organe de reproducere peste tot, moarte și viață, mă închin ție,femeie, nu avem dreptul să fim cinici, mai bine ciclici, o coadă de mătură pe post de organ, de ce nu? Ecce homo erectus. Jucării ale iadului și totuși sfinte. Am amânat spectacolul, credeam că sunt la capătul puterilor, Am zărit păsările, or fi strămoșii noștri? Cineva cântă la etajul șapte, tot o pasăre? În curte se îmbulzesc guzganii. Unii au carte. Râd unii de alții. Mă strecor printre trupuri. Văd tunuri de circ, balistice de circ, Vine o oboseală uriașă. Ne clătinăm, sângerăm, dăm ortul popii. Lungi țevi îmi suflă răceala morții. Mă apasă tot mai multe cărți. Coarnele plugului au o vechime mai mare. Coarnele boului Apis sunt și mai vechi. Noi suntem moderni și frumoși. Istoria vechimii sectorului de câini A apărut în ziarul din urbea lui Zăsâni, Dar de pe front veneau doar vești cu totul false, Până și Falstaf spuse – ce fac aici, la oaste? Că Luchi nu e Luchi , ci pur și simplu lup, Se vede după blana ce i-a rămas la zdup, Nici Liviu nu e Liviu, așa a spus Augustus, Când s-a întors din lunga plimbare cu Faustus, Te schimbi la față, vere, așa se pare, bre, Că Herodiada știe ce-nveți la Montpellier, Cu vitejia-n cântec și ud în pantaloni Ai să câștigi victorii mai mari ca Napoleon, Nostagici ce așteaptă un paradis repus Mai vin pe la grădina lui Nuștiuunsadus, Astfel trecu și țeara prin veacuri de hoții, Ne bucurăm că astăzi noi nu știm, tu ce știi? BMM Dreptunghiular, stângunghiular, Alege punctul, are har, Îmi vine konku croncănind, El scuipă ca un laș, îl prind, ah, kronkule , te-aș jumuli, friptură bună îmi vei fi. În intervalul eu și eu încape și un Dumnezeu, ce flacără m-ar mistui? Iubire , asta Tu o știi, Aici sau dincolo de soartă, Rămân poetul fără doagă, n-am chip, armura mea e-o coală, am diplome și nicio școală, că nu există pentru noi nici școala vieții, suntem goi, goimi în iadul cu eroi, de ce-aș fi trist când primesc har? Un konku spune never, iar. Că hotarele se rup, Scriu , deși încet mă surp. BMM Banalitatea raului - Boris Mehr „Banalitatea răului” într-un roman recent apărut Cine a reținut caracterizarea făcută de Hanna Arendt călăului-executant Eichmann, va înțelege mai bine cartea lui Bernhard Schlink, ”Cititorul”, apărută la Polirom, foarte recent, în 2009. Autorul s-a născut în 1944, a studiat la Berlin și la Heidelberg, din 1992 fiind profesor universitar la Bonn și la Berlin. A scris căteva romane, dar „Der Vorleser” i-a adus faima, romanul fiind ecranizat( filmul a fost distins cu Globul de Aur). .Pe numai 200 de pagini se desfășoară o tragedie, aparent, personală., a adolescentului și apoi maturlui Michael Berg, îndrăgostit de o fostă gardiancă la Auschwitz și într-un lagăr din apropierea Cracoviei.. Pare simplu, dar este un proces de conștiință care se petrece nu numai cu personajul principal, care este și purtătorul de cuvânt la autorului, dar și cu Hanna Schmitz. Această simplă muncitoare este recrutată de SS și devine, fără nici o motivație, în afara interesului de a juca un rol în ceea ce „se făcea ” sub regimul nazist. Iar ceea se făcea era chiar Holocaust. Desigur, nu poți cere unui om cu o pregătire oarecare să devină un adversar al regimului, dar Hanna Scmitz îțoi depășeșete cu mult atribuțiile reduse pe care le avea. Paricipând la selecțiile pentru gazarea femeilor ea nu are nici o tresărire de conștiință, totul i se pare firesc. Nu-și pune întrebări. Până aici totul pare simplu, să spunem, deși nimic nu poate fi simplu și normal într-o Europă cuprinsă de flăcări. Dar, spre sfărțitul războilui, când armata germană se retrage, Hanna rănâne să supravegheze, împreună cu alte colege, lagărul de lăngă Cracovia. Deținutele se adăpostesc într-o biserică, o bombă incendiază clădirea, ușa biserici este închisă, femeile dinăuntru vor să iasă, Hanna nu dă voie să fie deschisă ușa. Două sute de femei mor, arse de vii. Aici nu mai este vorba de un act de subordonare, este alegerea Hannei – a fi călău până la capăt sau a redeveni, cel puțin pentru o clipă, om..Adică a fi ori a nu fi om. Nu a fost om. Iubirea ei pentru Michael Berg, care se înfiripă și devine o puternică atracție carnală nu o scutește de amintirile păstrate din război. Este arestată în campania de demascare și pedepsire a executanților naziști, nici vorbă să se predea singură. Ea încearcă fără succes să se ascundă. La proces se comportă cu „ mândria ” împlinirii datoriei. Care datorie, față de cine? Perversiunea nu merge, totuși, până la capăt. După 18 ani de detenție, înainte de a fi eliberată, Hanna se sinucide, spânzurându-se, după ce ani de zile, citise sau frunzărise literatura despre Holocaust. Aici nu este vorba despre verosimilitatea narațiunii, nici despre tema devenită „teză”. Talentul scriitorului constă în faptul că el nu este tezist. El doar ne ajută să înțelegem că , în anumite condiții, există destui oameni care se pot dezumaniza. Este încă un MEMENTO pentru generația actuală și pentru generațiile viitoare. Boris Marian Refuzat permanent de un dement: -20 iar mă-ntreb de ce mai scriu sau să nu mă mai întreb fără ssscrisss eu nu sunt viu asta știe Vanîci Gleb el îmi dă resveratrol, alcoxigliceramin, stau de vorbă cu Costiol, l-a citit pe Ho Shi Min. „Ceva nesigur cheamă răul.Corect ? Era un om mărunt, nescund pe nume mare Hintergrund, s-a însurat cu sora Klund care născu pe Hund. Adult acum el intră-n bar ca un baron de Bruckensaar, scoate pistolul din pișcot, e prea de tot.. Gheață-n pantofi,ce glumă, trecu o pumă, iertare? A chita oare? Ce jind, ah, Marilyn ,te simt. Du-te la ospiciu, pentru țară mori, vom ajunge veseli humus pentru flori Have Caesar,nem tudom, fratre Parisertango, unde e comisarul Duvadă? Dar tenorul Cizmă? Acela aria don Pantof din opera Vânzătorul de cuci. El a găsit desert în Sahara. Bezna lăuntrică a personjelor cehoviene se revărsă în sală. De multe ori am vrut să mă împușc, Puf-puf, paf-paf, am vrut să beau alcool Cu somnifere tari, puf-puf, paf-paf, Dar m-a oprit iubita, suflet luminos, și nu e prima oară, cum spuneam, toți așteptăm o moarte-n dar, dar vine o durere, strică totul, ba una, ba alta, hic Rhodos, hic salta, pentru neoameni drame și drame, rididică bade, gorjane, milioane te-așteaptă la banca din capul spitalului, voci se apropie, voci se despart, fratele nu e săgeată, nici arc, câ ntul e scris, vocea se stinge, soarele sare după ce ninge, doar în adânc nimic nu se schimbă, gândim sau vorbim în altă limbă? Iar în mine e-un vârcolac, Care îmi spune mereu să nu tac, Că vârcolacii sunt de-ajutor Oricărui meșter nebun ori scriitor, Voci au desigur , interioare Toate distinsele doamne scriitoare, și nici bărbații nu scriu prea rău, știu eu pe unul venit din Zalău, spune prietenul, măi, tu ești Heine, că scrii poeme extrem de faine, dară nu-i nimeni cu totul de-acord, Heine, săracul, de mult este mort, Multe miracole, șarlatanii Apar ca poeme, tu nu le citi. Buck și Mack aveau vin sec, Iar pistoale de un veac, Ei cu ele –pac, pac, pac, Ce tâmpenie, spuse Jack. Străbunii lor , doar robi și hoți, Iar unii, castelani din munți, Au construit un stat pe roți, Cu paznici răi , deși mărunți. Un fluviu, Tolka s-a umflat De i-a luat și-au dispărut, Acum pădure-i peste sat, Imense bolți, dulce sărut. Astfel ne povesteam, copii, Diverse basme-nchipuiam, Iubito, tu erai chiar Buck, Iar eu cu Mack sunt de un neam. Omul deschise umbrela, violina și violoncela, spuse violoncelul, nu îmi schimbați voi sex-genul. Afinul și cu afina aveau o fiică, Geanina, ea îngrijea grădina.Suflet cu suflet, o floare, floare cu floare, o mare, cum mă scăldam între flori, ca între valuri de viori, un fulger lovi brusc copacul, de-am zis că ne luase dracul. Ne-a luminat, eram umbre, duhuri rebele și sumbre,trist se opri caruselulla cimitirul Belu. Dincolo erau Gianina, Nicola și Paganina. Ce nu se poate AFIRMA se scufundă, Dune de nisip, femei cândva, Necunoscutul mire va veni, Este nocivă și algebra, precum și cocaina, Mușcătura serii, nu locuiți în spații impure, Ghețuri, fugim de ghețuri, până aici nu am spus nimic, De aici începe viața, vino. Durerea este inferioară muzicii, Îmi străpung pielea, nu iese sânge, Nu mai respir, nu dorm, în fața luminii nu poți dormi, O statuie imensă, o orchestră este în mine, La vestiar așteaptă moartea. Crezi? BMM Yehuda Amichai – un mare scriitor. Recent la ICR din Tel Aviv a fost lansat un volum de poezii alese, traduse în română de Emanuel Pope din Yehuda Amihai, un mare poet izraelian, aproape necunoscut la noi. S-a născut la 3 May 1924, Würzburg, Germania, sub numele de Ludwig Pfeuffer. A murit la22 september 2000 în Israel. A scris în ivrit, limbă poe care a adoptat-o prin stabilirea în patria strămoșilor. S-a afirmat din anii 60. A fost distins cu premii - Shlonsky, 1969, Brenner 1976,Bialik și Prremiul Israel în 1982, ca și în 1994, Malraux Prize, International Book Fair (France), 1995, Macedonia`s Golden Wreath Award, ș.a.A emigrat din Germania la vîrsta de 11 ani, stabilindu-se în Palestina , la Petah Tikva, în 1935, în timpul mandatului britanic. A urmat o școală religioasă la Ierusalim, a făcut parte din unitățile militare Palmach, Haganah, de apărare față de agresiunile arabe. A făcut parte din armata britanică în al doilea Război Mondial .În 1946, Amichai a fost student la David Yellin Teachers College in Jerusalem, devenind profesor la Haifa, apoi a studiat la Univerdsitatea din Ierusalim. Încurajat de profesorii săi, a publicat primul volum de versuri, Now and in Other Days, in 1955.In 1956, Amichai a participat la războiul din Sinai,iar în 1973 în războiul de Yom Kippur. Amichai și-a publicat primul roman, Not of This Time, Not of This Place, in 1963. A fost unul dintre primii scriitori israelieni care a vizitat Germania după război, reevocîbdu-și copilăria. A doilea roman, Mi Yitneni Malon, despre un poet izraelian care a trăit la New York a fost publicat în 1971, Amichai fiind profesor în California, la Universitatea Berkeley. A fost și profesor la New York University in 1987, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim..În 1994 a fost invitat de primul ministru Yitzhak Rabin să vorbească despre propriile poeme la ceremonia acordării Premiului Nobel la Oslo. Câteva străzi din Israel și din Germania poartă numele său. Poezia sa are mai multe repere, unele autobiografice, altele filosofice, cu accente ironice care contribuie la înțelegerea concepțiilor sale despre viață și moarte. A fost caracterizat ca un poet umanist post-teologic. Imaginația sa este debordantă, fiind criticat de unii ca eretic. El scria –„ Dumnezeu se schimbă, rugăciunile rămân aceleași”. Unele poeme au fost puse pe muzică corală și orhestrală. Amichai a poeminit de poeții care l-au impresionat și l-au influențat - Dylan Thomas, T. S. Eliot, W. H. Auden. Criticii literari au elogiat opera și stilul lui Amichai. A suferit în viață traume psihice, printre care și moartea primei femei pe care a iubit-o, Ruth Hanover, ucisă în Holocaust, după ce fusese accidentată și pierduse un picior, a urmare a unui accident. I-a dedicat poemul – „Mica Ruth”. Amichai a evitat în poezie să evoce Holocaustul din acest motiv. Dar în proză și în scenarii pentru radio a evocat victimele Shoah-ului. În timpul vieții a fost cel mai cunoscut poet izraelian, unii numindu-l poet național. El a refuzat acest titlu. Se considera pur și simplu poet. La unele festivaluri nmele său a apărut alături de cele ale lui Ezra Pound, W.H. Auden, Pablo Neruda ș.a.Paul Celan i-a scris lui Amichai, cu admirație. Octavio Paz l-a elogiat ca pe un mare poet. Merita, probabil, Pfremiul Nobel. Opera sa a fost tradusă în 40 de limbi. A fost membru onorifica a umeroase universități și instituții culturale internaționale. În 1992, la Editura Cartea Romînească , a apărut volumul „ La marginea cerului”, antologie și traducere de Sebastiasn Cotin, cu poeți ebraici contemporani. Yehuda Amichai este prrezent cu câteva poeme memorabile –Ierusalim 1967, Norii sunt morții dintâi,Dumnezeu plin de-ndurare, Mamei, ș.a. BORIS MARIAN MEHRNu sunt Nu sunt de luat în seamă, e clar ca bună ziua, nu sunt nici Dalai Lama, adeseori spun „piua”. Nu mă ascund de mine, nu-s tânăr nici bătrân, un veteran, acolo, pe versul meu stăpân. Poetul, ca Ulise, îşi caută mereu casa, iar casa lui dispare, în zarea fumegoasă. O Penelopă, totuşi, aşteaptă undeva, acolo unde nimeni nu m-a citit cândva. BORIS MARIAN Faci ce vrei cu viața ta, musculiță,musaca, mâini de aur, ani de plumb, nimic astăzi nu e scump. Mirodenii irocheze pentru burtă, pentru freze, un bastard la două ore din Titan în Bangalore. Pyke și Saltcliffe ,comisari caută fete mari și tari. Din Volantis negustorii aduc negi trezind fiorii. Așa-i jocul la Florența, zanga-zanga, zdrența-zdrența. Se strigă de jos,din subsol, se strigă din Rai,uneori, se strigă din interior, doar Domnul trece domol. Unul le are cu banii, de nerozie,nevroză, tremură fluturi pe rouă, trece tăcerea cu anii. BMM Koko sieht als kleier Mann, nur an grossen Frauen an, jene die so schoen gebaut, wie das Pedro Braut. Adică amicul Koko se uită la femei solide, precum mireasa lui Pedro, dar Pedro îl aruncă pe fereastră ( wirft ihn dann durch Fensterglass), ș.a.m.d. Pământ, pământ, strigă oceanul disperat, porumbelul a obosit, pești uriași se ridică în ajutor, astfel păcăli Noe istoria, o balenă l-a confundat cu Iona, l-a înghițit, s-a făcut liniște, tot ce era scris s-a șters, lumea învață iar alfabetul, Adam caută mărul, găsește o nectarină, Eva râde, în jurul ei sunt șapte copii fără tată cunoscut, ah, diavole. Când ziua a opta va trece, noi vom trăi în alt timp, Koko-Adam ca fi rege, poeții vor fi în Olimp. Iar bezna va fi tot aceeași, miracolul nu s-a produs, copii ,procurați iar lanterne, cum are și Domnul de sus. BMM Scurt, concis și mult profund e curat ca un coșar, gândul domnului Einhund ne influențează rar. Că-i precis, n-am îndoieli, cu morala e mai slab, discobolii-n carusel îl salută ca pe-un ștab. Personaj animalier știe a vorbi romand, are zilnic caracter, disconfort & redundant. Cu umorul stă perfect, ce gândește e invers, el răspunde la obiect, joacă șah în stilul pers. Nici defuncții nu-s iertați, fiecare-i cu păcat, din orbite ochii-i dați când vă spune ce-a aflat. Are creier pentru doi indivizi cornuți și calmi, nu vă spun, îl știm doar noi, din cartierul Cioibalsan. ************************************** AFURISME Cine se concentrează zboară mult, cine zboară mult, decedează sau nu finalizează. Cine vorbește mult fără dinți va rămâne. Fericirea ține și o secundă, dacă te afli pe undă. Dincolo iarba este mai verde, dar cine o vede? De teamă scapi doar murind, cine să recunoască? Nu te minți că ești altfel de cum pari, ai tot ce trebuie. Râmătorii râmă tot, la fel și dărâmătorii. Laudă-mă la ureche, ceartă-mă în public. Prostia și bunătatea nu sunt rude. Un nebun poate fi amuzant, prostul niciodată. Uneori ne iubim doar pe noi, confundând persoana. Rușine au numai începătorii. Lipsa de bani te face tâlhar sau poet. BMM -- Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul. Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ? Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde milapentru om? Ați privit ochii unui copil bătut? Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu. Nu lăudați soarele, el există și fără noi. Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență. Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat. Adevărul este iubire. Iubirile nu mor, se transformă. Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși. Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel. Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femeii, dar merită. Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare,pentru omor calificat. Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori. E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece. Laudele pot fi letale pentru artiști. Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc. Fii circumspect față de anii ce vin. A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iarrăspunsurile sunt nenumărate. Să fii cinstit și să te cheme Brutus? Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune. În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii. A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește? Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe. Șantajul este puterea celui slab. Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată. Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule) Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege. Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima. Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului. Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. Amatorii oferă cele mai mari surprize. O poezie se desenează, se cântă, dar nu se scrie. Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei. Un rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul. A nu ierta este prima etapă spre omucidere. Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină. Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară. Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură. Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității. O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter. Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic, nu sunt nevinovați. Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc. Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fisuspecți, uneori. Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său. Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată. Oamenii inteligenți nu scriu. Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră. Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți. Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării. Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi. Legătura dintre iarbă și o stea este omul. Sapi grădina, apoi sapi mormântul. Nu poți urca mai sus decât muntele visat. Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate. Când zidurile plâng, omenirea este în pericol. Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai comentată, adeseori fals. Am avut mitologie, apoi teologie, acum – tehnologie. Ce urmează? Energie, analiză, sete și sarcasm – calități sau defecte? Dulceața deznădejdii – o ultimă salvare. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni,plante și animale poate ucide în serie., în masă. Tăcerea are nevoie de ascultători. Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie. Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent. Nu există poeți mici. Nu există otravă nefolositoare.. Nu orice bâzâie , face miere. Ruinele au și ele valoarea lor. Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei. Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești. Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață. Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului. Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasărealizare științifică, restul nu contează. Soarele nu știe că emite raze. Visez o lume fără pronume posesive. Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă. Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie. Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente. Urechile și ochii tulbură mintea. Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând. Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot. Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne.Mincinoșii „se prind” imediat. Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere. Cea mai banală idee este premoniția morții. Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă? Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii. Pistolul prietenului nu este prietenul meu. Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile. Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți. BORIS MARIAN MEHR FUGĂ FATALĂ Întâi pe două, Apoi pe nouă, Din mai repede, Din frunțile netede, Căzură chipurile, Ochii și buzele, Prin mușuroaiele Cu termitele. Frunțile-s iuți, De-a mâncatelea, Se joacă doar cine Nu are coatele Bune de fugă. bmm . Pe o stradă lungă, strungă, se ținea a treia rundă, Topârceanu, Mastroiani Lenin, Stalin și Maciani, toți vorbeau, dar nu prea clar, esoteric și lunar, teosofic, teologic, antibiotic și musonic, Mussolini tot striga, papagal de Buhara, pui oglinda, sofianic se zărește popananic, casa celui ce-a pitit furculițe de argint, de l-au alungat guzganii cu pistoale de tip Guney. Doar tarotul marseiez a fixat pe zid diez, cu Raymondo. Iartă-l, bre, au revoir și Olivier. Boris Marian Creieraș de greieraș are ici un mic sălaș Vizionări: 18221 | Din tot ce-am scris Din tot ce-am scris nimic nu este adevăr, Tot ce-am citit este un împrumut, Îmi amintesc femeia goală Zărită printre gene de copil, Acesta este adevărul, l-am ascuns, primul sărut, a fost și l-am ascuns, prima durere, un refuz – o lamă de cuțit, în suflet s-a depus, prima noapte de dragoste, am ascuns-o, vocile șoptite-flăcări, le-am ascuns, nici numele nu mi-l mai amintesc, era Bethsabea, era regina din Saba, ascundem în noi o mie de biblii, mai credincioși decât |Iov suntem, dar ne ascundem, vorbim, la intervale încercăm tăișul lamei, fără să știm, noi respirăm iubire, eu am citit poemele lumii, nimic nu se aseamănă unei iubiri, acum, aici, pe acest pat curat și alb al sfintelor uitări. Tu ești cu mine, înger, Dumnezeu, femeie, Eu te pătrund, tu mă-nconjori cu trupul tău, orice ați spune, n-am să mor, iubesc, iubesc, o altă inimă în pieptul meu se naște, doar pentru tine, trup și duh zărit prin genele copilului din anii mei curați. BORIS MARIAN | Ridica usor picioare, capul, pieptul si abdomenul, in timp ce mainile sunt paralele cu solul. Inhaleaza si stai in aceasta pozitie un minut. Exercitiul se repeta de 10 ori. Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. Je veux danser pe versul vrai, de ce râzi , bre, Poate ești câine, fii serios, îl am pe Nostradam în os, Pe Gaia o avurăm toți, că Zeul Ea n-are soț, Te du, te du, moș Enkidu, că vin Enoh și Noah, Bloh, Humbaba, David, Goliat, unde nu-i minte, Nu-i păcat, Ullikumi este un dar, Un Pokemon fără radar. BMM seaza-te pe burta, intinde mainile pe langa corp si sprijina fruntea de saltea. Ridica usor picioare, capul, pieptul si abdomenul, in timp ce mainile sunt paralele cu solul. Inhaleaza si stai in aceasta pozitie un minut. Exercitiul se repeta de 10 ori. Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. Je veux danser pe versul vrai, de ce râzi , bre, Poate ești câine, fii serios, îl am pe Nostradam în os, Pe Gaia o avurăm toți, că Zeul Ea n-are soț, Te du, te du, moș Enkidu, că vin Enoh și Noah, Bloh, Humbaba, David, Goliat, unde nu-i minte, Nu-i păcat, Ullikumi este un dar, Un Pokemon fără radar. ************************************** Am cunoscut un pescar, el scria versuri cu aripi, Le arunca în ocean, le citeau zeii arici, Astfel a apărut o bibliotecă din valuri, el ne scria despre prietenii uitați, morți, îngropați, preocupați, inexistenți, despre dureri inutile, despre fericire, viața devenise foarte lentă, fiecare avea o opinie despre sine, fiecare trăia propria trăire, cine se mai minuna de miracolul vieții? Cine se mai minuna de culorile apei, de culorile peștilor, de culorile întunericului? Atunci am hotărât să nu mai scriu versuri, este suficient să înoți în oceanul anonim, fericit. BMM Cochemaria Pe-un perete am pus doar poze cu tine, La bază crescu un firav mărăcine, Este semn că exiști și că eu mai exist, Am venit, un cocor rătăcit din Egipt. M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc, Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut, Au R magnetique, mă lipesc , zece bani, Moștenire dedic trei poeme pe an, Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung, Unde nimeni nu fu, în altarul burgund. ************************************ Mă urmărește moartea peste tot, Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot, Ea – mână grea, eu nu mă las, O păcălesc, o duc de nas, Caut arme noi, ea se retrage, În alte nopți aud cum rage, Eu nu știu când s-o termina Acest coșmar de cinema. ****************************** Doamne, mii de cărți se pot scrie despre mișelie, despre prostie, , dar ce urmează? O groază, un critic devorator va fișa istoria lor, slovele latră, miaună, rag, magnetizează pasiunile, tac, stau la fereastră, văd cum tăciuni cad peste albele noastre minuni, creierul umblă, e material, ca orice fleică din Madagascar, ca orice neică, doar în biserică vine lumina și nu-i cadaverică, fu numai unul, se-adună alți doișpe, nu sunt apostoli, numai turiști de la Bristol și Boston, văz un picior subțire de capră, n-o fi cumva diavoliță mai coaptă? Că psihologul terapeut, este plecat la gustat și beut, dă-mi combustibil, ascunde atent, bomba , fitilul și un sentiment. BMM Visul lui La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus, Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie, Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează Un palat pe o pârlează. Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante, Visul lui e-o piersică răsărită, vestică, Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă Bialoncourt, Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o leacă, Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric. Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă, Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată, Să-l împuște pe nemernic, c-a născut Lydia anemic Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o floare. Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina, i-au și dat piramidon de la farao Memnon. Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult” necazuri, Însă Judele Siprem le oferă a la creme și trei bice pe spinare să le crească bubișoare. ***************************************************** Aventura s-ar putea să te termine, așa, dar monotonia cum? Lulu spuse, dragi prieteni, un atac armat în jnepeni, Nu-s caricaturi, sunt morți, despicați pân-la chiloți, Iar găsirea va fi grea, ieși afară dumneata, O poziție oficială a luat domnul Portocală, La Salerno o lanternă ne sărută cam paternă, Până la utrenie dispărură pernele, Erai foarte, cum să spun, cam întoarsă înspre turn, Swithin , pare-se, făcuse crime multe-n Siracuze, Acțiunea este cheia ce descuie și Pompeia, Un notar veni din groapă și ne-aduse o lopată, El , la vremea lui era soțul lu” Lucreția. Ei și ce-i cu asta? Nem. Eu nici nu voiam să chem Cititorii la lansare, dar fu peștele cel mare Care-n două-trei plesneli a-mpărțit doar temeneli. Eu, adio, n-am cuvinte, mormăiam niște morminte. BMM Spovedanii 1. O rugăciune în plin deșert, Astfel eu scriu ceva incert, Înving durerea, par a fi liber, Sunt cărămidă din zona Ciber, O iarbă scrisă de Dumnezeu, Privim și mergem, eu, tu și eu, Stele nu-ntreabă de tine, de mine, bufnițe- apatice par sibiline. 2. Un don Quijote iertător, Aproape sfânt și muritor, Visez mereu în alte lumi, Unde dispar cei răi și buni? . Nu am regrete șinu mă vait, Tot ce-am iubit , un Edelweis. 3. Dă-i omului pâine , îți cere carne, Dă-i carne, îți cere haine, Dă-i haine, îți cere trupul, Dă-i trupul, îți cere sufletul, Ei, aici este o problemă. De nu cunoști drumul, caută o scuză. Primim exact ceea ce dăm. Educația este tot ce păstrăm. Șoimul lovit de o săgeată, pană de șoim reajustată. 4. Eu am iubit o gâză mică, visa frumos ca o furnică, dar ea era, Ioanelor, Din neamul scorpioanelor, Au fugărit-o pentru desfrâu La malul celui vestit râu Ce-i zice Baby-Babilon, Dar, fraților, nu-i de bonton Să facem glume, e Afrodita, Fermecătoare precum Perdita, E eroină și are o splină De care nimeni nu are vină. Vorbește-n zece limbi odată, Savanții lumii o tot caută, Dar ea acum este ascunsă În mănăstire, este tunsă, Se roagă, Doamne, fie-ți milă, A fost cândva și ea copilă. BMM | Vis Singur, în camera mea, Mă întreb de ce nu sufăr, Alături, lumea geme În chinurile facerii, Un diavol îmi ține revolverul la tâmplă, Prefer să urlu singur, Să nu mă audă nimeni, O vrabie își lasă mizeria În palma mea, Pe umăr, un corb îmi spune, „Ești al meu”, îmi scutur brațul, Pasărea se înalță pe acoperișul Palatului prezidențial. Iau din bibliotecă „ Romeo and Juliet”, Declam, „ Thus with kiss I die”. Așa a fost. PICIOARELE SOLDATULUI Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări, Râul încremenise de rușine, Mierla se tânguia zadarnic, Aurul zilei risipit pe coclauri, Capetele celor vii se înclinau mai adânc. Un muribund trecea din om în om, Unii uitați, alții uciși cu baioneta-n beregată. Amurgul își rechema heralzii obosiți. Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau, Căutau un adăpost cu cerșetorii laolaltă, Un vechi cunoscut, sinucigaș de meserie, Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă, Flautul cânta singur pe dealuri, Ca oile se adună anii, Iar dincolo, marea așteaptă, aștepta. Când uiți un om, la fel cum l-ai ucide, Nici frunza nu tresare, nici munții nu se prăbușesc, Dispare omul precum ceața pe câmpie, Purtând cu ea și cal și călăreț. BORIS MARIAN | - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Contrarii Singur, în camera mea, Mă întreb de ce nu sufăr, Alături, lumea geme În chinurile facerii, Un diavol îmi ține revolverul la tâmplă, Prefer să urlu singur, Să nu mă audă nimeni, O vrabie își lasă mizeria În palma mea, Pe umăr, un corb îmi spune, „Ești al meu”, îmi scutur brațul, Pasărea se înalță pe acoperișul Palatului prezidențial. Iau din bibliotecă „ Romeo and Juliet”, Declam, „ Thus with kiss I die”. Așa a fost. ******************************************** Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări, Râul încremenise de rușine, Mierla se tânguia zadarnic, Aurul zilei risipit pe coclauri, Capetele celor vii se înclinau mai adânc. Un muribund trecea din om în om, Unii uitați, alții uciși cu baioneta-n beregată. Amurgul își rechema heralzii obosiți. Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau, Căutau un adăpost cu cerșetorii laolaltă, Un vechi cunoscut, sinucigaș de meserie, Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă, Flautul cânta singur pe dealuri, Ca oile se adună anii, Iar dincolo, marea așteaptă, aștepta. Când uiți un om, la fel cum l-ai ucide, Nici frunza nu tresare, nici munții nu se prăbușesc, Dispare omul precum ceața pe câmpie, Purtând cu ea și cal și călăreț. ********************************** Pentru succes, spuse pervers ursul credul, fudul, ignorant, trebă să fii ca mine, solid, să ai strămoși la Valadolid. Azi nu ai chef, mâine ai draci, nu-ntâmplător cazi în canal, dar pentru oameni slabi, săraci, visul rămâne capital. Stânca e-nvinsă și de vânt, cât e de naltă cade, yes, iubirile se sting cam des, ne bucurăm c-un arc boreal. Poate-o lumină, un atol mai ține locul unui gol. ***************************** De-i fericirea doar un zar, mai bine împărat sau țar, dacă alegi e și mai rău, te iei de piept cu un băgău. De aici pornim orice ritual, cuvânt și aripă și cal, apoi o să te faci de râs, cotoiul nu mai spune pâs, la ce renunți? La tine, yes. Apare astfel cel ales. BMM Nefericit e cel ce caută gloria și o găsește la garderobă, uitată, plânsă, refuzată, n-o să credeți, gloria este ceva fumat, poezia tăcerii este la mare preț, dar câți o ascultă? Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Zidul e-nalt, cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de ninsoare. ********************************* Eu sunt acidul, tu ești o bază, eu caut un astru, tu ești o rază, ne completăm, raiul și iadul, exagerăm, iarba și bradul. Eu retrăiesc poate prin tine, tu îți urmezi căi noi, sublime, eu te privesc ca pe-o minune, tu ești oriunde ca valu-n lume, ești melodie și dans și clocot, eu îți răspund precum un clopot, anii zadarnic trec , nu știm, cum am putea să ne iubim. ******************************** Ea spune ce mirifică e lumea, vorbește despre melodii astrale, ea nu glumește, mi se pare-o glumă, dar nu-ndrăznesc să pun un strop pe coală. Prea este albă, visătoare-n toate , nici Diavolul nu ar putea să-i schimbe felul, eu am trecut prin Iad și prin jăratec, cuțitul nu jelește mielul. Astfel ne-am petrecut prin ani credința, ea-i fericită, lumea pare bună, pe mine nu mă-mbată biruința, știu - dăinuim doar împreună. BMM Trapaea Și s-au zvârlit copiii, ce îngeri s-a născut? Rușinea se-abătuse pe tot ținutul sud, În lanul de secară mai revenea și Platon, Juca barbut cu Gatsby și se-nchina lui Aton, Ei au găsit și capul fălcos al lui Domaso, Etruscii erau meșteri la fel ca messer Tasso, Tătarii făceau drumuri, francezii – testamente, Trăiește-ți clipa, soro, de-i fi la Sacramento, Armate morți în frunte cu generali de paie, Păzea că vin popoare de răi masculi în coaie, Turgheniev nu cunoaște viața insalubră, Copilul tot mai fierbe în propria sa supă, Eu nu sunt Still desigur, dar știu ceva de Billy, Să mi-amintești de floarea uitată în Antile, Ferma de-animale sosi un nou dictator, Îl cheamă îl cheamă Nu știu cine, semnează doar Cunctator. Pe Calea Celor Căi să învățăm Te-Kingul, Să nu uitați că toate le-a înghițit Beijingul. Atot-prezent poetul stă singur, scrie, plânge, Din ceruri cad doar stele , el în sertar le strânge, Cândva orangutanul le va găsi, citi-va? Viitorul este sigur știut chiar din ieșiva. BMM A doua noapte albă A doua noapte albă fără tine. Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel.... Amețit de tablete abia mă descurc Cu mobila, cu tastatura, dar îmi revin. Cum ai dormit? Te-a sărutat motanul de bărbat-tu La culcare? Eu te-aș fi ținut în brațe toată noaptea. Mi-a venit în minte o poveste. El nu dormea, o visa mereu, Ei discutau, se mustrau reciproc, Apoi ea tăcea, el îi auzea gândurile, Îl apăsau ca niște nori negri, A încercat să desfacă vraja. A trăit cu acel coșmar ani de zile. Într-o noapte ea s-a strecurat în cimitirul orașului, Cu o lanternă a găsit o piatră funerară Pe care era trecut numele meu. Murise de mult timp. Coșmarul a luat sfârșit. De pleci, puțin ai murit. *********************************** Zadarnic bați, copile, la porțile-ndurării, Nici criticilor, dar nici femeilor nu le plac repetițiile, Fii demn ca Zarathustra, ca Nietzsche, priculice, și îți va fi mormântul încoronat cu flori. Pe partea dreaptă, spune Marele Orb, trenurile nu mai circulă, Luați exemplu de la Idiotul de Dostoievski. știe el ceva, s-a încurcat cu domana de Bovary și a uitat arsenicul, nici Jivago nu a putut salva pacienta și a fost trimis în Ural, Eminul nostru iubit, zic femeile, în timp ce savanții îl studiază de zor, A trecut și Dorian Gray pe acolo, ne-a lăsat un iz de Infern, Eu, ce să spun, de vă chema doamna Chatterley, v-aș fi însărcinat cu trei copii. Așa, în blândețe nopții.Am plecat, sunt chemat să anchetez crima doamnei Olga Arbelina. Vale. BMM • 1. Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ... Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc. Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât. Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi. Oricine se consideră nevinovat, dar nu este. Când cauți adevărul, leagă-te la ochi. În libertate nu există autoritate. Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine. Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină? Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi. Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva. Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă. Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea. Puterea este mereu împotriva omeniei. Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd. Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă. Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează? Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura. Sinceritatea absolută poate duce la crimă. Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic. Și altele. ****************************************************** .2. Fericirea în exces poate ucide, Ființa mea ignoră, desfide, Râd saltimbancii pe funii și cad, Lumea respiră intens, sacadat. Caut rețetele nemuririi, Ele-s ascunse sub trandafirii Din Grădina paradisiacă, Vino, iubito, vezi, moartea pleacă. * ********************************* 3. Din aripi se fac garduri, din garduri – iară aripi, Ne sprijinim de farduri, prieteni fiind cu Harry. În baniță pui stele, din stele verzi faci versuri, Ce poți să faci cu ele? Pruncul se naște-n dresuri. Nu lopăta cu linguri, dă furculițe celor Ce mâncă oameni singuri, pirați, bătrânii sailors. Țoiul e bun la Belu, când sapă unii groapa, Cine-i Isaac sau mielul? Ne-aleargă focul, apa. Ceaunul este unul, tigaia, puia-gaia, Dă-mi luna jos cu tunul și anul cu potaia. ******************************************************** 4. Regii m-au lăsat plecând, dar eu, dar noi? Toată noaptea am dărâmat imperii. Mânjit de glorie nu sunt și nu voi fi, E glodul mult prea gros, Aveam un prieten globeu, prietenul meu, E plină Biblia de prieteni, dar și de amante voinice, De va fi să mor, puneți alături un globeu, Capul râde, picioarele protestează, Robespierre a greșit, picioarele trebuiau ghilotinate, era mai elegant, Ne schimbăm, suntem aceiați, iar ne schimbăm, tot aia, Picioarele sunt de vină, Dumnezeu nu are picioare, De aceea este veșnic, cum de n-ați observat, Cine ar fi-ndrăznit să-l tragă pe Dumnezeu de picioare? Deschizi radioul, afli , Nietzsche, vecinul, e mort. Dincolo de viața aiasta, eram tot eu, visând că legănam Zece copii nefăcuți din prima noapte de dragoste. 5. O catedrală a mea La început am discutat cu Cehov, mi-a împrumutat niște idei, inteligent tipul, apoi am trecut la treabă, despre ce vorbim? Despre iubire, desigur. Despre elefanți bufanți, dacă vrei, Despre tine, cititorule, suveranul meu, Despre păunii ce suntem, știm să ne dăm maeștri, Dar penele cad pe rând, fără pană nu poți scrie, Apoi am început să ridic marea catedrală a sufletului meu, Acolo voi sta în următoarele sute de ani, Mă veți găsi, știu sigur, mi-a spus și infirmierul. 6. Tanti pe Mandi Ubi bene ibi tanti, Not tantra, curge sângele Mielului, de mii de ani el curge, noaptea, lama neagră umblă, un chip apare, amestec de cenușă cu nisip, lumea este un iepure mare, știm ce spunem, un iepure productiv, lipsește o pușcă de vânătoare, ce ea vom rezolva totul, nihil sine pușcă, am auzit că pe alte planete locuiesc viței de lapte, cu pene și aripi, voi, nu? Voi, nu? Ah, nu vă enervați, imediat aduc calmantele. Suntem singuri, cerem puțină prietenie, Puțină înțelegere, toleranță. Nu vă rușinați, Este adevărul adevărat. Altfel, totul devine crepuscular, Morbid, mortal. Ce cal alb plutește printre nori, Aveți grijă la copite, sunt de aur. BMM Studiez Nimicul Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă, Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală, Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe, Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici, Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei, Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha. Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred. Străpuns în fiecve clipă, sângerez. Da, sângerey, nu am voie? Toată lumea sângerează. Lasă ready-made, ajungem la prospături. Uneori găurile se îmbină, ce te faci? Iei o fată la plimbare, Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac. Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva? Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu, Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie. Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie. BMM A doua viață Cine nu visează moare o singură dată, Așa cred, nu trebuie să mă aprobați, Necurmat inactiv cine este? Tao? Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine. Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale. Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră. Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută. Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng, precum La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde și-o vorbi, s-o mănânce coaptă. Să nu fim copți, mai bine abisinieni. Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre, Tăcut ca un pește oceanic, înăuntru este Iona. Așa o fi? BMM One blessing had I Eu nu voi specula cuvinte, Pe cai săbatici voi porni, Mânați-i numai înainte, Patetici, pasionați, zurlii. Vom călări sub clar de lună, Vom umple lumea de povești, Iubirea nu e doar furtună, Ce știu imploziile cerești? Însângerați, bătuți de duhuri, șerpi virtuali și șobolani, Poeții viețuiesc ca vulturi Între sublim și cotidian. Politica-i o Messalină, La fel și critica de grup, Poetul n-are temeri, tihnă, Din fuga timpului se rup. Precum cometele ce zboară Centrifugal, hohotitor, Dispar sau reapar, poeții Nu pot muri nici chiar de dor. BMM Marea necunoscută Ai toată viața înainte, Îmi spune fostul diriginte, E un centaur, creier mare, Cum nu posedă orișicare. Pe lângă el un clovn subțire Aleargă și îi dă de știre, Ilustru este el, dar n-are lustru, Are în schimb o soacră și un cuscru, Pacienți cu toții la o clinică în Vest, Aici un cerșetor îmi cere rest, Trăim într-o cutie neagră, Din care vom ieși cu o podagră. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ E noapte și sunt absolut singur, Numai un om poate ști chestia asta, Nu este viața un șir de întemnițări? Deschid fereastra și descopăr o circulație dublă. Lumea vine spre mine, Eu mă lupt să ies înainte de catastrofă, Trăiesc într-o cameră în care permanent este cineva, Se pare că nu există spațiu virgin. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ E vremea unor teme grave, Când râsul se măsoară-n grame, Când vorbăria are sens, E vremea unui plâns imens, Văzut-ați stea pierind plângând Sau pasăre fără cuvânt? Căutam un suflet care să-mi semene, Dară semințele nu prea sunt gemene, Cântam amândoi la o singură vioară, Vioara e pasăre, uite că zboară. Femeia nu este precum bărbatul, Asta o știu orașul și satul, Femeia este aspră, blândă, dulce, Ea te gonește și te aduce, Tăcerea femeii e bombă atomică, Poate că este chiar hipertonică, Femeia te naște și te ucide, Bărbații par niște omide. E timpul să facem o revoluție, Dictator-femeia, apoi execuție. Nimic nu este real în viață, Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață. ****************************** Fricoșii nu mor niciodată, La fel și mincinoșii mai banali, cei buni plătesc pe baza notelor de plată, povestea-i cunoscută de mulți ani. De ce crezi tu că te mai caut, te caut? Ai devenit o umbră, poate ești un flaut. Că sufletul, precum năframa veche Mai se destramă, cu o molie pereche, A creak and dark whirr in the air, Hai-hu, hai-ho, a fost mai ieri, n-a fost nici ieri. BORIS MARIAN Magia temelor secunde La un sfert de milenium mai scriem poemul, Cu Doris alături, spală și mături, Ce generații pierdute în spații? Fitzgerald, rogu-te, fițe, nu logosuri, În Sudul Africii cresc mari și maci-cii. Under my skin se nalță un spin, Pasărea cântă, sângeră sfântă. Hai să coborâm nițel în infern. Adică în interior repejor. La dou”șpce noaptea, primise kafta, Era la spital marele Val, Un Valentin cu nume divin, Bătut, răstignit de un fost iubit, Un fel Wilde, dar mai fără heil. Părea educat, fără păcat, Avea el vicii, în marginea fricii, Noaptea sta treaz, atârnat de pervaz, Se credea vultur, primea doar șuturi, Așa se scrie o poezie? BMM Însetat Însetat m-am resetat într-un aero de stat, Voi continua, cum altceva? Scrie-voi o panama. Tentativă eșuată dintr-o celebră erată, Întrerupe un cuvânt, domnișorule preasfânt. Am clienți și delicvenți, un declic, toți repetenți. Dar preceptele sunt goale, vin la masa dumitale. Noi om trage un bairam cu prietenul Rustam. Singur am rămas în Plazza, nici San Marco, nici San Razza. Un model tot alesei, pe prințesa Funigei, Om cu ochii cenușii mă-ndesa cu erezii, Proust desigur n-a fost prost, mag-maestru el mi-a fost, Cu un pic de Joyce și Harms, vă iubește, doamnă, Brahms. BMM Pe un teren viran Pe un teren viran s-a născut un tiran, Tiranul era din hârtie cu creier de păpădie, Leagăne și tobogane, lasă glumele, Ioane, Cu selgiucizii povestea devine cam Clitemnestra, Mă zbat într-o cameră goală, vino Margot-Margioală, Clasa de mijloc o duce mai bine cu Liberty Duce, Eu , numai eu mă sufoc, nu știu de am la mijloc, Nu știu ce am pe la margini, vino , iubito, mă scarpini, Cum numai tu o poți face, hait, apăruși tu, bre, drace, Între Caucaz și Tiflis, lumea avea sifilis, SIDA venea din Apus, asta mi-a spus un zulus, Lasă-i tată să zică, virușii au grai de zică, De la o vreme se spune, s-au desființat ierni mai bune, Despre seisme, ce chestie, omul cică e-o trestie. BMM Kars Există un loc Kars unde calciul s-a ars, În inimă doar o durere poarte produce fiare și fiere, Domnul K. și Ipeka s-a însurat la becul A. Ultima discuție dintre asasin și victimă A avut loc în atmosferă legitimă. La sediul partidului și la poliție Au venit boschetarii cu o petiție, Doar Lacivert și Rustam Pașa Au crezut că nu merge așa. Ultimul act a fost ca-n Procesul, Domnul K. și-a împlinit regresul, Un fulg de zăpadă hexagonal s-a așezat pe un nas imperial. BMM+ Anti-buruieni Antiaeriana este buruiana, Grădina plivită de îngeri păzită, Seamănă cu Bosch, caltabosch, Ce voiam să spun? Sunt bine și bun. Mă opun. Pârloaga e numele primarelui Doaga. Caută-n post-scriptum, postum fără criptă. Jucăm o friptă? Nu bateți caii, câinii, pisicile, Lămuriți fricile, dați în voi, nu este bai, Omul nu este un pai, ci o trestie cu o chestie. Pasul în diagonală dovedește sfială, Polclodel și doi verleni bagă spaima-n buruieni. Masacrul aricilor -bucuria furnicilor, Descifrarea șarpelui, înaltul Carpatelui, La apa Villonului șezum și am plâns. Să-ți fie versul tot mai strâns. Bach. BMM Celebrări Turnul de pază veghează o rază, Textele, testele captează stelele, Leconte de Lisle, ce trist sinistru Cu Heredia cel cu pistruii, Pe-tu-nii, ni-ni-ni, ghici. Nimic nu se compară cu admirația, Inflația, blatul la Sing-Sing. Singen Kammeraden. Să exulți la auzul muzicii, desculți. Naturalia non sunt turpia, Turpitudini în trenul de Giurgiu. În Pădurea Neagră s-a găsit podagră. Copacul nu suportă pădur În sâm., 1 dec. 2018 la 12:20, Traian C. IONESCU a scris: Draga Boris, Muiltumesc pentru caldele urari. Mai multumesc pentyru reaparitia in corespondenta. Iti simteam lipsa. Am avut preocupari de rutina in ultimele dpua zile: Doua spectacole: un musical englezesc de la London Palladium, "The King and I" si un basm filmat 3D, The Nutcracker and The 4 Realms. M-au bucurat, m-au destins, m-au inspirat Participarea (tot la ZEXE!) la aniversarea celor 75 de ani de viata ai bunului meu prieten, Prof. Dan CHETA, eminent diabetolog si nutritionist; ne cunoastem din 1975 Continuarea parcurgerii de cursuri online (am vreo 5, din care unul proaspat, de introducere in tehnicile si arta meditatiei, domeniu ce ma intereseaza, dar pentru care pregatirea mea este nula) Cele 75 de minute, zilnic, la sala de gimnastica (10-12 minute "cardio" - bicicleta, 40 de minute brate, spate, abdomen, restul picioare) Sporadica si nesistematica lectura, inclusiv a Confluentelor de la tine Asta e! Nu prea mult, dar am deviza "Ceva e mai mult decat nimic" (asta poate fi si bine, dar si rau) A va? (Iar - lipsa diacriticelor; va s-ar pronunta ca primele dpua sunete din "vant". As fi putut apela, cu aceeasi problema, la persoana a 2-a singular: ta). Calde salutari, T On Sat, Dec 1, 2018 at 12:05 PM Boris Mehr wrote: Te felicit, dragă Traian cu ocazia reunirii teritoriilor române, sî avem parte de pace și bunăstare fizică, morală, ș.a. Cu sentiment românesc, Boris

Când Ahasver avea o barbă mai lungă decât  drumul  la Vaslui,

Se îndrăgosti de Esther , o fecioară ce i-a adus destule hu-hu-hui.

Avea un trup precum o floare, ea și-a iubit alesul , rege pers,

În dragoste nimic nu e cum trebă, ba este mai mereu invers. 

Acum  ce să spun, ne place să grațiem,

Frumos este să mori frumos, dar nu e țel,

Mai trăiești oleacă, mai scrii o strofă pentru nix,

Îl mai citești pe Fundoianu, pe toți poeții veacului trecut,

Să fii oniric nu e rău, încerc să trec prin vise fără teamă,

acceptanță, este un mod de viață,

Poate singurul, să ne iubim dușmanii,

Adică  frica, șobolanii, manevrele mizere,

Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann,

Was tun?  Ai intrat în război, acceptă,

Ai pierdut războiul , acceptă,

Ești un vițel frumos, acceptă,

Poezia ste pentru miei,

Oamenii nu mai citesc,ââââ,

 doar rumegă bani falsi, ca la Balș,

tracii scriau versuri în draci,

niște prelipceni scorțoși, stoic și el ,

ca și stoici, bârsilă  se ține de burse,

gârbe și curbe mari, capșe de la Capșa,

văcăreștii cu grădina și tulpina, ghiu și ghiulul,

fratele meu, iubita romlit face o juma de veac,

bravos , națiune, strigă nicolae întâiul,

vrful de lance al generației cincizeci mi-a intrat undeva,

gonflabilul alex a intrat în subteranele eminesciene,

caută duhul acestuia, nu este acolo,

und poate duce o atingere? Uneori la trebunal,

lasă fundul, ocupă-te de fonduri,

cocorii storși de vlagă  îngână cântecul învierii,

eludând spasmele creierului mă aplec și dăruiesc iubitei

tot ce îmi aparține, adică nimic,

tu știi săzbori, măi  mormoloc cu cioc?

Fructele devin incandescente, voi ce știți?

Rețeta succesului și abcesului este publicată

De președintele tanzaniei literare,

Dar cine este nemoianu? E mare, a fost,

RIP,monarhismul și monahismul  sunt pe hârtie de lux,

Ați văzut cobră să picteze fără a ucide?

Blestemul lui Don Juan ne urmărește,

 unii îl confundă  cu Don Quijote, nu-i bai,

sunt din același raion, comandorul scuipă într-o parte,

ia amendă doi cenți, hadrian al lui nelu e poet, e clar,

dar eu pe patapici îl admir, așa cum e el, istoric lucid,

placid, plouă în  inima mea de zahăr.

BMM

Când cineva produce rime și ritmuri, el nu este poet , ci versificator. Când poezia conține numai adevăruri irefutabile, fraze grele de înțeles, aforistice, nici ea nu este poezie, deci capra și varza trebuie împăcate. Astfel au scris Homer, Shakespeare și Păunescu Adrian. Poate și Ion Cocora. FRATELE MEU NU MĂ AUDE, STRĂINUL DA. Este un început de poem sau de roman. Am ajuns la Obregia după ce am trecut pe la Muncipal ( cum zic pacienții), după un test cu 29 nifedipine. UN fleac. Noaptea infirmierii, asistenții dormeau pe rupte. A venit un rănit plin de sânge, se pare înjunghiat, a sosit și procurorul, a încercat să afle cine a fost făptașul, rănitul a născocit o prostie că l-a lovit o mașină. Procurorul a plecat , spus că este obosit, va reveni. Eu , dimineața, mi-am luat stîlpul de perfuzie m-a strecurat prin masa salariaților veniți la spital,am ajuns la WC, m-am descurcat. Rănitul dormea dus, cine știe ce răni avea. Eu am fost trimis la Obregia, știți Dvs, care și de ce. Intrarea se face dificil, forme, paznici, ca la pușcărie, dar după o zi, două, am observat că  la poarta din spate era deschisă permanent, fără paznic, așa că am putut vizita piața Berceni doi. Dimineața și seara primeam tablete care mă năuceau, nu aveam chef de masă, oricum, slabă mâncare. Personalul se îngrășa pe seama noastră probabil, erau voinici toți unul și unul. Prin salonul nostru bântuia un hoț care te și anunța că face control la sertare, dorea țigări, ciocolată,ceva șuncă, altceva nimic, nici cîrți de joc, nici de citit, era vesel și spunea că el va ieși primul. O spunea de circa șase luni, știau ceilalți.La etajul superior erau fete care strigau ca sopranele, unele amenințau că se aruncă, niciuna nu s-a avântat, deși ferestrele nu erau deloc prevăzute cu piedici. O asistentă a venit să-mi facă o perfuzie, acul i-a căzut pe jos, eu am întrebat dacă nu schimbă acul, nu avea, iar aul nu căzuse cu vîrful, credea ea. Perfuziile se fac în venă. M-am rugat să scap fără  necazuri. Într-o zi a venit fostul șef al secției, au sărit fetele pe el, parcă era soțul tuturor. Am ascultat multe povestiri, majoritatea legate de venituri, concedii, unii stăteau să-și facă vechimea în spital. Doctorița de etaj era foarte amabilă, seara era pustiu, asistenții dispăreau, puteai să te mai încerci în luptă cu conservarea speciei. Tabletele mă aduceau în stare de idiotism, am început să le arunc pe șest.Dar noaptea nu mai dormeam. UN văr a venit la mine să mă roage să-i dau cheia de la apartament, avea o flebețe, soția mea era în provincie, dar nu i-am dat cheia. De atunci nu a mai vorbit cu mine, de 40 de ani. El are acum 70. În rest era liniște… ca îm Paradis. Mai  ieșea câte unul, fost ofițer, cu grade mari, cu medalii roșii, albe, verzi, albastre, bătea pasul de front la miezul nopții, striga să iasă javrele ordinare,  altul se lăuda că iese cu copiii la plimbare, cărând niște bețe cu el, dar despre acești eroi născuți din Tolstoi, Dostoievski, Cehov vo reveni curând.

BMM

De amicitiae

Latinii considerau amiciția  echivalenta prieteniei. Greu de spus ce este și ce a fost  cu aceste noțiuni la diverse națiuni, la diverse vîrste ale omenirii și ale omului, ca individ. Psihologia nu poate lucra cu definiții precise, ca în alte domenii. Desigur , există o limită – trădarea, o știm, nu aici ne oprim. Mai este și timpul, mai este uitarea, mintea oamenilor evoluează de la un deceniu la altul. Am să mă refer concret la biografia mea, începând cu  vârsta  de șase ani. N-am fost un copil precoce. Părinții mei m-au iubit și i-am iubit, dar nu m-am gândit să-i numesc prieteni. Cu părinții nu discuți orice. Cu prietenii- da. Deci prima condiție este sinceritatea nelimitată. Orice  prietenie poate fi torpilată de nesinceritate. Discreția este bună în societate,  dorința de a proteja un prieten necesită discreție, dar până când? Aveam un prieten, Sică, pe Bd. Cuza, în București. Într-o zi a venit poliția și l-a arestat pe un cetîțean care se ascundea la ei, focuri, scandal, apoi l-am întrebat pe Sică. N-a spus nimic. Un timp nu ne-am vorbit, eu m-am mutat în Centru, a dispărut Sică, l-am văzut o dată, nimic. În taberele de pionieri aveam prieteni și neprieteni, dar la despărțire dispăreau. Prin clasa a opta aveam un amic-sic!  Ne-am îndrăgostit de aceeași fată din Tei, se numea Țumpi. Am mers împreună de vreo patru ori, tipa ne-a tras clapa, prietenul a dispărut. Ales-bules, vorba mărginașilor. În liceu eram un admirator al unui coleg, nu-i spun numele, îl consideram prieten, după liceu totul s-a răcit,tatăl său luptase  pe frontul de Răsărit ca ofițer, era un om aspru, cazon, dar părea un om drept, fiul îi seamănă, dar amicul-prieten a dispărut dup liceu, a făcut o carieră universitară. Am căutat să  refac legătura, dar ramurile s-au uscat. La Moscova am avut doi prieteni, chiar trei – un ungur, un irakian și un congolez. Cu ungurul ne băteam adesea chiar violent, dar era un prieten mereu vesel și deloc prost. Irakianul , de o inteligență peste medie, era pro-comunist, eram și eu pe acolo, dar ne-am îndepărtat. Nu țin minte de ce. Omul era puternic ideologizat. Congolezul , educat la o școală franceză, avea maniere, depășea mulți albi prin inteligență. După facultate au urmat 31 de ani de serviciu, adică slujbă, ce este ea? O junglă de false relații, antipatii, concurență, rare satisfacții, pe șefi nu i-am suportat, prieteni nu am avut, poate ceva dușmani. Acum apropiații mei sunt jumătatea mea, fiul meu, nepoții, care se află departe. Nu vorbesc aici despre iubire, am fost îndrăgostit adesea, dar Țvetaeva spunea bine – te-ndrăgostești de cineva străin, iubești pe cineva care îți este mai mult decât o rudă. Mă opresc, oricum , prietenia este ceva relativ, nu fac o religie a prieteniei, Castor și Pollux sunt personaje mitice.

BMM

A fost descoperit CEL MAI VECHI ANIMAL de pe pământ. Este incredibil câţi ani are. Dar ce minte are? Dar ce foncție are? Dar cât a forat sireacul. A forat adânc. Istoria e plină de povești. Una mai mincinoasă, alta mai rău mincinoasă. De pildă o vint  un prinț din Leopardia și s-a încoronat în Fricoșii din Deal. Aici creșteau cei mai mari crastaveți. A luat un crastavete și i-au căzut dinții. Atunci a izbucnit marea revoltă de la 1905. Ba de la 1907. După zece ani s-au prins și rușii , au pus mâna pe arme și au dărâmat imperiul  țarist. Toți erau  țuriști,de la țures, dar s-au făcut turiști, de aia a căzut nea ceașcă și s-a spart. Un castel avea Leopatrdia, de aia s-a mai făcut unul. Peleș. Frumos, plin de ciuperci, că de aia nu sta nea nicu acolo. Dar tot o ciupearcă l-a doborât, nevastă-sa.  A murit de nevastă. Altfel fugea în Madagascar. Se întâlnea cu Mazăre. Mazăre-Vodă s-ar fi plimbat cu Bâlbă – Vodă. Dar avem o observație. Ce ar fi ajuns Mazăre, de nu murea Ceșcuță-Vodă? Nici nu se năștea, Poate venea vreun fasole și făcea rivoluția  de la 89.Acum așteptăm o nouă loviluție, poate o dă Alesandra Stoicescu, poate Gușă  ori  Măruță? Eu cred mai mult în Banciu, este cel mai serios comentator, eu râd de mă doare burta când îl aud. Trăiască ai noștri, ca și ai voștri, că așa e omul, azi votează dovleacul, mâine pe dracul. Cu plecăciuni, BMM

Projectul Black  Cat

Cică pe o insulă,în Pacific, trăia un templier, avea un castel ciudat, se închidea ermetic, doar când pleca stăpânul. Pe insulă s-au adăpostit în bordeie,  bordeie,  case, unele arătoase, pirați fugiți de prigoana regelui spaniol, englez, ș.a. Ei aveau câini, pisici, papagali, maimuțe vorbitoare, etc. Într-o zi , templierul a plecat ăe continent, din neatenție, cotoiul negru Jim a rămas închis în castel. La miezul nopții, se auzirp niște vaiete, apoi  strigăte pisicești care îngroziră populația. Nici împăratul Netinav al Egiptului, sensibil la soarta sacrelor feline nu s-a simțit prea bin. Regele Filip cu Olimpiada se sfătuiră  ce este de făcut. Noroc că ful, Alexandru l-a ucis. Dar se născu Ducipal, adică un cal-duce. De unde și Mussolinii avea bărbia ieșită ca o streașină. Ce făcea templierul?  Cumpără un vas scump, de vitez pentru salvarea bietului Jim, rudă cu James Bond. Soso pe insulă, eliberă ostaticul, care o zbughi cu voteză  cel puțin cosmică. De arunci se remarcă îm lume dispariția rapidă a rozîtoarelor mici și mijlocii. Se pare că Jim devenise vănător de șoareci, șobolani și familiile lor. Ierburi bune și rele, alte plante de mică înălțime se răspândiră, au cucerit pustiuri, Sahara, Kalahari, Asia Centrală, Neghev, California de sud, Alabama-mama, China Centrală, planeta se vedea de sus ca o minge verde. În schimb copacii au murit pe rând, aerul nu le mai ajungea,munții au devenit chei și se crăpau treptat. Planeta murea de prea multă iarbă, iar omul nu putea opri năpasta. S-a căutat vinovatul. Jim s-a predat singur de dragul publicității, nu a răspuns la întrebări, a murit ca un erou. Există o statuie pe insula Sf. Jim din Pacific , doritorii  pot merge s-o vadă.

BMM

În clasa una fuse primul,

În cea de-a doua fu secund,

Apoi din ce în e mai jos,

La facultate greu trecea,

De nu știa în ce an se afla.

O întâlnire, promisiune,

Ajunse Gogea premier,

Trăgea cuvintele din smoală,

Unii ziceau că e textier,

În Europa era mare,

Dar nimeni nu știa ce vrea,

Justiția-i plângea în poală

Ca un pisoi născut abia.

Vai, Românie, unde-s bravii

Vel-logofeți, vel-cărturari,

Că s-au ascuns în Australii,

Acasă  umblă lăutari,

Nu cerceta aceste legi,

Că ai să vinzi în târg  scovergi,

Eu chem oameni fără  titluri,

Fără averi și vechi tertipuri,

Să scoată țara din mizerii,

 deșert va fi, rumâne, sperii

sau speri ca Mesia să vină?

El va găsi puf de găină.

BMM

A dispărut acel teatru,

 în care dragostea era mereu învingătoare,

 acum doar jalnicele umbre se agită.

își plâng de milă și ucid plângând.

 Unde sunt marii căutători de adevăruri,

 cei care știu să moară pentru el?

 S-au dus, în jur sunt doar ruine,

 pe care voi nu le vedeți, nu le veți ști.

 Finita la comedia, prieteni, să bem ,

 să ne-necăm în pur alcool.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Pe drumul de costișe ce duce-n București,

Venea un om cu jale zicându-și, unde ești?

Și nimeni nu-i răspunse, vorbeau cu toți engleza,

O voce  mai subțire șopti, prefer franceza.

M-am trezit la două din noapte, simțeam dureri în omoplați, fostele aripi, am visat că mă întâlneam cu foștii colegi de la Chimie Industrială, în special cu defuncții, eram tineri, ne căutam  unii pe alții, râdeam unii de alții,  un vis trist din care nimeni nu se mai întoarce.

Mă uit prin geam, cantina din șaizeci,

Te văd pe-un scaun așteptând,

Eu vin cu tava, suntem iar colegi,

Iar pe-nserat doar un sărut, plec fluierând,

Apoi a fost absurda despărțire,

Azi nu mai știu de mă privești din ceruri,

Mă uit pe geam, cantina-n părăsire,

Miroase-a mucegai și nemurire,

Se spune c-ai plecat în Peru…

BMM

Alexandru Macedonski – poetul refuzat

Numele lui Macedonski nu este agreat  de toți istoricii pentru atacul său nedemn la adresa lui Eminescu, pe când acesta se afla la spitalul de boli nervoase. Dar poezia lui merită admirată. S-a născut la 14 martie  1854, fiind al treilea fiu al maiorului Al. D. Macedonski, viitor general și ministru de război. A studiat în Austria, Elveția, Italia, fără a-și definitiva studiile. A debutat cu un poem modest, în 1870, la Sibiu. În 1872 a publicat primul volum, „Prima verba”. În 1880 fondează revista LITERATORUL,ca și cenaclul cu același nume, de orientare antijunimistă. Era bogat, grandoman, invidios pe geniul eminescian, dar avea cititori pentru eleganța versului său. I-a atacat  pe Alecsandri, Coșbuc, Caragiale, ceea ce  dovedește că talentul și caracterul nu se suprapun. Dar cine a citit Noapte de decembrie, rondelurile sale, dramaturgia, proza, articolele nu-i poate nega harul literar. Maniera sa, adesea, sumbră, are o grandoare pe care el o extinde în multe producții. Poemul amintit mai sus  are 40 de strofe și este memorabil, cu trimiteri la  lumea islamică din evul mediu.- „ Murit-a emirul sub jarul pustiei”, este ultimul vers. Existau admiratori care îl puneau deasupra lui Eminescu. „Mai sunt încă roze, mai sunt”, alt vers emblematic din rondele. Macedonski se împodobea cu bijuterii exotice, iubea excentricitatea, precum hipii din vremurile noastre. Versurile sale aveau muzicalitate, deși unele nu conțineau cugetări adânci. A murit în 1920, oarecum marginalizat, dar nu a fost uitat. Creația sa reprezintă o etapă literară. Nicolae Manolescu a fost cam dur scriind că poezia i se refuza lui Macedonski, dar el o căuta neobosit. Dar ce este rău în asta?

BM

Sânge murmurând,

Ana-n zid plângând,

Miezul luminos,

Râsu-plânsu-l cos,

Mierla, sus , pe geam,

Tril fără program,

Au mierlit-o mulți

Dincolo de munți,

Noi vrem timp și timp,

Trece fără ghimpi,

Lunecă în jos,

Gândul luminos.

Soarele s-a dus

Într-un rai apus,

Îngeri  murmurând,

Diavoli sub pământ.

Numai florile

Și privighetorile,

Lângă Dumnezeu

Cântă cântul meu.

BMM                   

Pe colină urcă o babuină în halat mov,

 mare istov, vedeți zice, aici va fi un govern de pitici,

 cut and run, ăsta e șpilul, scalpezi bărbăția

și faci copilul, ce-i cu tristețea asta strigătoare la cer?

 Mai multe cântece și beri. Ieri s-a îmbolnăvit căpcăunul,

 azi a mierlit-o unul, spate în spate stau statuile și se salută

în oglindă, una întreabă ce zi e astăzi, dar azi soarele n-a răsărit,

 nici fulger pe cer, nici oi sfâșiate de lupi,

 mai trec cocorii cu salbe în cioc,

 salbe mireselor nenăscute, ferice.

 Eheu, mergem înapoi în salon, facem una mică pe din două.

De CE Nu mai public o carte?

Doamne, de ce nu mai comit crime?

Păi, cine citește, azi, o carte, poate jum”ate,

Profiteroluri pentru șefu,două ghiudemuri fac două trenuri,

Don Juan înjunghiatm apoi vin ortopezii literari,

Te ung cu vitamine moi, ofesiuni, ,

Eu scriu pentru liniștea mea, sa într-un schit,

Deasupra e cerul moral, mă îndeamnă frumoșii îngeri

Ascunși în neant. Eu nu caut gările  mici, nici metropole

Zguduite de salve și de urale, e drept că vin din Ural,

Un hazar ce cunoaște hazardul, hazarii spărgeau cu pumnul

Clopote vechi înverzite de timp, bărbați cum sunt și barbarii,

Azi au valize, cravată, au litere grele în seamă,

Flori  cu miros de fecioară, alții mai ard încă timpul,

ei nu plâng, nici nu râd slugarnic, o mie de neamuri

se trag din hazari, cine știe? Ei nu ard cărțile sfinte,

că oricare carte e sfântă, sub vechiul lor nume

circulă sub pământ, construiesc, mai mult decât astăzi

pigmeii, miracol potrivnic, insule sunt călătoare,

cum am putea măsura spațiul imens doar cu zborul de păsări?

Cred că în ziua când nu voi mai putea scrie, or să-mi cadă

Toți dinții, părul și unghiile, voi deveni un animal ciudat,

De stepă, nu m-ar iubi nimeni.

Boris M. Marian

Totul se repetă sau nu se repetă,

Primim rapeluri în răpăieli,

Cad ciuruite statuile-antice,

Nu avem parte de răfuieli,

Noi suntem astfel statui statutare,

Prime poeme, primii copii,

Nu se repetă copiii, se nalță.

Eu, adunat, nu auzii.

Încă un pas, ne renegăm. 

Premii se scurg, Național, Buchner,

Un Gallimard, un Birmingham,

Ochii, oglinzile, astăzi se cern.

Or să ne fure în codrii de somn,

Dormi, frumoaso din Babilon.

Fără contraste, norii – părinți,

Ne tot alunecă înspre Vostok,

Suntem copiii ce nu-i alinți,

 Ne biruiește ritmul de rock.

Dragostea veche rămâne pe veci,

n-o vom goni, prietene Will,

 femeie oglindă, știi să petreci,

fă-l pe moșneag să fie viril.

Nu e o lacrimă de peste zi,

E un șuvoi de sânge ascuns,

Cine inventă cuvântul iubi?

Iar nepătrunsul devine pătruns.

Cine învinse, cine-a murit?

Cel ce pe sine se uită-n subsol,

Viața e sus, un pre-răsărit,

Viața-femeia e soarele gol.

Ea se rostește, ea spune da,

Ea te respinge de nu-i ești pe plac,

Tu te prefaci că ești Montserrat,

Mersul se face înfrânt ca un rac.

Totu-i ceva, altcineva, dar undeva plâng don-juani,

Cântă, fătucă, un blues de alean,

Dărui cuiva un puf  cald-bălan.

Altfel natura e moartă- tablou,

Altfel ne ducem cu toți în cavou.

BMM

Marasmul nu-i orgasm.

Bătrâna-ncet mergea,

O bulcă ea lua

Și nimănui nu-i da,

Pentru Ivan păstra,

El astăzi se afla

Doar învoit, aha,

Ivan se refăcea,

La luptă el pleca,

Sub tufe se-ascundea, ura, striga, ura.

PS. Se cântă  pe melodia unui alt cântecel idiș, preluat de unii anti-mexicani din Odessa.

Vom citi din Marina Țvetaeva,

Tensiunea n-o mai măsor,

n-a zis Esenin că moartea

nu este nouă pe-aici?

N-a zis și Pasternak

Că viața e sora lui?

Am să mă culc, dimineața

Voi fi niciunde, hai-hui.

BMM

 Plânsul  celor de la Babi Iar

Aș fi legat leagănul de un stâlp,

Te-aș fi legănat, îngerul meu, Iankel,

Dar casa mea a luat foc ,

Unde pot te pot legăna?

 L-aș fi legat  de un stejar,

Leagănul fiicei mele , Elka,

Dar au ars toate în casa mea,

Nimic nu a rămas , nimic,

Am rămas singură pe lume, singură,

Unde sunteți, copiii mei?

Ne adunăm , mamele fără copii,

Cântăm un cântec de leagăn pentru Babi Iar

Traducere după Osip Drizo

Babi Iar – o groapă gigantică la marginea Kievului unde au fost mitraliați, în septembrie 1941, 60.000 de evrei.

Marina Ţvetaeva – cea mai mare poetă din Rusia a secolului XX, cu un destin tragic. Nemaipomenit de talentată, ea a început să scrie poezii de la vârsta de 6 ani şi nu numai în limba rusă, ci şi în franceză şi în germană! Prima ediţie a volumului ei de poezii a apărut la vârsta de 18 ani şi îndată a atras atenţia multor poeţi cunoscuţi. 

Ea a dăruit lumii cea mai frumoasă poezie. Sinceră, directă şi profundă…

Viaţa nu a cruţat-o pe Marina Ţvetaeva… Pe soţul ei l-au împuşcat, bănuindu-l de spionaj, copilul ei de 3 ani a murit de foame în orfelinat, iar pe a doua fiică au represat-o la 15 ani. Rămânând singură cu fiul ea a încercat să-şi găsească de lucru, dar însuşi Litfond a refuzat-o, considerând că Marina Ţvetaeva poate fi un spion german.

Poezia Marinei Ţvetaeva surprinde freamătul, agitaţia unui început de secol în care spiritul avangardist, înnoitor, se manifestă pe un fundal sângeros, cel al Primului Război Mondial, spirit mai apoi sufocat necruţător, în Rusia, prin deportarea şi asasinarea intelectualilor incomozi, dacă se poate spune aşa, căci, după 1917, toţi intelectuali ruşii deveniseră un potenţial pericol, aşadar incomozi. În acest context, viaţa Marinei Ţvetaeva poate constitui în sine un roman dramatic, al neşansei.

Ţvetaeva a debutat la 18 ani, în 1910, cu volumul Album de seară, apărut în numai 500 de exemplare, dar care impune o voce lirică deja formată. Poeta era încă de atunci conştientă de valoarea ei, iar traseul său poetic nu trădează momente de ezitare, ci este unul cursiv, constant, în ciuda contextului biografic nefavorabil. Îşi abandonează fiicele într-o casă de copii, unde una dintre ele, Irina, va muri „de istovire şi alean”, îşi înşală în soţul, pe Serghei Efron, leagă relaţii cu marii scriitori ruşi, ca Aleksandr Blok, Boris Pasternak, Osip Mandelştam, Anna Ahamatova, scrie fără oprire – cu alte cuvinte, Ţvetaeva încearcă să-şi depăşească vremea, să trăiască liberă de orice constrângere, motiv pentru care cunoaşte nu de puţine ori momente de sărăcie lucie.

Se mută dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţară într-alta, duce o viaţă precară, austeră. În URSS, în 1939, sora sa, Anastasia, este arestată, iar mai apoi, autorităţile comuniste o arestează şi pe Ariadna, fiica cea mare a Marinei Ţvetaeva, care va sta timp de 17 ani în închisori şi lagăre. În 1940, Editura de Stat, care, în primă fază, acceptase să îi publice un volum de poeme, se va răzgândi în urma unei cronici negative a lui K. Zelinski. În 1941, după ce o întâlneşte la Moscova pe Anna Ahmatova, Ţvetaeva, împreună cu fiul ei Mur, va fi nevoită să părăsească Moscova, sau, după cum se exprimă Leo Butnaru, „pleacă în evacuare”. Cele câteva cuvinte, dintr-un bilet, datat 26 august, sunt grăitoare pentru starea de epuizare în care ajunsese Ţvetaeva: „Consiliului Fondului Literar. Rog să fiu angajată în calitate de spălătoreasă în ospătăria Fondului Literar ce urmează a se deschide”. În 1941, pe 31 august, poeta se sinucide – deşi, susţine criticul şi istoricul literar Leo Butnaru, conform unor noi documente din arhiva NKVD-ului, s-ar părea că Ţvetaeva nu s-a sinucis, ci a fost ucisă –, iar locul înmormântării a rămas până în prezent necunoscut. Tot în 1941, soţul Marinei Ţvetaeva, Serghei Efron, este executat.

marina tzvetaeva

Cortina sfâşiată, volum apărut la Tracus Arte, în traducerea lui Leo Butnaru, conţine poeme ale Marinei Ţvetaeva începând cu 1915 până în anul morţii acesteia, 1941. Contribuţia poetică a lui Ţvetaeva în contextul unei avangarde literare agresive este, astfel, mult mai uşor de observat, deşi, în aparenţă, poezia acesteia ocoleşte experimentele avangardiste, urmând un traseu liric ceva mai aşezat, cu tonalităţi clasice. Leo Butnaru, care a şi prefaţat volumul, observă însă, pe bună dreptate, că „Marina Ţvetaeva a reformat/ reformulat prozodia rusă din interiorul acesteia, a modificat-o intrinsec-tipologic, noutatea emanând din nucleu, din esenţe, nu din forme. De unde şi actualitatea, modernitatea, permanenta propulsie de contemporaneizare, «de la sine», a creaţiei ei – a uneia dintre cele mai mari poete a lumii”.

Cu alte cuvinte, ea nu „caligrafiază”, ci „esenţializează”. Asonanţa, nu rima, deţine un loc important în poezia lui Ţvetaeva, metrica fiind una neregulată, sincopată. Poeta nu mizează pe imagini, ci pe sunete, lumea fiind receptată auditiv, nu vizual, ceea ce îngreunează sarcina unui posibil traducător, iar, în consecinţă, Leo Butnaru, traducătorul în limba română a poeziei lui Ţvetaeva, a fost pus şi el, din acest punct de vedere, în dificultate. De asemenea, inserţia cu caracter biografic este un alt element caracteristic creaţiei Marinei Ţvetaeva. Iată ce scria în prefaţa la volumul Din două cărţi (1912): „Versurile mele – un jurnal, poezia mea – poezia numelor proprii… Reţineţi fiece clipă, fiece gest, fiece respiraţie… Nu există nimic neimportant. Spuneţi despre odaia voastră: e înaltă sau are tavanul jos, şi câte ferestre are; şi ce fel de perdele au acestea, şi dacă există şi un covor, şi ce fel de flori sunt pe el… Toate acestea vor fi chiar trupul lăsat în lumea mare de sărmanul, sărmanul vostru suflet”. Se poate spune că poezia Marinei Ţvetaeva este una a răzvrătirii, dar a unei răzvrătiri care caută însingurarea şi care deţine siguranţa unei lumi mai liniştite, lumea de dincolo, ceea ce îi dă şi o notă metafizică: „Cărnii – carne, sufletului – suflet,/ Cărnii – pâine, sufletului – veşti,/ Cărnii – vierme, sufletului – respir./ Şapte cunune, şapte bolţi cereşti.// Deci, carne, plângi! – Mâine pulbere eşti!/ Suflete, nu plânge! – slăvit să fii!/ Astăzi – sclav, mâine – rege!/ Cu toate cele şapte stelare tării” (24.IV.1918) .

Poezia este, în această lume, pentru poet, refugiul ultim: „Ascunzişul meu de sălbaticele hoarde,/ Scutul şi carapacea mea, ultimul meu fort/ Ocrotitor de ura celor buni şi ura celor răi –/ Tu – poem ce mi te-ai împlântat în coaste, tot”. Cortina sfâşiată se încheie cu un poem din 1941, poem prevestitor, căci poeta se va sinucide în vara aceluiaşi an: „E timpul să scoatem chihlimbarul,/ E timpul să schimbăm dicţionarul,/ E timpul să stingem felinarul/ De la uşă…”.

Alături de alţi poeţi ruşi, ca Maiakovski, Mandelştam, Blok, Ahmatova, ca să numesc numai câţiva, Marina Ţvetaeva a reformat nu numai poezia rusă, ci şi poezia universală, ecouri ale poeticii sale fiind sesizabile chiar şi în lirica actuală.

Marina Ţvetaeva, Cortina sfâşiată, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note

Bookaholic.ro folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare pe site, pentru înțelegerea felului în care vizitatorii noștri consumă conținutul și pentru analiza traficului. Sunt de acord

 Nerăbdând umilinţele, Marina Ţvetaeva, pe data de 31 august 1941 s-a sinucis.

Am selectat 25 de citate ale acestei femei care dezvăluie profunzimea şi înţelepciunea destinului ei tragic:

A iubi o vară-ntreagă

E mai mult decât o viață,

Poți lipsi, se sparge ghiața,

Tu îmi ești nespus de dragă.

Când iubești n-ai timp de vorbe,

Vorbele se află-n cărți,

Sunt puțini  cu suflet, trupul

Se împarte-n șapte părți.

Când iubești, Divinitatea

Stă alături, protector,

Nu există niciodată,

Nu iubești, mai bine mori.

  

1. ” Eu te voi iubi toată vara”- asta sună mai încrezător decât „toată viaţa” şi , principalul, e mai de lungă durată!

2. Dacă acum aţi fi intrat şi aţi fi spus: ” Eu plec pe mult timp, pentru totdeauna” sau ” Mie mi se pare că nu vă mai iubesc” – eu nu aş fi simţit nimic nou: ori de câte ori plecaţi , în fiecare oră care lipsiţi –  sunteţi plecat pentru totdeauna şi nu mă iubiţi.

3. Te îndrăgosteşti numai în ceva străin, ce ţi-e apropiat- iubeşti.

4. Să te întâlneşti e nevoie doar pentru dragoste, pentru restul – sunt cărţi.

5. Arta – e o chestiune generală, creaţia – e a celor retraşi.

6. În lume este un număr limitat de suflete şi un număr nelimitat de corpuri.

7. Să iubeşi înseamnă să vezi omul aşa precum l-a gândit Dumnezeu şi nu s-a înfăptuit de părinţi.

8. Dacă iubesc un om, vreau să-i fie bine de la mine – chiar şi ee la nasturele cusut. De la nasturele cusut – până la întregul meu suflet.

9. Succesul înseamnă să reuşeşti.

10. Ce poţi să ştii tu despre mine dacă nu ai dormit cu mine şi nu ai băut cu mine?

11. Nu e pe Pământ o a doua persoană ca dvs.

12. Eu nu vreau să am punct de vedere. Eu vreau să am vedere.

13. Ascultă şi ţine minte: cel care râde de necaz străin este prost sau răufăcător. De cele mai deseori, şi una şi alta.

14. Singurul lucru pe care oamenii nu îl iartă e faptul că ai reuşit până la urmă şi fără ei.

15. Sculptorul depinde de lut. Pictorul depinde de culori. Muzicianul depinde de strune. Pictorului sau muzicianului poate să i se oprească mâna. Dar la poet – doar inima.

16. ” Să ne răbdăm – să ne iubim”. Îmi place această frază, doar că citită invers.

17. Lucrurile preferate: muzica, natura, versurile, singurătatea. Îmi plăceau locurile simple şi pustii , care nu plăceau nimănui. Îmi place fizica cu legile ei de atracţie şi respingere. Seamănă cu dragostea şi ura.

18. Într-un eu – e femeia adevărată: pe fiecare judec după sine şi fiecăruia îi atribui discursurile mele, sentimentele mele. De aceea, toţi în primul minut sunt buni, generoşi, fără somn şi nebuni.

19. Cât de bine văd omul când nu sunt cu el!

20. Nimeni nu poate şi nimeni nu vrea să înţeleagă că eu sunt singură. Cunoscuţi şi prieteni am – toată Moscova, dar nici unul care pentru mine sau fără mine ar muri!

21. Bărbaţii nu sunt obişnuiţi cu durerea, ca animalele. Când îi doare ei fac aşa ochi că : fă orice numai să înceteze.

22. Să visezi împreună, să dormi împreună, dar să plângi singură.

. Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure.

Jurnalul nebunului continuă

Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice.

Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime  le bon Dieu e tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că rl nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit -

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului

ca seva copacului, ca şuierul vântului

O, viitorul ca verdele frunzelor

ca surâsul buzelor

O, ţară, ou colorat

pe care se aşează măiastra

cu aripi de sticlă cum e fereastra

spre înaintele adevărat.

Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure.

Jurnalul nebunului continuă

Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice.

 Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime le bon Dieu et tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit -

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului

 ca seva copacului, ca şuierul vântului

 O, viitorul ca verdele frunzelor

 ca surâsul buzelor

 O, ţară, ou colorat

 pe care se aşează măiastra

 cu aripi de sticlă cum e fereastra

 spre înaintele adevărat.

Vreau aşa un lucru simplu şi modest: ca atunci când intru omul să se bucure.

Jurnalul nebunului continuă

Eram aproape de un moșneag. Îi auzeam respirația șuierătoare. Jumătate din omenire șuieră. Viața a început să se scurgă în adâncul veacurilor. Ca în Alice.

 Trebuie să fi avut o copilărie, întunecată, plină de căutări. Regarde, aime le bon Dieu et tu aura la grace de grandes choses… Despre Rodin se scria că nu a putut participe la lucrările unei catedrale absente. Arcul său de triumf s-a topit în natura veșnică.Nichita dixit -

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului

 ca seva copacului, ca şuierul vântului

 O, viitorul ca verdele frunzelor

 ca surâsul buzelor

 O, ţară, ou colorat

 pe care se aşează măiastra

 cu aripi de sticlă cum e fereastra

 spre înaintele adevărat.

Îmi place

   Comentează  

Distribuie

.

Comentarii

Boris Mehr

Scrie un comentariu...

.

Boris Mehr a distribuit o postare.

20 ore ·

...

Fotografia postată de Boris Mehr.

​​

ok, merge aeronava, mai vorbim, se poate?Grădina japoneză

Pe pleoape mi se topește zăpada de primăvară,

Metaforic,este vorba de iarnă,

Nepoții conduc mașini complicate,

Visez uneori războiul ruso-japonez,

O fi fost un bunic pe acolo?

Mii, sute de mii de soldați s-au dus în pământ,

Copii uciși, violuri în lanț,

Iar eu scriu versuri, mă numesc simbolist, avangardist,

Postmodernist, cui, ce-i pasă?

Poezia este un medicament exprirat?

Ne îmbătăm cu xanax și whisky,

Hackerii își fac de cap,

Sexul înlocuiește literatura,

Dar nu mi-e silă, știu să apreciez o grădină japoneză.

BORIS MARIAN

Acceptanță, este un mod de viață,

Poate singurul, să ne iubim dușmanii,

Adică  frica, șobolanii, manevrele mizere,

Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann,

Was tun?  Ai intrat în război, acceptă,

Ai pierdut războiul , acceptă,

Ah, organele sunt sparte și maestrul e nebun,

 Mai repet și eu o leacă ce-a rămas de la străbun,

Sunt bolnav, spune Esenin, omul negru a sosit,

Râsul, veselia-s gata, toți suntem ajunși la zid,

Roata trage, se învârte, un noroc prea pierzător,

Urc o clipă, în adâncuri de coșmaruri tot cobor,  

O puzderie de îngeri în halate albe –scrob,

Mai departe, mai departe, as căzut ultimul  drob.

Oooooooooooooooooooooooooooo

Stărui eu cu palme nalte,

Te cuprind jur-împrejur,

Simt ființa ta, mă-nvălui

Ca un foc fără contur,

Îngerii se împreună, se cutremură ceresc

Raiul , lacrimi  curg șiroaie,

Fericire, te doresc?

Coapsa ta de căprioară

Ba dispare, ba se-alătură  de noi,

Buzele poartă otravă,

Păr molatic, nu clipi.

BMM 

Generalul a avut o noapte de pomină. Înainte de a adormi , o săgeată trecu prin geam și i se înfipse în umăr. A scos-o, o fi fost otrăvită? Au urmat  coșmarurile, și-a revăzut fiul, era încă un copil, dar era fiul său, învăța cam neglijent, își făcea griji, apoi fiul a dispărut. S-a trezit, a umblat prin cameră. A venit mama generalului, care murise de circa 20 de ani, era slăbită, zilnic pierdea în greutate, generalul simțea o durere vie în inimă, s-a trezit din nou. A făcut o baie, i-a crescut tensiunea. S-a gândit, ce bine ar fi să moară pe loc. Dar noaptea continua. Era o noapte a walpurgiilor. Nebunia îi cuprindea capul. Ce va face mâine? Avea un tratament de urmat, viața lui depindea de strictețea prescripțiilor medicale, asta îl stresa, niciodată nu i-a plăcut să asculte de prescripții, deși el era obișnuit să dea ordine. În fine , cerul s-a luminat. A luat toate calmantele din casă. A încercat să doarmă ziua. A visat că murise și nu departe de casă se înălța o statuie care îl reprezenta victorios. Chestia asta l-a enervat. Doamne, ce slabi suntem, s-a gândit, apoi a dormit.

BMM

Ce este în capul fiecăruia? Mult balast, rutină. Dar și înțelepciune, dar și nebunie. Porniri sălbatice, refulate. Stana și Satana. El trece străin și frumos, Mugur, începe să ningă prea neguros.El este câinele, furia lui seamănă cu o zdreanță. Arici roșcați fug sub piele. Ar pune mâna pe o pasăre, dar ce să facă el cu o pasăre? Milă. Șira spinării, o ceară, fost aur. Mai naive sunt picioarele, mai miloase. Marginea subțire a înțelegerii. Doamne, nu ne îngădui să trecem de marginea nebuniei. Soarta este cîinele meu, îmi ia mâna între dinți, e un sfânt, mă iubește. Un șarpe îi spuse ciocârliei – tu zbori, dar nu poți vedea cotloanele ascunse, acolo seva vieții freamătă în tăcere. Ciocârlia răspunse – o, șarpele meu, tu le știi pe toate, dar nu poți zbura.  Nici să cânți nu poți, ce folos? Șarpele tăcu, plecă oarecum trist.Nu mai putea respira.Nu știa cauza. Omul cărturar este vistier desăvârșit. Generalul porni în căutarea adevărului. Ajunse într-o țară cu oameni cu șapte picioare și cu șapte mâîini, fugiți din tabăra lui Alexandru cel Mare. Apoi ajunse în altă țară, cu oameni cu cap de câine, care  adevăt grăiau , dar nimeni nu-i credea. S-a oprit la marginea unei ape unde mișunau raci care mâncau oameni, dar de eneral nu se atinseră. Fugi de acolo, ajunse într-o cetate unde se vindeau robi. Acolo țapii cântau , porcii jucau , totul era de vânzare. Aici e țara mea, spuse generalul, își scoase galoanele, aruncă diplome, medalii și se făcu porc.

BMM

Se făcea că pluteam deasupra mea

Și discutam  felurite subiecte,

Îmi aminteam ce mi-a spus profesorul de sport,

Că sunt o calamitate, iar eu l-am înjurat,

El a chemat o ambulanță și m-au dus la spital,

Acolo, toți umblau în halate largi, albe,

De atunci nu-mi plac halatele albe,

Ce faci , măi băiete, mă întreba un prieten,

Nu mai mergi în insula Creta?

Nu mai am timp, am răspuns, nu mai am timp

Și nici răbdare, aș înota desigur, aș înota mult,

Aș scrie versuri  înotând, Fridolina,

Rău visează Fridolina, lumea este foarte trează,

Eu aș dormi, aș dormi, prietene,

Lumea imnu-l fredonează, 

Vin groparii de la bază, dar filiera Barbarosa

E cu ochii pe micoza ce se urcă precum roza,

Pe castelul din Formoza, unde stă madam Ciroza.

Juna mea, Periculoza, dă-mi ce ai,

Osteoporoza, ca să pot sări, săream

Chiar pe lampa din tavan, readusă din Taivan,

Robbi, dragă, liberează sclavii ce te venerează,

Că Nicole de mult așteaptă o răsplată după faptă,

Ochii ei, minune dreaptă….

BMM

Secoristul

Am zărit un tip care se strecura pe șosea, în urma mea. M-am oprit. Cine ești dumneata? . Sunt secorist, să trăți și am ordin să vă urmăresc. Dar de ce pronunți –secorist? Așa ne-a învățat tovarășul. Păi au trecut aproape treizeci de ani  de când tovarășul nu mai este, fie-i gloanțele ușoare. Nu contează, eu știu că el trăiește, el a dat ordinul – secoriștii vor apăra patria. Nu prea se aude litera r, mai mult - secoiștii , m-am întrebat eu de ce nu spune seceriștii, ca și peceriștii, dar nu îndrăznesc. Cică tovarășa a zis că securiștii conține un cuvânt urât. Mă rog, femeia are mereu dreptate. M-a prins râsul, te simți bine, arlechine, i-am cântat. Sunt pe moarte, drag vecine., doi vecini pe rondul A. Auzi clopoței în cer? Îngeri sunt, tremură-n ger…Corect, m-a întrerupt secoristul, frig este…Tobe sună-n iad, băiete, însoțind pe don Rădete, Clarinica și Clarnet sr-nsoțeau sub un boschet… Stați, zice secoristul, nu e voie. Ne aflăm într-un cimitir, nu-i de râs și chiar mă mir, în curând s-or înmulți statuete și stafii. Eu știu numai despre stafia comunismului care bântuie în Europa. Secoristul vorbi cu o viteză apreciabilă. La noi fiecare  are un cap, cap de ață, cap de bou, cap de pluton, de companie, capul guvernului, cap de pod, cap de lemn, capul ….mi-e rușine, Capadocia, mai sunt căpoșii, căpușele. captalan, Cap Canaveral, capricorn, nouă, comandatntul ne spune doar cap de bou și un număr, cap de bou unu, doi, etc. Dar tovarășul ce cap este? Nu mai este. Cum nu mai are cap? Aoleu. Trebuie să raportez.  Dar CAP-eul  nu este și el un cap? A fost. Toate ceapeurile au fost decapitate. Aici nu sunt e acord. Mă duc la mine în sat și fac un CAP. Așa, adevărat, să facem și noi produse, nu  să aducem mango din Peru. Marfă din Capadocia. Bă, dar secoristul aista are cap. Primul care se arată a fi cu cap. Bravo, i-am spus, fugi la tine în sat și fă un CAP.

Boris  Marian

Studiez  Nimicul

Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă,

Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală,

Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe,

Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici,

Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei,

Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha.

Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred.

Străpuns în fiece clipă, sângerez.  Da, sângerez, nu am voie?

Toată lumea sângerează.  Lasă ready-made, ajungem la prospături.

Uneori găurile se îmbină, ce te faci?  Iei o fată la plimbare,

Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac.

Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva?

Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu,

Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie.

Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie.

BMM

Am ațipit în pădurea tropicală,

organe de reproducere peste tot,

moarte și viață, mă închin ție,femeie,

nu avem dreptul să fim cinici,

mai bine ciclici, o coadă de mătură

pe post de organ, de ce nu?

Ecce homo erectus.

Jucării ale iadului

și totuși sfinte.

Am amânat spectacolul, credeam că sunt la capătul puterilor,

Am zărit păsările,  or fi strămoșii noștri?

Cineva cântă la etajul șapte, tot o pasăre?

În curte se îmbulzesc guzganii. Unii au carte.

Râd unii de alții.

Mă strecor printre trupuri.

Văd tunuri de circ, balistice de circ,

Vine o oboseală uriașă.

Ne clătinăm, sângerăm, dăm ortul popii.

Lungi țevi îmi suflă răceala morții.

Mă apasă tot mai multe cărți.

Coarnele   plugului au o vechime mai mare.

Coarnele boului Apis  sunt și mai vechi.

Noi suntem moderni și frumoși.

Istoria vechimii  sectorului de câini

A apărut în ziarul  din urbea  lui  Zăsâni,

Dar de pe front veneau doar vești  cu totul false,

Până și Falstaf spuse – ce fac aici, la oaste?

Că Luchi nu e Luchi , ci pur și simplu lup,

Se vede după blana ce i-a  rămas la zdup,

Nici Liviu nu e Liviu, așa a spus Augustus,

Când  s-a întors din lunga plimbare cu Faustus,

Te schimbi la față, vere, așa se pare, bre,

Că Herodiada știe ce-nveți la Montpellier,

Cu vitejia-n cântec și ud în pantaloni

Ai să câștigi  victorii  mai mari ca Napoleon,

Nostagici ce așteaptă un paradis  repus

Mai vin pe la grădina lui Nuștiuunsadus,

Astfel trecu și țeara prin veacuri de  hoții,

Ne bucurăm că astăzi noi nu știm, tu ce știi?

BMM  

Dreptunghiular, stângunghiular,

Alege  punctul, are har,

Îmi vine konku croncănind,

El scuipă ca un laș, îl prind,

ah, kronkule , te-aș  jumuli,

friptură bună îmi vei fi.

În intervalul eu și eu

încape și un Dumnezeu,

ce flacără m-ar mistui?

Iubire , asta Tu o știi,

Aici sau dincolo de soartă,

Rămân poetul   fără doagă,

n-am chip, armura mea e-o coală,

am diplome și nicio școală,

că nu există  pentru noi

nici școala vieții, suntem  goi,

goimi în iadul cu eroi,

de ce-aș fi trist când primesc  har?

Un konku spune never, iar.

Că hotarele se rup,

 Scriu , deși încet mă surp.

BMM

Banalitatea raului - Boris Mehr

          „Banalitatea răului”  într-un roman  recent apărut

Cine a reținut caracterizarea  făcută de Hanna Arendt  călăului-executant Eichmann, va înțelege mai bine  cartea lui  Bernhard Schlink, ”Cititorul”, apărută la Polirom, foarte recent, în 2009. Autorul  s-a născut în 1944, a studiat la Berlin și la Heidelberg, din 1992 fiind profesor universitar  la Bonn și la  Berlin.  A scris căteva romane, dar „Der Vorleser”  i-a adus faima, romanul fiind ecranizat( filmul a fost distins cu Globul de Aur). .Pe numai 200 de pagini se desfășoară o tragedie, aparent, personală., a adolescentului și apoi maturlui Michael Berg, îndrăgostit  de o fostă gardiancă la Auschwitz și într-un lagăr din apropierea Cracoviei..  Pare simplu, dar este  un proces de conștiință care se petrece nu numai cu personajul principal, care este și purtătorul de cuvânt la autorului, dar și  cu Hanna Schmitz. Această simplă muncitoare este recrutată de  SS  și devine, fără nici o motivație, în afara interesului de a juca un rol în ceea ce „se făcea ” sub regimul  nazist. Iar ceea se făcea era chiar Holocaust. Desigur, nu poți cere unui om cu o pregătire oarecare să devină un adversar al regimului, dar Hanna Scmitz îțoi depășeșete cu mult atribuțiile reduse pe care le avea. Paricipând la selecțiile pentru gazarea femeilor ea nu are nici o tresărire  de conștiință, totul i se pare firesc. Nu-și pune întrebări. Până aici  totul pare simplu, să spunem, deși nimic nu poate fi  simplu și normal într-o  Europă  cuprinsă de flăcări. Dar, spre sfărțitul războilui, când armata germană se retrage, Hanna  rănâne să supravegheze, împreună cu alte colege, lagărul de lăngă Cracovia. Deținutele se adăpostesc într-o biserică, o bombă incendiază clădirea, ușa biserici este închisă, femeile dinăuntru  vor să iasă, Hanna nu dă voie să fie deschisă ușa. Două sute de femei mor, arse de vii. Aici nu mai este vorba de un act de subordonare, este alegerea Hannei – a fi călău până la capăt sau a redeveni, cel puțin pentru o clipă, om..Adică a fi ori a nu fi om. Nu a fost om. Iubirea ei pentru Michael Berg, care se înfiripă și devine o puternică atracție carnală  nu o scutește de amintirile   păstrate  din război. Este arestată în campania de demascare și pedepsire a  executanților naziști, nici vorbă să se predea singură.  Ea încearcă fără succes să se ascundă. La proces se comportă cu  „ mândria ”  împlinirii datoriei. Care datorie, față de cine?  Perversiunea nu merge, totuși, până la capăt. După 18 ani de detenție, înainte de a fi eliberată, Hanna se sinucide, spânzurându-se, după ce ani de zile, citise sau frunzărise literatura despre Holocaust. Aici nu este vorba despre verosimilitatea  narațiunii, nici despre tema devenită „teză”. Talentul scriitorului constă în faptul că el nu este tezist. El doar ne ajută să înțelegem  că , în anumite condiții, există destui oameni care se pot dezumaniza.  Este încă un MEMENTO  pentru generația actuală și pentru generațiile viitoare.                                                         

Boris Marian

Refuzat permanent de un dement: -20

iar  mă-ntreb de ce mai scriu

sau să nu mă mai întreb

fără ssscrisss eu nu sunt viu

asta știe Vanîci Gleb

el îmi dă resveratrol,

 alcoxigliceramin,

stau de vorbă cu Costiol,

l-a citit pe Ho Shi Min.

„Ceva nesigur cheamă răul.Corect ?

Era un om mărunt, nescund

pe nume mare Hintergrund,

s-a însurat cu sora Klund

care născu pe Hund.

Adult acum el intră-n bar

ca un baron de Bruckensaar,

scoate pistolul din pișcot,

e prea de tot..

Gheață-n pantofi,ce glumă,

trecu o pumă,

iertare? A chita oare?

Ce jind, ah, Marilyn ,te simt.

Du-te la ospiciu, pentru țară mori,

vom ajunge veseli  humus pentru flori

Have Caesar,nem tudom,

fratre Parisertango, unde e comisarul Duvadă?

Dar tenorul Cizmă? Acela  aria don Pantof

din opera Vânzătorul de cuci.

El a găsit desert în Sahara.

Bezna lăuntrică a personjelor cehoviene

se revărsă în sală.

De multe ori am vrut să mă împușc,

Puf-puf, paf-paf, am vrut să beau alcool

Cu somnifere tari, puf-puf, paf-paf,

Dar m-a oprit iubita, suflet luminos,

și nu e prima oară, cum spuneam,

toți așteptăm o moarte-n dar,

dar vine o durere, strică totul,

ba una, ba alta, hic Rhodos, hic salta,

pentru neoameni drame și drame,

rididică bade, gorjane, milioane

te-așteaptă la banca din capul  spitalului,

voci se apropie, voci se despart,

fratele nu e săgeată, nici arc,

câ ntul e scris, vocea se stinge,

soarele sare după ce ninge,

doar în adânc nimic nu se schimbă,

gândim sau vorbim în altă limbă?

Iar în mine e-un vârcolac,

Care îmi spune mereu să nu tac,

Că vârcolacii sunt de-ajutor

Oricărui meșter nebun ori scriitor,

Voci au desigur , interioare

Toate distinsele doamne scriitoare,

și nici bărbații nu scriu prea rău,

știu eu pe unul venit din Zalău,

spune prietenul, măi, tu ești Heine,

că scrii poeme extrem de faine,

dară nu-i nimeni cu totul de-acord,

Heine, săracul, de mult este mort,

Multe miracole, șarlatanii

Apar ca poeme, tu nu le citi.

Buck și Mack  aveau vin sec,

Iar pistoale de un veac,

Ei  cu ele –pac, pac, pac,

Ce tâmpenie, spuse Jack.

Străbunii lor , doar robi și hoți,

Iar unii, castelani  din munți,

Au construit un stat pe roți,

Cu paznici răi , deși mărunți.

Un fluviu, Tolka s-a umflat

De  i-a luat și-au dispărut,

Acum pădure-i  peste sat,

Imense bolți,  dulce sărut.

Astfel ne povesteam, copii,

Diverse basme-nchipuiam,

Iubito, tu erai chiar Buck,

Iar eu cu Mack sunt de un neam.

Omul deschise umbrela, violina și violoncela,

spuse violoncelul, nu îmi schimbați voi sex-genul.

Afinul și cu afina aveau o fiică, Geanina,

ea îngrijea grădina.Suflet cu suflet, o floare,

floare cu floare, o mare, cum mă scăldam între flori,

ca între valuri de viori, un fulger lovi brusc copacul,

de-am zis că ne luase dracul. Ne-a luminat, eram umbre,

duhuri rebele și sumbre,trist se opri caruselulla cimitirul Belu.

Dincolo erau Gianina, Nicola și Paganina.

Ce nu se poate AFIRMA  se scufundă,

Dune de nisip, femei cândva,

Necunoscutul mire va veni,

Este nocivă și algebra, precum și cocaina,

Mușcătura serii, nu locuiți în spații  impure,

Ghețuri, fugim de ghețuri, până aici nu am spus nimic,

De aici începe viața, vino.

Durerea este  inferioară muzicii,

Îmi străpung pielea, nu iese sânge,

Nu mai respir, nu dorm, în fața luminii nu poți dormi,

O statuie imensă, o orchestră este în mine,

La vestiar așteaptă moartea. Crezi?

BMM

Yehuda Amichai – un mare  scriitor.

Recent  la ICR din Tel Aviv a fost lansat un volum de poezii alese, traduse în română de Emanuel Pope din  Yehuda Amihai, un mare poet izraelian, aproape necunoscut la noi.   S-a născut la 3 May 1924, Würzburg, Germania,  sub numele de Ludwig Pfeuffer. A murit la22 september 2000  în Israel. A scris în ivrit, limbă poe care a adoptat-o prin stabilirea în patria strămoșilor. S-a afirmat din anii 60. A fost distins cu premii - Shlonsky, 1969, Brenner 1976,Bialik  și Prremiul Israel în 1982, ca și  în  1994, Malraux Prize, International Book Fair (France), 1995, Macedonia`s Golden Wreath Award, ș.a.A emigrat din Germania la vîrsta de 11 ani, stabilindu-se în Palestina , la Petah Tikva, în 1935, în timpul mandatului britanic. A urmat o școală religioasă la Ierusalim, a făcut parte din unitățile militare Palmach, Haganah, de apărare față de agresiunile arabe. A făcut parte din armata britanică în al doilea Război Mondial .În 1946, Amichai a fost student la David Yellin Teachers College in Jerusalem, devenind profesor la Haifa, apoi a studiat la Univerdsitatea din Ierusalim. Încurajat de profesorii săi, a publicat primul volum de versuri, Now and in Other Days, in 1955.In 1956, Amichai a participat la războiul din  Sinai,iar în 1973 în războiul de Yom Kippur. Amichai și-a publicat primul roman, Not of This Time, Not of This Place, in 1963. A fost unul dintre primii scriitori israelieni care a vizitat Germania după război, reevocîbdu-și copilăria. A doilea roman, Mi Yitneni Malon, despre  un poet izraelian care a trăit la New York a fost publicat în  1971, Amichai fiind profesor în California, la Universitatea Berkeley. A fost  și profesor la  New York University in 1987, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim..În 1994 a fost invitat de primul ministru   Yitzhak Rabin să vorbească despre propriile poeme la ceremonia acordării Premiului Nobel la Oslo.  Câteva străzi din Israel și din Germania poartă numele său. Poezia sa are mai multe repere, unele autobiografice, altele filosofice, cu accente ironice care contribuie la înțelegerea concepțiilor sale despre viață și moarte. A fost caracterizat ca un poet umanist post-teologic. Imaginația sa este debordantă, fiind criticat de unii ca eretic. El scria –„ Dumnezeu se schimbă, rugăciunile rămân aceleași”. Unele poeme au fost puse pe muzică  corală și orhestrală. Amichai a poeminit de poeții care l-au impresionat și l-au influențat - Dylan Thomas, T. S. Eliot, W. H. Auden. Criticii literari au elogiat  opera și stilul lui Amichai. A suferit în viață traume psihice, printre care și moartea primei femei pe care a iubit-o, Ruth Hanover,  ucisă  în Holocaust, după ce fusese accidentată și pierduse un picior, a urmare a unui accident. I-a dedicat poemul – „Mica Ruth”.  Amichai a  evitat  în poezie să evoce Holocaustul din acest motiv. Dar în proză și în scenarii pentru radio a evocat victimele Shoah-ului. În timpul vieții a fost cel mai cunoscut poet izraelian, unii numindu-l poet național.   El a refuzat acest titlu. Se considera pur și simplu poet. La unele festivaluri nmele său a apărut alături de cele ale lui Ezra Pound, W.H. Auden, Pablo Neruda ș.a.Paul  Celan i-a scris lui Amichai, cu admirație. Octavio Paz l-a elogiat ca pe un mare poet. Merita, probabil, Pfremiul Nobel. Opera sa a fost tradusă în 40 de limbi. A fost membru onorifica a umeroase universități și instituții culturale internaționale. În 1992, la Editura  Cartea Romînească , a apărut  volumul „ La marginea cerului”, antologie și traducere de Sebastiasn Cotin, cu poeți ebraici contemporani.  Yehuda Amichai este prrezent cu câteva poeme memorabile –Ierusalim 1967, Norii sunt morții dintâi,Dumnezeu plin de-ndurare, Mamei, ș.a.

BORIS MARIAN MEHRNu sunt

Nu sunt de luat în seamă,

e clar ca bună ziua,

nu sunt nici Dalai Lama,

adeseori spun „piua”.

Nu mă ascund de mine,

nu-s tânăr nici bătrân,

un veteran, acolo,

pe versul meu stăpân.

Poetul, ca Ulise,

îşi caută mereu casa,

iar casa lui dispare,

în zarea fumegoasă.

O Penelopă, totuşi, aşteaptă undeva,

acolo unde nimeni nu m-a citit cândva.

BORIS MARIAN

Faci ce vrei cu viața ta,

musculiță,musaca,

mâini de aur, ani de plumb,

nimic astăzi nu e scump.

Mirodenii  irocheze

pentru  burtă, pentru freze,

un bastard la două ore

din Titan în Bangalore.

Pyke și Saltcliffe ,comisari

caută fete mari și tari.

Din Volantis negustorii

aduc negi trezind fiorii.

Așa-i jocul la Florența,

zanga-zanga, zdrența-zdrența.

Se strigă de jos,din subsol,

se strigă din Rai,uneori,

se strigă din interior,

doar Domnul trece domol.

Unul le are cu banii,

de nerozie,nevroză,

tremură fluturi pe rouă,

trece tăcerea cu anii.

BMM

Koko sieht als kleier Mann, nur an grossen Frauen an, jene die so schoen gebaut, wie das Pedro Braut. Adică amicul Koko se uită la femei solide, precum mireasa lui Pedro, dar Pedro îl aruncă pe fereastră ( wirft ihn dann durch Fensterglass), ș.a.m.d.

Pământ, pământ, strigă oceanul disperat,

porumbelul a obosit, pești uriași se ridică în ajutor,

astfel păcăli Noe istoria,

o balenă l-a confundat cu Iona, l-a înghițit,

s-a făcut liniște, tot ce era scris s-a șters,

lumea învață iar alfabetul, Adam caută mărul,

găsește o nectarină, Eva râde, în jurul ei

sunt șapte copii fără tată cunoscut, ah, diavole.

Când ziua a opta va trece, noi vom trăi în alt timp,

Koko-Adam ca fi rege, poeții vor fi în Olimp.

Iar bezna va fi tot aceeași, miracolul nu s-a produs,

copii ,procurați iar lanterne, cum are și Domnul de sus.

BMM

Scurt, concis și mult profund

e curat ca un coșar,

gândul domnului Einhund

ne influențează rar.

Că-i precis, n-am îndoieli,

cu morala e mai slab,

discobolii-n carusel

îl salută ca pe-un ștab.

Personaj animalier

știe a vorbi romand,

are zilnic caracter,

disconfort & redundant.

Cu umorul stă perfect,

ce gândește e invers,

el răspunde la obiect,

joacă șah în stilul pers.

Nici defuncții nu-s iertați,

fiecare-i cu păcat,

din orbite ochii-i dați

când vă spune ce-a aflat.

Are creier pentru doi

indivizi cornuți și calmi,

nu vă spun, îl știm doar noi,

din cartierul Cioibalsan.

**************************************

AFURISME

Cine se concentrează zboară mult, cine zboară mult, decedează sau nu finalizează.

Cine vorbește mult fără dinți va rămâne.

Fericirea ține și o secundă, dacă te afli pe undă.

Dincolo iarba este mai verde, dar cine o vede?

De teamă scapi doar murind, cine să recunoască?

Nu te minți că ești altfel de cum pari, ai tot ce trebuie.

Râmătorii râmă tot, la fel și dărâmătorii.

Laudă-mă la ureche, ceartă-mă în public.

Prostia și bunătatea nu sunt rude.

Un nebun poate fi amuzant, prostul niciodată.

Uneori ne iubim doar pe noi, confundând persoana.

Rușine au numai începătorii.

Lipsa de bani te face tâlhar sau poet.

BMM

--

Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul.

Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ?

Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde milapentru om?

Ați privit ochii unui copil bătut?

Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu.

Nu lăudați soarele, el există și fără noi.

Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență.

Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat.

Adevărul este iubire.

Iubirile nu mor, se transformă.

Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată.

Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși.

Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel.

Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femeii, dar merită.

Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare,pentru omor calificat.

Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori.

E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece.

Laudele pot fi letale pentru artiști.

Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc.

Fii circumspect față de anii ce vin.

A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iarrăspunsurile sunt nenumărate.

Să fii cinstit și să te cheme Brutus?

Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune.

În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii.

A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește?

Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe.

Șantajul este puterea celui slab.

Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată.

Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule)

Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege.

Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima.

Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului.

Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică.

Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

Printr-o lacrimă totul se vede mărit.

Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.

Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.

Amatorii oferă cele mai mari surprize.

O poezie se desenează, se cântă, dar nu se scrie.

Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei.

Un rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul.

A nu ierta este prima etapă spre omucidere.

Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină.

Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară.

Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură.

Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității.

O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter.

Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic,

nu sunt nevinovați.

Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc.

Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fisuspecți, uneori.

Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său.

Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată.

Oamenii inteligenți nu scriu.

Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră.

Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie?

Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți.

Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică fără regrete.

Singura șansă a suferinței este dispariția.

Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării.

Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi.

Legătura dintre iarbă și o stea este omul.

Sapi grădina, apoi sapi mormântul.

Nu poți urca mai sus decât muntele visat.

Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate.

Când zidurile plâng, omenirea este în pericol.

Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai comentată, adeseori fals.

Am avut mitologie, apoi teologie, acum – tehnologie. Ce urmează?

Energie, analiză, sete și sarcasm – calități sau defecte?

Dulceața deznădejdii – o ultimă salvare.

Pe unii îi apasă o oboseală milenară.

Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni,plante și animale poate ucide în serie., în masă.

Tăcerea are nevoie de ascultători.

Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie.

Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent.

Nu există poeți mici.

Nu există otravă nefolositoare..

Nu orice bâzâie , face miere.

Ruinele au și ele valoarea lor.

Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei.

Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești.

Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață.

Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului.

Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasărealizare științifică, restul nu contează.

Soarele nu știe că emite raze.

Visez o lume fără pronume posesive.

Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă.

Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie.

Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.

Urechile și ochii tulbură mintea.

Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând.

Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot.

Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne.Mincinoșii „se prind” imediat.

Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere.

Cea mai banală idee este premoniția morții.

Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă?

Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii.

Pistolul prietenului nu este prietenul meu.

Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile.

Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți.

BORIS MARIAN MEHR

FUGĂ FATALĂ

Întâi pe două,

Apoi pe nouă,

Din mai repede,

Din frunțile netede,

Căzură chipurile,

Ochii și buzele,

Prin mușuroaiele

Cu termitele.

Frunțile-s iuți,

De-a mâncatelea,

Se joacă doar cine

Nu are coatele

Bune de fugă.

bmm

             

.

Pe o stradă lungă, strungă,

se ținea a treia rundă,

Topârceanu, Mastroiani

Lenin, Stalin și Maciani,

toți vorbeau, dar nu prea clar,

esoteric și lunar,

teosofic, teologic,

antibiotic și musonic,

Mussolini tot striga,

papagal de Buhara,

pui oglinda, sofianic

se zărește popananic,

casa celui ce-a pitit

furculițe de argint,

de l-au alungat guzganii

cu pistoale de tip Guney.

Doar tarotul marseiez

a fixat  pe zid diez,

cu Raymondo. Iartă-l, bre,

au revoir și Olivier.

Boris Marian

Creieraș   de greieraș are ici un mic sălaș

           

 

Vizionări: 18221 

     | 

Din tot ce-am scris

Din tot ce-am scris nimic nu este adevăr,

Tot ce-am citit este un împrumut,

Îmi amintesc femeia goală

Zărită printre gene de copil,

Acesta este adevărul,

l-am ascuns,

primul sărut, a fost și l-am ascuns,

prima durere, un refuz – o lamă de cuțit,

în suflet s-a depus,

prima noapte de dragoste,

am ascuns-o, vocile șoptite-flăcări,

le-am ascuns, nici numele nu mi-l mai amintesc,

era Bethsabea, era regina din Saba,

ascundem în noi o mie de biblii,

mai credincioși decât |Iov suntem, dar ne ascundem,

vorbim, la intervale încercăm tăișul lamei,

fără să știm, noi respirăm iubire,

eu am citit poemele lumii, nimic

nu se aseamănă unei iubiri, acum, aici,

pe acest pat curat și alb al sfintelor uitări.

Tu ești cu mine, înger, Dumnezeu, femeie,

Eu te pătrund, tu mă-nconjori cu trupul tău,

orice ați spune, n-am să mor, iubesc,

iubesc, o altă inimă în pieptul meu se naște,

doar pentru tine, trup și duh

zărit prin genele copilului din anii mei curați.

BORIS MARIAN

   |

              

             

             

Ridica usor picioare, capul, pieptul si abdomenul, in timp ce mainile sunt paralele cu solul.

Inhaleaza si stai in aceasta pozitie un minut. Exercitiul se repeta de 10 ori.

Salutam

Salutam din bloc

Ca un buldog, salutam,

Pălăria scoteam, capul cădea,

Cravata scoteam, gâtul rupeam,

Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam,

Cadânele  mă sechestrau,  ehau, ehei,

Pantalonii mei, panta rei,

Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream,

Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei

Mă citesc plângând, pe rând.

Prea multe taine lăsam, spoream  misterul

Dâmbovițean,  morminte pupam,

La lumiere que je sens,  insondabil păream.

Je veux danser pe versul  vrai, de ce râzi , bre,

Poate ești câine, fii serios, îl am pe Nostradam în os,

Pe Gaia o avurăm toți,  că Zeul Ea n-are soț,

Te du, te du, moș Enkidu, că vin Enoh și Noah,

Bloh, Humbaba, David, Goliat, unde nu-i minte,

Nu-i păcat, Ullikumi  este un dar,

Un Pokemon fără radar.

BMM seaza-te pe burta, intinde mainile pe langa corp si sprijina fruntea de saltea.

Ridica usor picioare, capul, pieptul si abdomenul, in timp ce mainile sunt paralele cu solul.

Inhaleaza si stai in aceasta pozitie un minut. Exercitiul se repeta de 10 ori.

Salutam

Salutam din bloc

Ca un buldog, salutam,

Pălăria scoteam, capul cădea,

Cravata scoteam, gâtul rupeam,

Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam,

Cadânele  mă sechestrau,  ehau, ehei,

Pantalonii mei, panta rei,

Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream,

Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei

Mă citesc plângând, pe rând.

Prea multe taine lăsam, spoream  misterul

Dâmbovițean,  morminte pupam,

La lumiere que je sens,  insondabil păream.

Je veux danser pe versul  vrai, de ce râzi , bre,

Poate ești câine, fii serios, îl am pe Nostradam în os,

Pe Gaia o avurăm toți,  că Zeul Ea n-are soț,

Te du, te du, moș Enkidu, că vin Enoh și Noah,

Bloh, Humbaba, David, Goliat, unde nu-i minte,

Nu-i păcat, Ullikumi  este un dar,

Un Pokemon fără radar.

**************************************

Am cunoscut un pescar, el  scria versuri  cu aripi,

Le arunca în ocean, le citeau  zeii  arici,

Astfel a apărut o bibliotecă  din valuri,

el ne scria  despre prietenii  uitați, morți,

îngropați, preocupați, inexistenți,

despre dureri  inutile, despre fericire,

viața devenise foarte lentă,

fiecare avea o opinie despre sine,

fiecare trăia propria trăire,

cine se mai minuna de miracolul vieții?

Cine se mai minuna de culorile apei,

de culorile peștilor, de culorile întunericului?

Atunci am hotărât  să nu mai scriu versuri,

este suficient să înoți în oceanul anonim, fericit.

BMM 

Cochemaria

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,

La bază crescu  un firav mărăcine,

Este semn că exiști și că eu mai exist,

Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.

M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc,

Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,

Au R magnetique, mă lipesc , zece bani,

Moștenire dedic trei poeme pe an,

Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,

Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.

************************************

Mă urmărește moartea peste tot,

Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,

Ea – mână grea, eu nu mă las,

O păcălesc, o duc de nas,

Caut arme noi, ea se retrage,

În alte nopți aud cum rage, 

Eu nu știu când s-o termina

Acest coșmar de cinema.

******************************

Doamne, mii de cărți se pot scrie

despre mișelie, despre prostie, ,

dar ce urmează? O groază,

un critic devorator va fișa istoria lor,

slovele latră, miaună, rag,

magnetizează pasiunile, tac,

stau la fereastră, văd cum tăciuni

cad peste albele noastre minuni,

creierul umblă, e material,

ca orice fleică din Madagascar,

ca orice neică, doar în biserică

vine lumina și nu-i cadaverică,

fu numai unul, se-adună alți doișpe,

nu sunt apostoli, numai turiști de la Bristol și Boston,

văz un picior subțire de capră,

n-o fi cumva  diavoliță mai coaptă?  

Că psihologul terapeut, este plecat

la gustat și beut, dă-mi combustibil,

ascunde atent, bomba , fitilul și un sentiment.

BMM  

Visul lui

La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus,

Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie,

Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează

Un palat pe o pârlează. 

Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante,

Visul lui e-o  piersică răsărită, vestică,

Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă Bialoncourt,

Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o leacă,

Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric.

Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă,

Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată,

Să-l împuște pe nemernic,  c-a născut Lydia anemic

Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o floare.

Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina,

i-au și dat piramidon de la farao Memnon.

Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult” necazuri,

Însă Judele Siprem le oferă a la creme

și trei bice pe spinare să le crească bubișoare.

*****************************************************

Aventura s-ar putea  să te termine, așa, dar monotonia cum?

Lulu spuse, dragi prieteni, un atac armat în jnepeni,

Nu-s caricaturi, sunt morți, despicați pân-la chiloți,

Iar găsirea va fi grea, ieși afară dumneata,

O poziție oficială a luat domnul Portocală,

La Salerno o lanternă  ne sărută cam paternă,

Până la utrenie  dispărură pernele,

Erai foarte, cum să spun, cam întoarsă înspre turn,

Swithin , pare-se, făcuse crime multe-n Siracuze,

Acțiunea este cheia ce descuie și Pompeia,

Un notar veni din groapă și ne-aduse o lopată,

El , la vremea lui era soțul lu”  Lucreția.

Ei și ce-i cu asta? Nem. Eu nici nu voiam să chem

Cititorii  la lansare, dar fu peștele cel mare

Care-n două-trei plesneli a-mpărțit doar temeneli.

Eu, adio, n-am cuvinte, mormăiam niște morminte.

BMM  

 Spovedanii

1.

O  rugăciune  în plin deșert,

Astfel eu scriu ceva incert, 

Înving durerea, par a fi liber,

Sunt  cărămidă din zona Ciber, 

O iarbă scrisă  de Dumnezeu,

Privim și mergem, eu, tu și eu,

Stele nu-ntreabă de tine, de mine,

 bufnițe- apatice par sibiline. 

2.

Un don Quijote iertător,

Aproape sfânt și muritor,

Visez mereu în alte lumi,

Unde dispar cei răi și buni?  .

Nu am regrete șinu mă vait,

Tot ce-am iubit , un Edelweis.

3.

Dă-i omului pâine , îți cere carne,

Dă-i  carne, îți cere haine,

Dă-i haine, îți cere trupul,

Dă-i trupul, îți cere sufletul,

Ei, aici este o problemă.

De nu cunoști drumul, caută o scuză.

Primim exact ceea ce dăm.

Educația este tot ce păstrăm.

Șoimul  lovit de o săgeată,

  pană de șoim  reajustată.

4.

Eu am iubit  o gâză mică,

visa frumos ca o furnică,

 dar ea era, Ioanelor,

Din neamul scorpioanelor,

Au fugărit-o  pentru  desfrâu

La malul  celui vestit râu

Ce-i zice   Baby-Babilon,

Dar, fraților, nu-i de bonton

Să facem glume, e  Afrodita,

Fermecătoare   precum Perdita,

E eroină și are o splină

De care nimeni nu are vină.

Vorbește-n zece limbi odată,

Savanții lumii o tot caută,

Dar ea acum este ascunsă

În mănăstire, este tunsă,

Se roagă, Doamne, fie-ți milă,

A fost cândva și ea copilă.

BMM     

| 

Vis

Singur, în camera mea,

Mă întreb de ce nu sufăr,

Alături, lumea geme

În chinurile facerii,

Un diavol îmi ține revolverul la tâmplă,

Prefer să urlu singur,

Să nu mă audă nimeni,

O vrabie își lasă mizeria

În palma mea,

Pe umăr, un corb îmi spune,

„Ești al meu”, îmi scutur brațul,

Pasărea se înalță pe acoperișul

Palatului prezidențial.

Iau din bibliotecă „ Romeo and Juliet”,

Declam, „ Thus with kiss I die”.

Așa a fost.

PICIOARELE SOLDATULUI

Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări,

Râul încremenise de rușine,

Mierla se tânguia zadarnic,

Aurul zilei risipit pe coclauri,

Capetele celor vii se înclinau mai adânc.

Un muribund trecea din om în om,

Unii uitați, alții uciși cu baioneta-n beregată.

Amurgul își rechema heralzii obosiți.

Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau,

Căutau un adăpost cu cerșetorii laolaltă,

Un vechi cunoscut, sinucigaș de meserie,

Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă,

Flautul cânta singur pe dealuri,

Ca oile se adună anii,

Iar dincolo, marea așteaptă, aștepta.

Când uiți un om, la fel cum l-ai ucide,

Nici frunza nu tresare, nici munții nu se prăbușesc,

Dispare omul precum ceața pe câmpie,

Purtând cu ea și cal și călăreț.

BORIS MARIAN

   |

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Contrarii

Singur, în camera mea,

Mă întreb de ce nu sufăr,

Alături, lumea geme

În chinurile facerii,

Un diavol îmi ține revolverul la tâmplă,

Prefer să urlu singur,

Să nu mă audă nimeni,

O vrabie își lasă mizeria

În palma mea,

Pe umăr, un corb îmi spune,

„Ești al meu”, îmi scutur brațul,

Pasărea se înalță pe acoperișul

Palatului prezidențial.

Iau din bibliotecă „ Romeo and Juliet”,

Declam, „ Thus with kiss I die”.

Așa a fost.

********************************************

Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări,

Râul încremenise de rușine,

Mierla se tânguia zadarnic,

Aurul zilei risipit pe coclauri,

Capetele celor vii se înclinau mai adânc.

Un muribund trecea din om în om,

Unii uitați, alții uciși cu baioneta-n beregată.

Amurgul își rechema heralzii obosiți.

Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau,

Căutau un adăpost cu cerșetorii laolaltă,

Un vechi cunoscut, sinucigaș de meserie,

Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă,

Flautul cânta singur pe dealuri,

Ca oile se adună anii,

Iar dincolo, marea așteaptă, aștepta.

Când uiți un om, la fel cum l-ai ucide,

Nici frunza nu tresare, nici munții nu se prăbușesc,

Dispare omul precum ceața pe câmpie,

Purtând cu ea și cal și călăreț.

**********************************

Pentru succes, spuse pervers

ursul credul, fudul, ignorant,

trebă să fii ca mine, solid,

să ai strămoși la Valadolid.

Azi nu ai chef, mâine ai draci,

nu-ntâmplător cazi în canal,

dar pentru oameni slabi, săraci,

visul rămâne capital.

Stânca e-nvinsă și de vânt,

cât e de naltă cade, yes,

iubirile se sting cam des,

ne bucurăm c-un arc boreal.

Poate-o lumină, un atol

mai ține locul unui gol.

*****************************

De-i fericirea doar un zar,

mai bine împărat sau țar,

dacă alegi e și mai rău,

te iei de piept cu un băgău.

De aici pornim orice ritual,

cuvânt și aripă și cal,

apoi o să te faci de râs,

cotoiul nu mai spune pâs,

la ce renunți? La tine, yes.

Apare astfel cel ales.

BMM  

Nefericit e cel ce caută gloria

și o găsește la garderobă,

uitată, plânsă, refuzată,

n-o să credeți, gloria este ceva fumat,

poezia tăcerii este la mare preț,

dar câți o ascultă?

Cavalerii de fier tac mărunt,

Au inima de carborund,

Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,

Bieți cavaleri cu inimi fruste,

Cum să dăm vremea înapoi?

Zidul e-nalt, cazi în noroi.

Rămâne gingaș trupul de floare,

Cavalerii  ce mor atinși de ninsoare.

*********************************

  

Eu sunt acidul, tu ești o bază,

eu caut un astru, tu ești o rază,

ne completăm, raiul și iadul,

exagerăm, iarba și bradul.

Eu retrăiesc poate prin tine,

tu îți urmezi  căi noi, sublime,

eu te privesc ca pe-o minune,

tu ești oriunde ca valu-n lume,

ești melodie și dans și clocot,

eu îți răspund  precum un clopot,

anii zadarnic trec , nu știm,

cum am putea să ne iubim.

********************************

Ea spune ce mirifică e lumea,

vorbește despre melodii astrale,

ea nu glumește, mi se pare-o glumă,

dar nu-ndrăznesc să pun un strop pe coală.

Prea este albă, visătoare-n toate ,

nici Diavolul nu ar putea să-i schimbe felul,

eu am trecut prin Iad și prin jăratec,

cuțitul nu jelește mielul.

Astfel ne-am petrecut prin ani credința,

ea-i fericită, lumea pare bună,

pe mine nu mă-mbată biruința,

știu - dăinuim doar împreună.

BMM

Trapaea

Și s-au zvârlit copiii, ce îngeri s-a născut?

Rușinea se-abătuse pe tot ținutul sud,

În lanul de secară mai revenea și Platon,

Juca barbut cu Gatsby și se-nchina lui Aton,

Ei au găsit și capul fălcos al lui Domaso,

Etruscii erau meșteri la  fel ca  messer Tasso,

Tătarii făceau drumuri, francezii – testamente,

Trăiește-ți clipa, soro, de-i fi la Sacramento,

Armate morți în frunte cu generali de paie,

Păzea că vin popoare de răi masculi în coaie,

Turgheniev nu cunoaște viața insalubră,

Copilul tot mai fierbe în propria sa supă,

Eu nu sunt Still desigur, dar știu ceva de Billy,

Să mi-amintești de floarea uitată în Antile,

Ferma de-animale sosi un nou dictator,

Îl cheamă îl cheamă Nu știu cine, semnează  doar Cunctator.

Pe Calea Celor Căi să învățăm Te-Kingul,

Să nu uitați că toate le-a înghițit Beijingul.

Atot-prezent poetul  stă singur, scrie, plânge,

Din ceruri cad doar stele , el în sertar le strânge,

Cândva orangutanul le va găsi, citi-va?

Viitorul este sigur știut chiar din ieșiva.

BMM  

A doua noapte albă

A doua noapte albă fără tine.

Bine faci că nu răspunzi.

Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel....

Amețit de tablete abia mă descurc

Cu mobila, cu tastatura, dar îmi revin.

Cum ai dormit? Te-a sărutat motanul de bărbat-tu

La culcare? Eu te-aș fi ținut în brațe toată noaptea.

Mi-a venit în minte o poveste.

El nu dormea, o visa mereu,

Ei discutau, se mustrau reciproc,

Apoi ea tăcea, el îi auzea gândurile,

Îl apăsau ca niște nori negri,

A încercat să desfacă vraja.

A trăit cu acel coșmar ani de zile.

Într-o noapte ea s-a strecurat în cimitirul orașului,

Cu o lanternă a găsit o piatră funerară

Pe care era trecut numele meu.

Murise de mult timp.

Coșmarul a luat sfârșit.

De pleci, puțin ai murit.

***********************************

Zadarnic bați, copile, la porțile-ndurării,

Nici criticilor, dar nici femeilor nu le plac repetițiile,

Fii demn ca Zarathustra, ca Nietzsche, priculice,

și îți va fi mormântul încoronat cu flori.

Pe partea dreaptă, spune Marele Orb, trenurile nu mai circulă,

Luați exemplu de la Idiotul de Dostoievski. știe el ceva,

s-a încurcat cu domana de Bovary și a uitat arsenicul,

nici Jivago nu a putut salva pacienta și a fost trimis în Ural,

Eminul nostru iubit, zic femeile, în timp ce savanții îl studiază de zor,

A trecut și Dorian Gray pe acolo, ne-a lăsat un iz de Infern,

Eu, ce să spun, de vă chema doamna Chatterley, v-aș fi însărcinat cu trei copii.

Așa, în blândețe nopții.Am plecat, sunt chemat să anchetez

crima doamnei Olga Arbelina. Vale.

BMM

•

1.

Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ...

Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.

Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.

Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi.

Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.

Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.

În libertate nu există autoritate.

Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.

Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?

Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.

Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.

Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.

Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.

Puterea este mereu împotriva omeniei.

Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd.

Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.

Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?

Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.

Sinceritatea absolută poate duce la crimă.

Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.

Și altele.

******************************************************

.2.

Fericirea în exces poate ucide,

Ființa mea ignoră, desfide,

Râd saltimbancii pe funii și cad,

Lumea respiră intens, sacadat.

Caut rețetele nemuririi,

Ele-s ascunse sub trandafirii

Din Grădina paradisiacă,

Vino, iubito, vezi, moartea pleacă.

*

*********************************

3.

Din aripi se fac garduri, din garduri – iară aripi,

Ne sprijinim de farduri, prieteni fiind cu Harry.

În baniță pui stele, din stele verzi faci versuri,

Ce poți să faci cu ele? Pruncul se naște-n dresuri.

Nu lopăta cu linguri, dă furculițe celor

Ce mâncă oameni singuri, pirați, bătrânii sailors.

Țoiul e bun la Belu, când sapă unii groapa,

Cine-i Isaac sau mielul? Ne-aleargă focul, apa.

Ceaunul este unul, tigaia, puia-gaia,

Dă-mi luna jos cu tunul și anul cu potaia.

********************************************************

4.

Regii m-au lăsat plecând,  dar eu, dar noi?

Toată noaptea am dărâmat imperii.

Mânjit de glorie nu sunt și nu voi fi,

E glodul mult prea gros,

Aveam un prieten globeu, prietenul meu,

E plină Biblia de prieteni,  dar și de amante voinice,

De va fi să mor,  puneți alături un globeu,

Capul râde, picioarele  protestează,

Robespierre a greșit, picioarele trebuiau ghilotinate, era mai elegant,

Ne schimbăm, suntem aceiați, iar ne schimbăm, tot aia,

Picioarele sunt de vină, Dumnezeu nu are picioare,

De aceea este veșnic,  cum de n-ați observat,

Cine ar fi-ndrăznit să-l tragă pe Dumnezeu de picioare?

Deschizi radioul, afli , Nietzsche, vecinul, e mort.

Dincolo de viața aiasta, eram tot eu, visând că legănam

Zece copii nefăcuți din prima noapte de dragoste.

   

5.

O catedrală a mea

La început am discutat cu Cehov,

mi-a împrumutat niște idei, inteligent tipul,

apoi am trecut la treabă,

despre ce vorbim? Despre iubire, desigur.

Despre elefanți  bufanți,  dacă vrei,

Despre tine, cititorule, suveranul meu, 

Despre păunii ce suntem, știm să ne dăm maeștri,

Dar penele cad pe rând, fără pană  nu poți scrie,

Apoi am început să ridic marea catedrală a sufletului meu,

Acolo voi sta în următoarele sute de ani,

Mă veți găsi, știu sigur, mi-a spus și infirmierul.

6.

Tanti pe Mandi

Ubi bene ibi tanti,

Not tantra,  curge sângele Mielului,

de mii de ani el curge, noaptea, lama neagră umblă,

un chip  apare, amestec de cenușă cu nisip,

lumea este un iepure mare, știm ce spunem,

un iepure productiv, lipsește o pușcă de vânătoare,

ce ea vom rezolva totul, nihil sine pușcă,

am auzit că pe alte planete  locuiesc viței de lapte,

cu pene și aripi, voi, nu?  Voi, nu?

Ah, nu vă enervați, imediat aduc calmantele.

Suntem singuri, cerem puțină prietenie,

Puțină înțelegere, toleranță. Nu vă rușinați,

Este adevărul adevărat. Altfel, totul devine crepuscular,

Morbid, mortal.  Ce cal  alb plutește printre nori,

Aveți grijă la copite, sunt de aur.

BMM

Studiez  Nimicul

Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă,

Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală,

Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe,

Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici,

Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei,

Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha.

Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred.

Străpuns în fiecve clipă, sângerez.  Da, sângerey, nu am voie?

Toată lumea sângerează.  Lasă ready-made, ajungem la prospături.

Uneori găurile se îmbină, ce te faci?  Iei o fată la plimbare,

Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac.

Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva?

Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu,

Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie.

Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie.

BMM

A doua viață

Cine nu visează moare o singură dată,

Așa cred, nu trebuie să mă aprobați,

Necurmat inactiv cine este? Tao?

Lucrurile oblăduite  se întruchipează de la sine.

Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale.

Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră.

Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută.

Dependența de ce spun alții este un drog.

Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng, precum

La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde și-o vorbi,

s-o mănânce coaptă. Să nu fim copți, mai bine abisinieni.

Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre,

Tăcut ca un pește oceanic, înăuntru este Iona.

Așa o fi?

BMM

One blessing had I

Eu nu voi specula cuvinte,

Pe cai săbatici voi porni,

Mânați-i numai înainte,

Patetici, pasionați, zurlii.

Vom călări sub clar de lună,

Vom  umple lumea de povești,

Iubirea nu e doar furtună,

Ce știu imploziile cerești?

Însângerați, bătuți de duhuri,

șerpi  virtuali și șobolani,

Poeții viețuiesc  ca vulturi

Între  sublim și cotidian.

Politica-i o Messalină,

La fel și critica  de grup,

Poetul n-are temeri, tihnă,

Din fuga timpului se rup.

Precum cometele ce zboară

Centrifugal, hohotitor,

Dispar sau reapar,  poeții 

Nu pot muri nici chiar de dor.

BMM

Marea necunoscută

Ai toată viața înainte,

Îmi spune fostul diriginte, 

E un centaur, creier mare,

Cum nu posedă orișicare.

Pe lângă el un clovn subțire

Aleargă și îi dă de știre,

Ilustru este el, dar n-are lustru,

Are în schimb o soacră și un cuscru,

Pacienți cu toții la o clinică în Vest,

Aici un cerșetor îmi cere rest,

Trăim într-o cutie neagră,

Din care vom ieși cu o podagră.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

E noapte și sunt  absolut singur,

Numai un om  poate ști chestia asta,

Nu este viața un șir de întemnițări?

Deschid fereastra și descopăr o circulație dublă.

Lumea vine spre  mine,

Eu mă lupt să ies înainte de catastrofă,

Trăiesc într-o cameră în care permanent este cineva,

Se pare că nu există spațiu virgin.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

E vremea unor teme grave,

Când râsul se măsoară-n grame,

Când  vorbăria are sens,

E vremea unui plâns imens,

Văzut-ați stea pierind plângând

Sau pasăre fără cuvânt?

Căutam un suflet  care să-mi semene,

Dară semințele nu prea sunt gemene,

Cântam amândoi la o singură vioară,

Vioara e pasăre, uite că zboară.

Femeia nu este precum bărbatul,

Asta o știu orașul  și satul,

Femeia este aspră, blândă, dulce,

Ea te gonește și te aduce,

Tăcerea femeii e bombă atomică,

Poate că este chiar hipertonică,

Femeia te naște și te ucide,

Bărbații par niște omide.

E timpul să facem o revoluție,

Dictator-femeia, apoi execuție.

Nimic nu este real în viață,

Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață.

******************************

Fricoșii nu mor niciodată,

La fel și mincinoșii  mai banali,

cei buni plătesc  pe baza notelor de plată,

povestea-i cunoscută de mulți ani.

De ce crezi tu că te mai caut, te caut?

Ai devenit o umbră, poate ești un flaut.         

Că sufletul, precum năframa veche

Mai se destramă, cu o molie pereche,

A creak and dark whirr in the air,

Hai-hu, hai-ho, a fost mai ieri, n-a fost nici ieri.

BORIS MARIAN

 

Magia temelor secunde

La un sfert de milenium mai scriem poemul,

Cu Doris alături, spală și mături,

Ce generații pierdute în spații?

Fitzgerald, rogu-te, fițe, nu logosuri,

În Sudul Africii cresc mari și maci-cii.

Under my skin se nalță un spin,

Pasărea cântă, sângeră sfântă. 

Hai să coborâm nițel în infern.

Adică în interior repejor.

La  dou”șpce noaptea, primise kafta,

Era la spital marele Val,

Un Valentin cu nume divin,

Bătut, răstignit de un fost iubit,

Un fel Wilde, dar mai  fără  heil.

Părea educat, fără păcat,

Avea el vicii, în marginea fricii,

Noaptea sta treaz, atârnat de pervaz,

Se credea vultur, primea doar șuturi,

Așa se scrie o poezie?

BMM

Însetat

Însetat m-am resetat într-un aero de stat,

Voi continua, cum altceva? Scrie-voi o panama.

Tentativă eșuată dintr-o celebră erată,

Întrerupe un cuvânt, domnișorule  preasfânt.

Am clienți și delicvenți, un declic, toți repetenți.

Dar preceptele sunt goale, vin la masa dumitale.

Noi om trage un bairam cu prietenul Rustam.

Singur am rămas în Plazza, nici San Marco, nici San Razza.

Un model tot alesei, pe prințesa Funigei,

Om cu ochii cenușii mă-ndesa cu erezii,

Proust desigur n-a fost prost, mag-maestru el mi-a fost,

Cu un pic de  Joyce și  Harms, vă iubește, doamnă, Brahms.

BMM

Pe un teren viran

Pe un teren viran s-a născut un tiran,

Tiranul era din hârtie cu creier de păpădie,

Leagăne și tobogane, lasă glumele, Ioane,

Cu selgiucizii  povestea devine cam Clitemnestra,

Mă zbat într-o cameră goală, vino Margot-Margioală,

Clasa  de mijloc  o duce mai bine cu Liberty Duce,

Eu , numai eu mă sufoc, nu știu de am la mijloc,

Nu știu ce am pe la margini, vino , iubito, mă scarpini,

Cum numai tu o poți face,  hait, apăruși tu, bre, drace,

Între Caucaz și Tiflis, lumea avea sifilis, 

SIDA  venea din Apus, asta mi-a spus un zulus,

Lasă-i tată să zică, virușii  au grai de zică,

De la o vreme se spune, s-au desființat ierni mai bune,

Despre seisme, ce chestie, omul cică e-o trestie.

BMM

 Kars

Există un loc Kars unde calciul s-a ars,

În inimă doar o durere poarte produce fiare și fiere,

Domnul K. și Ipeka s-a însurat la becul A.

Ultima discuție dintre asasin și victimă

A avut loc în atmosferă legitimă.

La sediul partidului și la poliție

Au venit boschetarii cu o petiție,

Doar Lacivert  și Rustam Pașa

Au crezut că nu merge așa.

Ultimul act a fost ca-n Procesul,

Domnul K. și-a împlinit regresul,

Un fulg de zăpadă hexagonal

s-a așezat pe un nas imperial.

BMM+

Anti-buruieni

Antiaeriana este buruiana,

Grădina plivită de îngeri păzită,

Seamănă cu  Bosch, caltabosch,

Ce voiam să spun? Sunt bine și bun.

Mă opun. Pârloaga e numele primarelui Doaga.

Caută-n post-scriptum, postum fără criptă.

Jucăm o friptă? Nu bateți caii, câinii, pisicile,

Lămuriți fricile, dați în voi, nu este bai,

Omul nu este un pai, ci o trestie cu o chestie.

Pasul în diagonală dovedește sfială,

Polclodel și doi verleni  bagă spaima-n buruieni.

Masacrul aricilor  -bucuria furnicilor,

Descifrarea șarpelui, înaltul  Carpatelui,

La apa Villonului șezum și am plâns.

Să-ți fie versul tot mai strâns. Bach.

BMM 

Celebrări

Turnul de pază veghează o rază,

Textele, testele  captează stelele,

Leconte de Lisle, ce trist sinistru

Cu Heredia cel cu pistruii,

Pe-tu-nii, ni-ni-ni, ghici.

Nimic nu se compară cu admirația,

Inflația, blatul  la Sing-Sing.

Singen Kammeraden.

Să exulți la auzul muzicii, desculți.

Naturalia non sunt turpia,

Turpitudini în trenul de Giurgiu.

În Pădurea Neagră s-a găsit podagră.

Copacul nu suportă pădur

În sâm., 1 dec. 2018 la 12:20, Traian C. IONESCU a scris:

Draga Boris,

Muiltumesc pentru caldele urari.

Mai multumesc pentyru reaparitia in corespondenta. Iti simteam lipsa.

Am avut preocupari de rutina in ultimele dpua zile:

Doua spectacole: un musical englezesc de la London Palladium, "The King and I" si un basm filmat 3D, The Nutcracker and The 4 Realms. M-au bucurat, m-au destins, m-au inspirat

Participarea (tot la ZEXE!) la aniversarea celor 75 de ani de viata ai bunului meu prieten, Prof. Dan CHETA, eminent diabetolog si nutritionist; ne cunoastem din 1975

Continuarea parcurgerii de cursuri online (am vreo 5, din care unul proaspat, de introducere in tehnicile si arta meditatiei, domeniu ce ma intereseaza, dar pentru care pregatirea mea este nula)

Cele 75 de minute, zilnic, la sala de gimnastica (10-12 minute "cardio" - bicicleta, 40 de minute brate, spate, abdomen, restul picioare)

Sporadica si nesistematica lectura, inclusiv a Confluentelor de la tine

Asta e! Nu prea mult, dar am deviza "Ceva e mai mult decat nimic" (asta poate fi si bine, dar si rau)

A va? (Iar - lipsa diacriticelor; va s-ar pronunta ca primele dpua sunete din "vant". As fi putut apela, cu aceeasi problema, la persoana a 2-a singular: ta).

Calde salutari,

T

On Sat, Dec 1, 2018 at 12:05 PM Boris Mehr wrote:

Te felicit, dragă Traian cu ocazia reunirii  teritoriilor române, sî avem parte de pace și bunăstare fizică, morală, ș.a. Cu  sentiment românesc, Boris